Când faci o călătorie cu taxiul, ai toate şansele ca şoferul să se lanseze în vehemente consideraţii asupra situaţiei politice. Ideea care revine cel mai des este că „toţi fură”, că toţi politicienii sunt o apă şi-un pământ, că au dus ţara de râpă distrugând tot ce se construise în vechiul regim. „Dacă-ar veni acum Ceauşescu măcar un an le-ar arăta el lor”, conchide de regulă taximetristul, invocându-l pe „stejarul din Scorniceşti” aşa cum poetul îl invoca odinioară pe Vlad Ţepeş.
Personal, mă feresc să-i contrazic pe profesioniştii volanului în postură de comentatori politici, nu de alta dar nu vreau să mă enervez. Nu pot însă să nu mă întreb cum de sunt atât de răspândite astfel de opinii, şi nu doar printre şoferii de taxi.
O întrebare cu atât mai justificată cu cât peste tot întâlneşti semnele societăţii de consum. Pe şosele şi pe străzile oraşelor circulă un număr impresionant de maşini, deşi avem benzina cea mai scumpă din Europa. Marile magazine sunt, mai ales în week-end, pline ochi, şi lumea de acolo n-a venit doar să se plimbe. Cele mai importante lanţuri de supermarketuri sunt prezente acum în România: Carrefour, Auchan, Cora, Billa, Kaufland, Lidl, la care se adaugă Ikea, Bricostore, Leroy-Merlin etc.,etc. Nu există oraş mai răsărit care să nu aibă cel puţin un mall unde găseşti, iarăşi, magazinele occidentale cele mai cunoscute: Zara, Sephora, Marionnaud. Este evident că toată această reţea n-ar supravieţui dacă nu ar avea vânzări satisfăcătoare.
De unde vine atunci năduful celor care nu văd în jur decât ruină şi mizerie? E foarte adevărat că sărăcie există în România, şi nu o dată e vorba de sărăcie lucie: mă gândesc la atâtea sate unde ai zice că se trăieşte ca acum o sută de ani sau la pensionarii a căror pensie nu le ajunge nici măcar pentru medicamente. Salariile, mai cu seamă salariul minim şi cel mediu, sunt net inferioare salariilor corespunzătoare din Occident. Şi totuşi, s-a format în aceşti ani în România o clasă de mijloc care consumă, îşi schimbă periodic maşinile, îşi construieşte reşedinţe secundare, îşi petrece concediile în străinătate. Această clasă de mijloc este aceea care ar trebui să dea măsura drumului pe care l-a parcurs România de la penuria generalizată a societăţii comuniste la oferta generoasă a societăţii de consum. A persevera într-o bombăneală acră e pe cât de neproductiv pe atât de nedrept. Iar idealizarea epocii în care alimentele se dădeau pe cartelă şi cozile făceau parte din banalitatea cotidiană constituie simptomul unor nefericite distorsiuni ale memoriei.
