„Vestul ne-a abandonat” îmi spune la Tașkent un om de afaceri local, care a fost implicat în Opoziția uzbekă ani la rând și care nu mai are nici o așteptare din partea Uniunii Europene sau a Statelor Unite: „democrația vestică nu mai este un miracol pentru noi și nu mai credem în ea pentru că nu ne mai ajută și pentru că ne-a lăsat la mâna acestui dictator care este Islam Karimov”. Președintele Uzbekistanului este în funcție de la dezmembrarea URSS, după ce în 1989 devenise prim secretar al Partidului Comunist. Conduce țara cu mână forte, a interzis media independentă de ani zile și a făcut imposibilă politica de opoziție. „În jurul nostru totul este interzis sau închis” zice mai departe fostul oponent politic, refugiat în afaceri, în timp ce ne plimbam printr-un parc central, arătându-mi cafenele și restaurantele cu luminile stinse: „Doar ambasadele Poloniei sau Slovaciei ne mai dau câte o mână de ajutor, pentru că diplomații lor știu din propria lor experiență cum poți supraviețio într-un univers blocat”.
„Aici trăiesc oamenii care au cei mai mulți bani din oraș” îmi arată interlocutorul meu cu degetul în jurul parcului uriaș un cvartal de blocuri comuniste cu apartamente confortabile: „sunt fericiți că își permit să meargă la restaurant, că au mașini bune și că pot călători dacă eventual primesc vize, dar celorlalți oameni nu le rămân bani să-și cumpere nici măcar o banană în fiecare lună”.
„După ce mi-am sacrificat libertatea și timpul, am fost pur și simplu aruncat la gunoi. Nimeni nu m-a ajutat, iar pentru a se salva mulți dintre prietenii din Opoziție au fugit în Kîrgîstan. Acum toți ne uităm spre Putin” își continuă partenerul meu de discuție ideile pesimiste, așezându-se turcește pe un balcon (un fel de pat uriaș, împodobit cu perne și mochete în care te urci desculț, folosit în toată Asia Centrală ca loc de taifas, de relxasare sau pentru a mânca) dintr-un separeu cu perdele al unui restaurant din parc. „Spre deosebire de ceilalți lideri ai lumii, Putin a făcut tot ceea ce a promis. Mie nu-mi place în mod deosebit, dar constat, că e singurul bărbat de stat, cu adevărat”. În scurt timp în jurul mesei cu picioare scurte de pe balcon se adună și alți prieteni. Un ziarist de la televiziunea de stat, care doar a copilărit în URSS, ar vrea ca Uzbekistanul să adere cât mai repede la Uniunea Eurasiatică. Pentru el Rusia este viitorul. O altă prietenă își dorește de-a dreptul restaurarea Uniunii Sovietice. Are ceva afaceri, a crezut cândva în opoziție și în Occident, dar între timp și-a schimbat opțiunile: „ne-am bucurat când Putin a luat Crimeea. Pentru noi e un semn bun”. Amicul care m-a invitat, face o cercetare rapidă printre chelneri în această privință, iar rezultatul e imbatabil. Rusia este preferata tuturor. Tinerii uzbeci, însă, n-au mai învățat rusa și nu au nici o legătură cu această țară care nu are graniță comună cu Uzbekistanul. „Cei mai nostalgici sunt intelectualii” mă lămurește un diplomat din Tashkent și bineînțeles cei care au prins Uniunea Sovietică.
„Pentru că statele din Vest nu ne mai dau vize, Rusia devine singura noastră speranță: putem primi oricând un pașaport rusesc. Peste 10 ani majoritatea uzbecilor ar putea fi ruși, nu etnic vorbind, ci pentru că ar putea căpăta cetățenie rusă. Moscova își calcluează bine viitorul” crede omul de afaceri, care a trecut de la orienarea pro-Vestică la cea pro-Estică, din lipsa perspectivelor. Totuși, nici pașapoartele rusești nu se iau chiar atât de simplu, dacă nu ești etnic rus, spun mai mulți oameni cu care am vorbit.
„Tot a doua persoană din Uzbekistan se presupune că ajută cu informații Serviciul Național de Securitate, care probabil te urmărește și pe tine” mă previne omul de afaceri, fost opozant activ. Este vorba despre continuatorul KGB, refăcut de președintele Islam Karimov pe un schelet naționalist. Această structură lucrează în beneficiul lui și unii reprezentanți ai opoziției cred că viitorul șef al statului va fi decis de Serviciul Național de Securitate. Alții susțin că după moartea lui Karimov, va fi o perioadă de haos până la găsirea următorului lider pe care să-l urmeze mulțimea.
Conexiunile ofițerilor de rang înalt cu Vestul sunt la fel de importante ca cele cu Estul, de aceea președintel Karimov ține în balanță cele două părți. Gazda mea îmi povestește despre o întâlnire cu un decident de la o mare companie occidentală care i-ar fi spus că nu poate fi de capul lui în această țară și că serviciile secrete autohtone i-ar superviza inclusiv schema de personal. „Nimeni nu poate face nimic, fără voia Securității” a mai completat omul de afaceri.
Deocamdată uzbecii sunt mulțumiți cu președintele lor pentru că le oferă stabilitate și liniște, ceea ce vecinii lor tadjici sau kîrgîzi n-au avut, dar în viitor, dacă în zonele rurale sărăcia continuă să crească nemulțumirea e posibil să apară noi forme de radicalizare: conexiunile sociale sunt puternice și pot zdruncina la un moment dat această liniște aparentă.