Non-cetățenii din Letonia care au parcurs procesul de naturalizare trebuie să depună la final jurământul de loialitate. În scurtul jurământ, ei repetă de câteva ori că o să respecte și apere independența Letoniei.
Non-cetățeni au fost desemnați cei veniți în Letonia în timpul ocupației sovietice și urmașii lor, un grup compus de vorbitori de rusă, preponderent etnici ruși. La restabilirea independenței Letoniei, le-a fost refuzată acordarea automată a cetățeniei, inclusiv dreptul la vot. Li s-a oferit mai târziu posibilitatea să devină cetățeni, dacă trec printr-un proces de naturalizare ale cărui elemente esențiale sunt învățarea limbi letone și depunerea jurământului.
Jurământul a fost modificat în ultimele aproape două decenii scurse de la adoptarea legii cetățeniei la sfârșitul anului 1994 și începerea procesului de naturalizare în 1995.
Într-o variantă timpurile a jurământului, non-cetățenii trebuiau să jure că vor fi loiali „numai” Letoniei și că îi vor apăra independența „fără să-și cruțe viața”. S-ar putea spune că erau expresii ale insecurității Letoniei încă ne-membră în NATO și UE, cu amintiri proaspete despre URSS.
Din varianta actuală, aceste accente lipsesc. Dar jurământul actualizat reflectă, în mod curios, tentativa eșuată a etnicilor ruși din 2011 să obțină prin referendum oficializarea rusei ca a doua limbă de stat.
Iată traducerea neoficială a jurământului. Cel mai recent a fost rostit la 23 iulie de un grup de 40 de cetățeni în devenire, pe care-i vedem în debutul reportajului „Jurământ de non-cetățean”.
„Eu, (numele, prenumele), născut la (data nașterii), devenind cetățean leton, jur să fiu loial Republicii Letonia. Mă oblig să fiu devotat Letoniei, să respect cu bună credință Constituția și legile Republicii Letonia. Mă oblig să apăr independența statului Letonia, să întăresc limba letonă ca unica limbă de stat, să trăiesc și muncesc cu bună credință pentru propășirea statului Letonia și oamenilor săi. Garantez că acțiunile mele nu vor fi îndreptate vreodată împotriva Letoniei ca țară independentă și democratică”.
În Letonia, ai sentimente amestecate când stai de vorbă cu foștii sau actualii non-cetățeni.
În unele cazuri, sunt oameni care s-au născut și au trăit toată viața în țara baltică, unii au ieșit pe baricade în 1991 pentru independența Letoniei față de URSS. Dar când restabilirea independenței s-a produs, li s-a refuzat cetățenia și au fost excluși de la viața politică.
Unii, chiar dacă vorbesc limba, au refuzat din principiu să treacă prin naturalizare ca să devină cetățeni. Spun că asta ar însemna să accepte că politica guvernului a fost dreaptă, pe când, în realitate, cred că li s-a făcut o nedreptate.
Pe alții, cei 23 de ani și jumătate scurși de la restabilirea independenței Letoniei nu i-a ajutat să depășească șocul schimbării din 1991, când, peste noapte, dintr-un grup privilegiat în perioada sovietică au ajuns într-un grup mai degrabă marginalizat.
Din peisaj mai fac parte suferințele și nedreptățile cauzate letonilor de sovietici în perioada ocupației, precum și încercările neîncetate ale Rusiei să impună Letoniei costuri cât mai mari pentru apropierea de Occident.
În fine, nimeni nu poate spune cum ar fi arătat astăzi Letonia dacă aproximativ 23% din locuitorii ei excluși în 1991 din procesul politic ca non-cetățeni ar fi luat parte tot timpul la vot.
