Linkuri accesibilitate

Adrian Năstase, fost premier și fost pușcăriaș


Adrian Năstase, înainte de prima sa condamnare în 2012
Adrian Năstase, înainte de prima sa condamnare în 2012

Zâmbitor, relaxat, cu barba recent ajustată, tuns, frezat și bine îmbrăcat…

Zâmbitor, relaxat, cu barba recent ajustată, tuns, frezat și bine îmbrăcat, așa a venit astăzi fostul premier român în fața instanței care tocmai a decis eliberarea lui condiționată din închisoare. Adrian Năstase are 64 de ani și a fost condamnat la închisoare pentru a doua oară la începutul acestui an în dosarul Zambacian. Năstase a fost acuzat că în perioada 2002-2004 a primit în mod direct și prin intermediul soției sale foloase necuvenite în valoare de peste 600 de mii de euro. Era vorba despre bunuri importate din China precum și de contravaloarea unor lucrări făcute la casa din strada Zambaccian și la cea de vacanță din localitatea Cornu.

Fostul premier a fost eliberat după ce a făcut o treime din pedeapsa de patru ani și jumătate, la cererea comisiei de specialitate din Penitenciarul Jilava, care a notat că Adrian Năstase “a avut un comportament foarte bun pe perioada detenției”, “a participat în mod constant la activitățile de educație și asistență psihologică”, s-a implicat “cu precădere în acțiuni de instruire și influențare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate”. La eliberarea lui au fost socotite și două lucrări pe care Năstase, fost profesor de drept la Universitatea București le-a scris în această perioadă.

Adrian Nastase în ambulanță, după falsa sinucidere, București, 20 iunie 2012
Adrian Nastase în ambulanță, după falsa sinucidere, București, 20 iunie 2012

După prima sa condamnare din 2012, fostul premier român a încercat să se sinucidă, dar glonțul l-a zgâriat puțin fără să-și atingă țintă. Imaginea lui întins pe targă și înfășurat în jurul gâtului cu o eșarfă scumpă marca Burberry a făcut înconjorul lumii dimpreună cu povestea lui Adrian Năstase, un cunoscut pasionat de vânătoare care și-a ratat una dintre cele mai importante ținte.

După ieșirea lui de la închisoare Adrian Năstase nu va putea ocupa nici un fel de funcții publice în următorii 5 ani, ceea ce nu-l va împiedica totuși să aibă apariții publice și să joace un anumit rol inclusiv în campania electorală pentru prezidențialele, programate în România în luna noiembrie.

Premier în perioada 2000-2004, Adrian Năstase a girat intrarea României în NATO și a terminat negocierile de aderare a țării la Uniunea Europeană. Sub guvernarea sa presa a fost aproape complet controlată, justiția era folosită ca instrument politic, iar corupția la nivel înalt era menționată în toate rapoartele Comisiei Europene. Averea lui Adrian Năstase devenise de notorietate, iar de la titlurile “Năstase 4 case” de la începutul guvernării sale ajunsese la “Năstase 7 case” spre final. Fostul premier și-a consolidat avutul, deși a ocupat până în 2004 doar poziții bugetare, poziții care în România au fost întotdeauna remunerate modest.

Adrian Nastase adus la închisoarea Rahova, 6 ianuarie 2014
Adrian Nastase adus la închisoarea Rahova, 6 ianuarie 2014

A pierdut alegerile prezidențiale din 2004 în fața lui Traian Băsescu nu doar fiindcă la dezbaterea finală, actualul președinte a avut acel moment de sinceritate în care a spus “ ce nenorocire pe tara asta sa aleaga intre doi fosti comunisti”, ci și din cauza boicotului propriului partid, dornic să se debaraseze de un lider prea autoritar și prea lacom.

La zece ani de la sfârșitul mandatului său de premier, Traian Băsescu spune că guvernarea Năstase a fost cea mai bună pe care a avut-o România vreodată. În același timp, însă, Adrian Năstase reprezintă imaginea politicianului corupt și mândru de averea sa. Multă lume își aduce încă aminte că după ce i-a fost deschis primul dosar penal de către procurorii anticorupție, Adrian Năstase a invitat televiziunile la casa sa din Zambaccian de unde au fost arătate publicului tablourile și obiectele sale de colecție, înghesuite ca într-un muzeu de provincie.

România: Denunțul Mitei
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:17:44 0:00

XS
SM
MD
LG