Săptămîna trecută a fost prezentat la Berlin studiul politologului Markus End, intitulat: „Anţiganismul public german. Strategii şi mecanisme ale comunicării mediale“ („Antiziganismus in der deutschen Öffentlichkeit. Strategien und Mechanismen medialer Kommunikation“, Heidelberg, 2014). La prezentarea studiului au participat preşedintele Consiliului Central al romilor şi populaţiei sinti din Germania, Romani Rose, directoarea centrului federal de anti-discriminare, Christine Lüders, şi, bineînţeles autorul, Markus End. Cercetarea a fost realizată la cererea Centrului cultural şi documentar al romilor şi sinti din Germania.
Studiul analizează pentru prima dată detaliile mecanismelor resentimentare îndreptate contra romilor prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă: prin televiziune, radio, ziare şi reviste. Autorul nu s-a oprit neapărat asupra unor exemple drastice de rasism, ci asupra formelor mai subtile ale structurilor de gîndire şi prejudecăţilor anti-ţigane, aşa cum pot fi întîlnite în mass-media curentă. Markus End îşi bazează analiza pe numeroase exemple concrete, preluate din relatările difuzate şi publicate în ultimul timp. Tocmai aceste relatări reflectă scheme de interpretare bazate pe idei preconcepute sau pe stereotipuri interiorizate.
Atenţia de care s-a bucurat în ultima vreme aşa numita problemă a „imigranţilor săraci” din România şi Bulgaria, impulsionată de Uniunea Creştin-Socială (bavareză) în urma discuţiilor privind aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen, a demonstrat cît de virulent se manifestă anti-ţiganismul în societăţile europene. Potrivit cercetătorului Markus End, mass-media a dovedit o mare lipsă de sensibilitate faţă de afirmaţii şi prezentări anti-ţigane. Fenomenul poate fi observat chiar şi în cazul unor relatări, lipsite de tendinţe voit anti-ţigane, dar în care apar reziduurile discursului impregnat de prejudecăţi.
În mai toate relatările privind „imigranţii săraci” s-a vorbit, direct sau indirect, despre romi. Chiar dacă se evită folosirea termenului „ţigan”, explică Markus End, asta nu echivalează cu o evitare a
anti-ţiganismului. Ostilitatea faţă de romi nu este răspîndită doar în diferitele segmente ale populaţiei majoritare, ea este reflectată şi în materialele difuzate de mass-media. (Un studiu oarecum similar a fost publicat anul trecut şi în Austria de acelaşi autor, Markus End, intitulat: „Antiţiganism în Austria“ – „Antiziganismus in Österrich“, Romano-Centro, Viena, 2013.)
Un exemplu curent de anti-ţiganism televizual este modul de întocmire a relatărilor despre romi. Aceste relatări sînt totdeauna însoţite de imagini cu cerşetori sau de munţi de gunoi menajer. Asocierea acestor imagini sugerează imediat ideea de sărăcie, de criminalitate, de promiscuitate, de furt, stîrnind automat aversiuni sau teamă, resentimente sau ostilitate. La nivel verbal se practică alte asocieri cu impact emoţional negativ asupra publicului, alăturîndu-se, de exemplu, cuvintele „problemă” şi „rom”. Tot aşa şi indicarea etniei atunci cînd un rom a săvîrşit o infracţiune. „Sărăcia nu este o însuşire identitară a unei minorităţi“, a precizat Romani Rose cu prilejul prezentării studiului. Tot el a cerut autorităţilor, să se întocmească, de acum înainte, un raport anual privind anti-ţiganismul. Raportul, a mai cerut el, să fie prezentat în faţa Bundestag-ului german.
