Intelectual vorbind, sunt copilul Europei Libere. Chiar cu zgomotele de fond, inevitabile, emisiunile REL in româneste nu mai erau bruiate dupa 1964. Stiam precis acel lucru de la tatal unui coleg de liceu cu care eram bun amic, inginerul ilegalist Iosif Scherman, un personaj fabulos care lucrase in serviciul de bruiaj (mergea des acolo, era situat undeva in Muntii Carpati). Poate sa fi fost unele momente de bruiaj, dar, in genere regimul a tolerat transmisiunie radiourilor occidentale, mai ales in perioada cand era laudata politica externa. Ceea ce nu inseamna ca nu exista o veritabila obsesie legata de REL.
Jandarmul cultural Eugen Barbu, scriitor odinioara iconoclast convertit in megafon al partidului, a declansat atacurile inca din anii de relativa liberalizare (1966-1968), in paginile saptamanalului pe care il conducea („Luceafarul”). Ulterior, aceste campanii au fost exacerbate in paginile revistei „Flacara” condusa de Adrian Paunescu (v. mizeriile scrise de Dinu Sararu impotriva Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca) si in „Saptamana”, sub semnaturile liui Barbu, Vadim Tudor, Artur Silvestri si in „Luceafarul” condus de Nicolae Dragos, apoi de Nicolae Dan Fruntelata si Mihai Ungheanu.
Temele saptamaniste au revenit in discursul vadimist de dupa 1989, dar nu numai acolo. Pot fi regasite in publicatiile FSN in 1990 („Azi”, „Dimineata”) precum si in „Adevarul” condus de Darie Novaceanu. Despre fituici deschis securiste precum cea antifrastic numita „Europa” nici nu are sens sa mai vorbesc.
Revista „Agora”, condusa de scriitorul disident Dorin Tudoran, publicata in Statele Unite si difuzata clandestin in tara, s-a opus categoric si deschis isteriei patriotarde a grupului condus de Barbu si Paunescu. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca faceau parte din comitetul editorial, au scris acolo articole esentiale. Paul Goma era unul dintre redactori. La fel, politologul american originar din Romania Michael Radu si subsemnatul.
Radio Europa Libera a jucat un rol fundamental in informarea publicului din România privitor la actiunile disidente, la greva anticomunista din Valea Jiului (august 1977), la revolta muncitoreasca de la Brasov (noiembrie 1987). Amintesc aici alte nume importante: Preda Bunescu, George Cioranescu, Mircea Carp, Neculai Constantin Munteanu, Emil Georgescu, Emil Hurezeanu, Victor Eskenasy, Serban Orescu, Ioana Magura-Bernard, Raluca Petrulian, Max Banush, Liviu Floda (Andrei Brandus), Iustin Liuba, Constantin Alexandroaie, Silvia Cinca, Iacob Popper (controversat, stiu, dar a lucrat acolo si la un moment dat a fost o voce importanta). Ar merita sa vorbesc separat despre Ghita Ionescu si George Minden.
In cadrul serviciului de cercetare s-au scris texte esentiale pentru intelegerea situatiei din Romania. Ele au circulat in Vest, erau scrise in engleza. Intre cei care au lucrat in acel serviciu, ii amintesc pe Michael Shafir (ani de zile seful acestui departament), Vladimir Socor, Mihail Sturdza, Anneli Gabanyi, Dan Ionescu, Rene des Flers. Sa nu-i uit pe colaboratorii Monicai Lovinescu, intre care Alain Paruit pe care il cunosteam inca din tara (era fiul profesoarei mele private de franceza, doamna Christianne Herscovits) si Serban Cristovici, traducatorul cartii „Cetatea totala” de Constantin Dumitrescu, aparuta la Paris cu o postfata de Paul Goma. Trebuie mentionati, evident, Matei Cazacu, Alexandru Niculescu, Mihnea Berindei.
Alain, Serban, Claude Levinson (fiica Martei, buna prietena a parintilor mei, nascuta in Franta, facuse studii de indianistica la Moscova, maritata cu un jurnalist de la „Le Monde”) au fost traducatori devotati si de mare talent, merita recunostinta noastra. La emisiunea lui Nestor Ratesh de la Washington au colaborat de-a lungul anilor Matei Calinescu, Virgil Nemoianu, Michael Radu, Dorin Tudoran si subsemnatul.
Despre directorii Europei Libere am scris in articolul aparut chiar pe site-ul radio-ului.
Ca Securitatea a incercat sa penetreze departamentul românesc, nu incape nicio indoiala. Un exemplu este cazul Ivan Denes, descris de Ioana Magura-Bernard in amintirile ei si despre care am scris pe „Contributors”. Intre colaboratorii externi, tin sa-l amintesc pe Cornel Dumitrescu, avocat originar din Brasov, fiinta deschisa si inimoasa, super-informat la capitolul istoria comunismului romanesc, ulterior fondator, impreuna cu Dan Costescu, al saptamanalului „Lumea Liberă Românească”, publicat la New York.
Era in ianuarie 1983, daca nu ma inseala memoria, cand l-am cunoscut la sediul de pe Broadway al REL (sediul central era la München, fireste). Mersesem acolo, invitat de Liviu Floda, sa-l intalnesc pe Vlad Georgescu, aflat intr-o scurta vizita la New York.
Am conversat cu Vlad vreme de doua ceasuri. Era delicat, prietenos, erudit, cu un remarcabil respect pentru idei. Avea un fin simt al ironiei si detesta orice fel de stridenta. Nu era omul semnelor de exclamare, al pamfletelor ad hominem. Primul sfat in legatura cu scrisul in engleza a fost: „Tine minte ca in lumea anglo-saxona nimic nu convinge mai mult ca dubiul”. Editorialele sale depun marturie, asemeni celor ale lui Noel Bernard, pentru pozitia sa ferma, dar intotdeauna argumentata cu calm, fara patos propagandistic in favoarea unei Romanii eliberata de dictatura comunista. Asa a inceput colaborarea mea saptamanala cu Europa Libera, o colaborare care, iata, dureaza si astazi…
