La Sofia, președintele Rosen Plevneliev a numit un profesor de drept, fost deputat socialist în calitate de premier interimar al Bulgariei. Gheorghi Bliznașki, în vârstă de 57 de ani, urmează să conducă guvernul până la alegerile anticipate de la toamnă pe fondul celei mai grave crize bancare din istoria recentă a țării balcanice membră în UE.
Președintele Rosen Plevneliev a anunțat componența și prioritățile guvernului provizoriu care trebuie să facă față crizei provocata de falimentul băncii KTB și să organizeze alegerile anticipate de la 5 octombrie.
Noul prim-ministru Gheorghi Bliznașki este unul din liderii protestelor civice împotriva guvernului Plamen Oreșearski. Pentru aceasta poziție el a fost exclus din rândurile partidului socialist, fost comunist.
Viceprm-ministrul responsabil cu economia și energetica va fi consilierul prezidențial Ekaterina Zaharieva. Iordan Hristoskov se va ocupa de problemele sociale, Iliana Țanova – de absorbția fondurilor europene. Daniel Mitov va prelua Ministerul de Externe. Majoritatea miniștrilor aparțin partidelor de centru-dreapta.
Spre deosebire de alte guverne provizorii, guvernul Bliznașki se va ocupa, în afară de organizarea alegerilor, de stabilizarea sistemului financiar, serios afectat de intrarea în incapacitate de plată a băncii KTB. El va lucra la proiectul de buget pentru anul viitor. Alte priorități sunt deblocarea plăților în cadrul programelor operaționale ale Uniunii Europene și elaborarea Acordului de parteneriat 2014-2020.
În cuvântarea sa, șeful statului a adresat critici guvernării precedente, dominară de foștii comuniști, și a promis că noul executiv va scoate la iveala adevărul despre activitatea guvernului Oreșearski și despre situația economica și financiară a țării. Actualul comisar european pentru probleme umanitare și fosta vicepreședintă a Băncii Mondiale, Cristalina Gheorghieva, va fi desemnată de guvern pentru un al doilea mandat.
Vineri, liderii politici nu s-au înțeles în privința actualizării bugetului de stat, iar președintele Plevneliev a avertizat că în aceste condiții țara se poate trezi în fața unei apocalipse economice și financiare.