Linkuri accesibilitate

NATO își menține invitația: Ucraina se poate alătura Alianței


Ucraina speră să poată profita de precedentul Georgiei, căreia i s-a promis în 2009 că va deveni membru.

Rusia a lansat „operațiuni militare directe în Ucraina, iar afirmațiile sale contrarii sunt “găunoase și lipsite de substanță", a afirmat secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen.

NATO s-a reunit vineri într-o sesiune de urgență în cadrul Consiliului NATO-Ucraina, iar secretarul general Rasmussen a declarat la încheierea reuniunii că este limpede că “în ciuda negațiilor Moscovei, trupe și armement din Rusia au trecut granița în estul Ucrainei și că asta e parte a unui plan de a destabiliza Ucraina ca națiune suverană”.

Reuniunea NATO de urgență de la Bruxelles a avut loc după ce joi Washingtonul a pus întreaga vină pentru conflictul din Ucraina pe seama Rusiei, spunînd că Moscova a mințit în legătură cu rolul pe care îl joacă în Ucraina.

“Rusia, a spus secretarul general NATO Rasmussen, “furnizează separatiștilor tancuri, artilerie și lansatoare de rachete. Rusia bombardează Ucraina din afara și din interiorul granițelor ei.”

Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a declarat tot vineri că țara sa dorește să lanseze procedurile pentru a depune o cerere de aderare la NATO. Ucraina speră să poată profita de precedentul georgian. La summitul din 2008 de la București, când Georgiei i s-a promis că va deveni membru al Alianței, fără a i se oferi o dată precisă, și Ucrainei i s-a spus că va putea intra în NATO dacă dorește asta și dacă îndeplinește criteriile necesare.

NATO a regretat rapid promisiunea făcută Georgiei. In vara aceluiași an, 2008, a avut loc scurtul conflict Rusia-Georgia în chestiunea Osetiei de Sud, iar de atunci Rusia păstrează trupe în acea regiune separatistă a Georgiei, după cum păstrează și în Abhazia sau în Transnistria. Este vorba de așa-zisele "conflicte înghețate", iar temerile sunt cã estul Ucrainei ar putea deveni un asemenea "conflict înghețat”.

Cu toate complicațiile politice prevăzute de expreți, secretarul general NATO a afirmat că la summit-ul de săptămîna viitoare NATO va oferi Ucrainei un sprijin total pentru integritatea sa teritorială, ba chiar Rassmussen a reafirmat că Ucraina ar putea "deveni membră a Alianței dacă dorește asta și dacă îndeplinește criteriile necesare".

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG