Poartă espadrile din piele întoarsă pe piciorul gol și e îmbrăcat lejer, deși aleargă de la întâlnire la alta. E grăbit și stă ca pe ace în vreme ce-mi povestește despre aventurile lui de om de afaceri obișnuit să aibă succes. A venit la întâlnirea programată în holul micului hotel din Ankara în care stăteam mai devreme cu câteva minute și l-am găsit acolo când am coborât echipată cu rucsacul imens, târându-mi glezna înfășurată în bandaj elastic, care abia îmi încăpea în sandale. S-a uitat ușor de sus la mine. Nu arătam ca ziaristele occidentale pe care le-a văzut la televizor, nu eram bine îmbrăcată, iar rucsacurile mele nu i-au făcut o impresie prea bună.
După ce am cerut chitanța pentru cazare, am achitat și ne-am așezat la măsuța rotundă, i-am văzut privirea oarecum descumpănită. Pentru că îi fusesem recomandată de un confrate de la București bine situat, mi-a răspuns totuși la întrebări cu răbdare, păstrându-și însă tonul superior al omului plin de bani care-și risipește timpul fără să câștige mare lucru în schimb. Aras e un om de afaceri prosper, care și-a început cariera la începutul anilor '90 în Statele Unite, importând lucruri ieftine din China. Are 50 de ani și a renunțat la antreprizele lui de construcții după criza imobiliară din Vest, cu gândul că nici în Turcia nu va mai dura mult boom-ul: „riscul e mare, iar profitul mic”. Îl intereseazaă politica doar în măsura în care își o poate pune la lucru în propriul folos.
„Fără conexiuni guvernamentale nu faci nimic”, îmi mărturisește Aras, care tocmai și-a vândut o afaceri cu mașini scumpe și a investit totul într-o nouă companie IT extinsă din Caucaz până în Europa.
Nu investește însă nimic în state ca Georgia, Turkmenistan sau Azerbaidjan, unde „nimic nu e stabil”, dar unde și-a găsit parteneri care vin cu părți egale. Și-a mutat sediul companiei în Germania fiindcă „e greu să iei credite de la băncile turcești”.
Din punctul lui de vedere, e mai eficient să faci afaceri cu SUA și statele din UE, pentru că piețele sunt mai sigure și mai mari, decât cele din Asia Centrală.
„De ce să risc în Est cu profituri mici, când am la dispoziție o piață bine reglementată în Vest?”, se întreabă retoric Aras, care așteaptă însă deschiderea Iranului unde este „o piață goală și plină de bani”. Noua lui companie are contracte cu statul turc și cu guvernele de la Baku, Tbilisi și Ashgabat, unde partenerii săi sunt la rândul lor clienți politici. „E singura posibilitate să faci afaceri serioase” pentru că „dacă nu ai relații cu puterea nu devii rentabil”, încheie discuția Aras, întrebându-mă dacă vreau să mă lase la aeroport. M-a privit ca pe cineva de pe altă planetă când i-am spus că merg cu autobuzul spre Istanbul, ca și cum ar fi ceva umilitor să stai șapte ore traversând tot platoul anatolian, o călătorie mult mai scurtă ca aceea din Tbilisi la Ankara, care a durat 23 de ore.