Un omulean de la ţară mi-a spus deunăzi că hoţii îi frecventează mai mereu livada şi deja i-au furat cîteva căldări de caise şi piersici. Deşi omul şi-a împrejmuit pomii fructiferi, hoţii sar fără probleme peste gard. Sînt abili, descurcăreţi, şi un gard simplu nu-i poate opri.
„Şi de unde vine obiceiul acesta de a fura?” l-am întrebat mai mult într-o doară.
„Ehehehehe… Păi, e un obicei vechi. La colhoz, pe dealul mare, cine fură – acela are! Îţi aminteşti?”
Da, aşa ceva e greu să uiţi. Dar există oare o legătură între hoţii tranziţiei şi cei ai perioadei sovietice?
Apoi mi-am amintit că Rosselhoznadzorul din Rusia a trimis înapoi cîteva loturi de caise moldoveneşti pe motiv că acestea sînt infestate cu molie orientală. Şi m-am gîndit să glumesc: „Dacă ai scrie mata pe gardul împrejmuitor că Rosselhoznadzorul a găsit molia orientală în caisele moldoveneşti şi ai mai adăuga că aceeaşi molie înspăimîntătoare e prezentă şi în fructele matale, n-ar mai fura hoţii nici o piersică, nici o caisă…”
Gospodarul a reflectat o fracţiune de secundă, pe urmă mi-a declarat cu multă convingere: „Pe dracu! Chiar dacă ar fi siguri că fructele mele au molie sau un parazit şi mai periculos, tot le-ar fura şi le-ar păpa cu poftă. Căci ar fi NA ŞARU! Şi chiar dacă nu le-ar putea mînca, tot le-ar fura. Ca să-mi provoace mie pagube! Omul nostru nu poate fi liniştit, cînd vecinul lui începe a prinde la seu!”
