De patru ani, cancelara Germaniei, Angela Merkel conduce lista celor mai puternice femei din lume, publicată de revista Forbes. Şi pentru al doilea an consecutiv, aceeaşi revistă o consideră cel mai influent lider din lume. „Angel Merkel nu guvernează, ea domneşte” scria recent Anne Appelbaum într-un editorial din „Washington Post”. Cancelarul Germaniei împlineşte 60 de ani – ocazie pentru un scurt portret semnat de Ileana Giurchescu.
„Dacă s-ar scrie manualul universal pentru politicianul în devenire” – scrie tot Anne Applebaum – „atunci Angela Merkel ar fi un exemplu care nu trebuie urmat: pentru că nu are şarm şi carismă, se îmbracă plicticos, face campanii electorale plicticoase, ţine discursuri plicticoase. Şi amână mereu deciziile, câteodată până în ultimul moment. Iar strategia ei în economie este strategia gospodinei cumpătate”.
Cu toate acestea, a fost realeasă, anul trecut în septembrie, pentru a treia oră consecutiv în funcţia de cancelar. O performanţă pe care au realizat-o numai Konrad Adenauer şi Helmut Kohl înaintea ei.
Merkel nu guvernează, crede Anne Applebaum, ea domneşte, cu siguranţă şi autoritate. Aşa a condus nu numai Germania, dar întreaga Uniune Europeană prin criza euro. Aşa conduce acum şi negocierile, de multe ori acre si resentimentare, pentru alegerea noii Comisii Europene.
Angela Merkel a participat activ la crearea iluziei că anul acesta, electoratul european alege direct conducerea Comisiei Europene dar în momentul când fostul premier luxemburghez Jean-Claude Juncker a ieşit câştigător, tot Angela Merkel a fost cea care a făcut un pas înapoi, reamintind că preşedintele Comisiei este propus de liderii de guverne. A fost atacată în presă, a fost acuzată că ignoră voinţa alegătorilor. În stilul ei calm, ponderat, şi-a asumat eşecul şi a intrat în tabăra lui Juncker.
Acelaşi stil ponderat și acelaşi temperament reţinut au ajutat-o să treacă prin perioada comunistă, fără să se compromită. Dar nici fără să facă vreun act de dizidenţă.
După căderea Zidului de la Berlin, Angela Merkel a intrat în Uniunea Creştin Democrată, a devenit una din protejatele lui Helmut Kohl, iar în 2005, după ce câştigase conducerea partidului, a câştigat şi primul mandat de cancelar. Au fost patru ani de coabitare cu social-democratii, urmaţi de alţi patru ani, în care a guvernat cu partenerii „naturali” ai Uniunii Creştin Democrate, cu Liberalii. La ultimele alegeri însă, cele din septembrie 2013, electoratul german a votat din nou pentru Angela Merkel, dar şi pentru o mare coaliţie. Între timp, Merkel acceptase o serie de reforme, atribuite aripii de stânga a conservatorilor: renunţarea la energia nucleară şi introducerea unui salariu minim la nivel naţional. A urmat şi reducerea, în anumite condiţii, a vârstei de pensionare. O măsură care contrazice politica de austeritate economică practicată de guvernul Merkel în Germania, propovăduită de ea și în Europa, potrivit principiului „nu cheltuieşti mai mult decât câştigi”. Un principiu care nu i-a mărit cota de popularitate în Grecia sau Spania sau Portugalia, și care a dus la o deteriorare serioasă a relaţiei cu preşedintele socialist al Franţei, Francois Hollande.
Dar astăzi, de ziua de naștere a șefei guvernului de la Berlin, şi Hollande, a fost nevoit să recunoască că „Angela Merkel este învingătoarea în Consiliul European”.
Nici în politica externă Angela Merkel nu este politicianul declaraţiilor radicale sau al măsurilor drastice. Motiv pentru care este criticată de multe ori că ar fi „simpatizantul nemărturisit” al Rusiei lui Vladimir Putin. Deşi niciodată nu a făcut declaraţii entuziaste precum predecesorul ei social-democrat Ge4rhard Schroeder care susţinea că Putin este „un democrat sută la sută”.
Pe un ton măsurat şi hotărât, Angela Merkel a fost cea care miercuri seară anunţa extinderea sancţiunilor europene împotriva Rusiei pentru rolul jucat în criza din estul Ucrainei. Experienţa comunismului în Germania Răsăriteană i-a dat lui Merkel o înţelegere foarte bună a sistemului autoritar creat în Rusia de fostul ofiţer KBG, staţionat în tinereţe în RDG.
„Nu degeaba ştie Putin de ce Merkel vorbeşte ruseşte, iar Merkel de ce Putin vorbeşte germană” - este unul din cele mai frecvente comentarii, când vine vorba despre relaţiile ruso-germane în era Merkel.
