Linkuri accesibilitate

Un summit de târguieli - mahalaua politică UE


Liderii UE se dedau în această seară unor tocmeli și negocieri ce au mai puțin de-a face cu înalta politică, decât cu târguieli de mahala politică.

Cu toate că sunt presupuși a reprezenta Europa, iar nu interesele naționale, Comisarii UE constituie obiectul unei lupte în culise în care toate capitalele speră să-și plaseze un om care să reproducă la nivel european politica partidului, sau coaliției, de acasă. De aceea, Comisari extrem de competenți precum românul Dacian Cioloș, numiți în urmă cu cinci ani și care ar putea rămâne, se regăsesc acum fără sprijin, sau cu sprijin șubred, din partea țării lor, pentru că între timp peisajul politic de acasă s-a schimbat.

Dacian Cioloș
Dacian Cioloș

Cazul lui Dacian Cioloș este cel mai flagrant, întrucât acest foarte capabil Comisar român al agriculturii a administrat cu brio, vreme de cinci ani, o treime din bugetul total al Uniunii Europene, buget care se ridică acum la aproape 140 de miliarde de euro pe an. Cioloș ar trebui acum, din pragmatism politic, să fie prelungit și reconfirmat în funcție, dar deocamdată el este miza unei lupte între premierul Ponta și președintele Băsescu. Cioloș deși e un tehnocrat, iar nu un membru de partid, e perceput ca fiind apropiat lui Băsescu.

Kristalina Gheorghieva
Kristalina Gheorghieva

In aceeași situație se află bulgăroaica Kristalina Gheorghieva, care actualmente deține portofoliul ajutorului umanitar, și care, deși nu e membră a niciunui partid din Bulgaria, este percepută a fi o apropiată a fostului premier conservator Boiko Borisov. Kristalina Gheorghieva era însă văzută chiar ca o posibilă șefă a diplomației europene, în locul britanicei Catherine Ashton din actuala Comisie.

Jean-Claude Juncker
Jean-Claude Juncker

La summitul din seara aceasta, care s-ar putea prelungi o bună parte a nopții, liderii celor 28 de țări ale Uniunii vor decide, cel mai probabil, doar numele șefului portofoliului afacerilor externe ale UE. Funcția numește Înalt Reprezentat, iar cel sau cea care o ocupă este în același timp vice-președinte al Comisiei și a doua persoană cea mai influentă după președintele Comisiei, care va fi pe următorii cinci ani luxemburghezul Jean-Claude Juncker.

Italia dorește acest post de Înalt Reprezentant, iar premierul socialist Matteo Renzi a insistat că va cere cu fermitate funcția respectivă pentru actuala ministră de externe a Italiei Federica Mogherini.

Federica Mogherini
Federica Mogherini

Aceasta e însă considerată ca fiind mult prea tânără de multe capitale, în special est-europene, care se mai tem și de faptul că Federica Mogherini ar putea avea o atitudine mult prea complezentă și împăciuitoristă vizavi de Moscova.

Cu totul, una peste alta, liderii UE se vor deda în această seară unor tocmeli și negocieri care au mai puțin de-a face cu înalta politică decât cu târguieli de mahala politică europeană, unde fiecare cartier are identitatea lui, iar Comisarii sunt văzuți mai degrabă ca niște directori de club de fotbal, decât politicieni responsabili, cu viziune continentală.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG