A stat toată ziua sub mașină, unde s-a refugiat probabil dimineață, vânat de Luna și de Uțu.
Dae și Bunicu' au încercat să-l scoată de acolo spre seară: Bunicu' a dat mașina înapoi, Dae agita o lopată.
Și s-a văzut că era un cățel cu blana într-un fel de roz, un cățel cu o privire de treabă, un cățel înfricoșat peste măsură, un cățel singur.
Când mașina a fost dată înapoi, a ridicat capul nedumerit. Stătuse multe ore acolo, înfometat, secat de puteri, și trist.
Dae n-a reușit să-l alunge spre uliță pe poarta deschisă, poarta aia care dădea spre o lume unde nu era dorit probabil de nimeni.
Și el, mic, și roz, și puțin murdar cum era, a dispărut undeva în livadă.
Iar seara, în pepiniera din apropiere de casă, Uțu și Luna l-au prins din nou, și l-au sfîrtecat.
Schelălăitul lui plutea îngerește peste grohăitul celor doi câini mai mari decît el.
După ce plânsetul lui a tăcut, și după ce eu am fost laș, m-am dus să mă uit.
Era un câine mic, care încă mai sufla, cu capul dat nefiresc pe spate, și al cărui torace se ridica și cobora, exact la fel cum se ridică și coboară toracele fiului meu Elias, atunci când doarme iubit și păzit cu toată dragostea de mama lui, și de mine.
Așa că am plîns.
