Linkuri accesibilitate

Bătălia pentru Donețk


Soldaţi ucraineni în preajma Doneţkului, 9 august 2014
Soldaţi ucraineni în preajma Doneţkului, 9 august 2014

Autorităţile ucrainene spun că au strâns laţul în jurul Doneţkului. Secretarul general NATO a declarat că întrevede o „probabilitate înaltă” ca Rusia să intervină militar.

Secretarul general NATO Anders Fogh Rasmussen a spus că întrevede o „probabilitate înaltă” ca Rusia să intervină militar în estul Ucrainei sub pretextul unei misiuni umanitare, în vreme ce autoritățile de la Kiev spun că au strâns lațul în jurul principalului oraș controlat de separatiști, Donețk. Detalii are Mircea Țicudean.

Liderii de la Kiev au spus astăzi că Ucraina s-ar afla în „faza finală” a recuceririi orașului Donețk, de departe cel mai mare oraș capturat de rebelii pro-ruși. Agenția Reuters scrie că bătălia pentru Donețk ar putea fi un punct decisiv de cotitură într-un conflict care a provocat cea mai mare confruntare dintre Rusia și Occident de la sfârșitul războiului rece.

Citiţi şi pe pagina de limbă rusă a Europei Libere

Metropolă industrială cu o populație antebelică de aproape un milion, Donețk a fost în ultimele zile scena unor lupte intense, iar forțele ucrainene par să meargă înainte, neimpresionate de ceea ce NATO spune că ar fi un contingent de 20.000 de soldați ruși gata de invazie în imediata apropiere, peste graniță.

Kievul a spus că a reușit să folosească metode diplomatice pentru a împiedica Rusia să lanseze o invazie terestră pentru ajutorarea rebelilor sub pretextul unei misiuni umanitare.

Anton Gherașcenko, consilier al ministrului ucrainean de interne a spus că în noaptea de vineri spre sâmbătă Rusia a încercat să introducă peste graniță un convoi cu ocolirea autorităților vamale, prin segmentul de frontieră controlat de separatiști.

Tot la sfârșitul săptămânii Moscova a anunțat însă că ar fi încheiat exercițiile militare de la granița cu Ucraina, făcând unii comentatorii să spună că rușii ar bate în retragere.

Bursele de valori internaționale au reacționat luni pozitiv, întrevăzând detensionarea relațiilor Rusiei cu occidentul.

Anders Fogh Rasmussen vorbind jurnaliştilor de la Reuters
Anders Fogh Rasmussen vorbind jurnaliştilor de la Reuters

Dar secretarul general NATO Anders Fogh Rasmussen a spus într-un interviu acordat agenției Reuters că situația nu s-a schimbat. „Vedem cum rușii elaborează ideea și pretextul unei intervenții deghizată în misiune umanitară și vedem o masare de forțe care ar putea fi folosite pentru operațiuni militare ilegale în Ucraina”, a spus Rasmussen.

Reuters scrie că ofensiva forțelor guvernamentale pare să arate că Kievul consideră că amenințările occidentale sunt suficiente pentru a face Rusia să nu invadeze estul Ucrainei.

Luni Kremlinul a spus că exclude o operațiune umanitară rusească unilaterală. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a spus că Moscova va trimite ajutoare numai în cadrul unei misiuni cu mandat internațional – cuvinte care pot fi citite ca o asigurare că Rusia nu are de gând să invadeze Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Andri Lisenko a spus că forțele guvernamentale au reușit în sfârșit să taie legătura rutieră între Donețk și Luhansk, cele două principale orașe deținute de rebeli. Kievul și partenerii lui occidentali spun că șoseaua ar fi fost principala cale de aprovizionare cu armament a rebelilor din Donețk. „Facem eforturi să eliberăm ambele orașe, dar este important să eliberăm mai întâi Donețk”, a spus Lisenko.

La Doneţk, după lupte în care au fost ucişi mai mulţi civili, 3 august 2014
La Doneţk, după lupte în care au fost ucişi mai mulţi civili, 3 august 2014

Oficialul ucrainean a făcut apel la civili să părăsească de urgență orașele Donețk și Luhansk, pentru că „va avea loc o operațiune de eliberare a acelor orașe și de eradicare a teroriștilor”.

Tot luni 11 august Lisenko a estimat la 45.000 numărul soldaților ruși care s-ar afla la graniță.

Liderul rebelilor din Donețk, Aleksandr Zaharcenko, un localnic care a preluat conducerea de la un cetățean al Rusiei săptămâna trecută, a spus că rebelii au de gând să încerce un contra-atac în următoarele două-trei zile.

Lisenko a spus că în ultimele ore au avut loc în mai multe părți ale estului Ucrainei lupte soldate cu moartea a șase soldați ucraineni și cu pierderi mari pentru separatiști. Autoritățile municipale din Donețk au spus că tirurile de artilerie au scos din funcțiune centralele electrice ale orașului și au lovit o închisoare de înaltă securitate, facilitând evadarea a o sută de deținuți.

Vorbind cu reporterii la Kiev Andri Lisenko a negat că forțele guvernamentale ar fi atacat intenționat închisoarea din vestul orașului, unde erau ținuți criminali foarte periculoși – în ciuda speculațiilor că bombardamentul ar fi fost un act deliberat al guvernului, cum spun unii localnici pro-ruși.

Oficiul Ukrtelecom în flăcări, Doneţk, 10 august 2014
Oficiul Ukrtelecom în flăcări, Doneţk, 10 august 2014

Orașul Donețk se confruntă potrivit corespondentului Reuters cu o criză tot mai acută de hrană, apă și carburanți. Pe stradă aproape nu sunt oameni, numai grupuri de separatiști înarmați. Mașinile nu circulă aproape deloc, inclusiv din lipsă de combustibil. Locuitorii care nu s-au refugiat încă la țară stau în case. Băncile sunt închise, iar pensiile și ajutoarele sociale nu se plătesc.

Agenția Itar-Tass l-a citat luni 11 august pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov cu afirmația că operațiunea armatei ucrainene din estul Ucrainei ar avea ca obiectiv alungarea din regiune a tuturor rușilor, urmată de „repopularea” ei.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG