Gheorghe Cojocaru: „Subiectul Marelui Război, care izbucnea în 1914, acum 100 de ani, și care este cunoscut mai bine sub numele de Primul Război Mondial, revine astăzi în atenția publică: peste tot au loc acțiuni de comemorare, reuniuni științifice sau ale oamenilor de stat, la care se discută asupra cauzelor acestei teribile conflagrații, asupra mersului confruntărilor, pierderilor suferite și consecințelor înregistrate. La încheierea acestui război în 1918 Europa și lumea întreagă din acea epocă vor arăta cu totul altfel decât la începutul ostilităților: războiul lăsa în urma sa peste 36 de milioane de vieți apuse, enorme pierderi materiale, mormanele a patru imperii și o economie europeană în totală criză.”
Europa Liberă: Cunoscutul pictor rus Vasili Vereșciaghin are un tablou care se numește „Apoteoza războiului”, datat cu 1871, adică cu mult înainte de războiul mondial. Și reprezintă un morman de cranii deasupra cărora zboară un stol de corbi. Avertismentele mai multor oameni nu și-au avut efectul. Abia la sfârșitul acelui mare război european probabil că oamenii se întrebau și vedem că se întreabă acum, peste 100 de ani, cine a fost vinovat de declanșarea războiului.
Gheorghe Cojocaru: „La această întrebare nu există un răspuns simplu: nu pot fi responsabilizate de aprinderea scânteii fatidice numai statele care au pierdut războiul, cele care au fost tratate ca țări învinse la Conferința Păcii de la Paris din anii 1919-1920. Mai curând, această responsabilitate o poartă, probabil, într-o măsură mai mare sau mai mică, toți actorii principali ai scenei politice europene din ambele tabere – și din cea a Triplei Alianțe, și din cea a Antantei. Confruntarea pe câmpul de luptă a consemnat un eșec al sistemului de securitate european, al garanțiilor acelui consorțiu al marilor puteri europene, care se presupunea că asigură acest cadru al păcii până la 1914. Marele război a devenit rapid un mare masacru, fiind folosite pentru prima dată noi tipuri de arme și noi tehnologii care asigurau o eficiență îngrozitoare a barbariei, distrugerii și terorii, inclusiv împotriva populației civile, un tratament care este, bineînțeles, dincolo de condiția speciei umane.”
Europa Liberă: Dacă e să ne întoarcem la partea factologică, războiul începea în urma asasinării la Sarajevo, în ziua de 28 iunie 1914, a Arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, de către un tânăr sârb bosniac care se numea Gavrilo Princip.
Gheorghe Cojocaru: „Mai exact, după ce Serbia a respins unele dintre cerințele Vienei de a i se permite accesul la procesul lui Princip, considerate drept inacceptabile, după care, la 28 iulie, Austria a atacat Serbia. Rusia, care susținea Serbia, a decretat mobilizarea generală, fapt care a determinat Germania să-i declare război, la 1 august, iar Franței, aliata Rusiei, la 3 august. Germania a invadat Belgia la 4 august. Drept răspuns, Marea Britanie i-a declarat război Germaniei. La 5 august, Viena îi declară război Rusiei, iar la 6 august, Serbia declară război Germaniei. La 11 august Parisul, iar a doua zi, Londra, declară război Austro-Ungariei. După ce, la 23 august, Japonia declară război Germaniei, războiul european capătă caracterul unei confruntări mondiale.”
Europa Liberă: Deci, să îmi închei întrebarea: cum este privit astăzi de specialiștii în istoria primului război acest personaj, Gavrilo Princip, care a pus semn de egalitate între Sarajevo și războiul mondial?
Gheorghe Cojocaru: „Gavrilo Princip făcea parte din organizația secretă teroristă „Mâna Neagră” care lupta pentru unirea Bosniei cu Serbia. În epoca comunistă el era considerat un martir care s-a sacrificat pentru cauza sârbă, astăzi însă, când se cunoaște că poporul sârb a pierdut în Primul Război Mondial circa o treime din populația sa de 4,5 mln, proiecțiile publice asupra acestui personaj se schimbă.”
