Pianist originar din Moldova, Samir Golescu trăiește de mai bine de un deceniu în Statele Unite, la Urbana Champain, unde a studiat, a dat numeroase concerte și a obținut un titlu de doctor în muzicologie la Universitatea statului Illinois. Invitat special zilele trecute al unui Festival Muzical în Alsacia, la Wissembourg, Samir a acordat un interviu exclusiv postului nostru de radio.
Între relativ numeroșii pianiști ai Diasporei românești, Samir Golescu face figură aparte prin preocupările și prezențele sale pe multiple planuri. A studiat pianul, interpretarea și dirijoratul, a dat un număr mare de recitaluri și concerte începînd din România, Republica Moldova, Italia, fosta Uniune Sovietică și pînă în Statele Unite. A participat în calitate de instrumentist, producător și autor de livrete la numeroase publicații de discuri compact, a scris și a publicat numeroase eseuri pe teme de interpretare, istorie a înregistrărilor și moștenirea spirituală a unor mari muzicieni ai trecutului, a conferențiat pe tema raporturilor tematice și armonice între muzica operei Oedip și cea de pian a lui George Enescu și, nu pe ultimul loc, și-a dat doctoratul în muzicologie cu o teză despre înregistrările unui celebru dirijor Willem Mengelberg.
Modest, generos, mereu zîmbitor și prietenos, Samir Golescu a ținut să vorbească în deschiderea interviului pe care ni l-a acordat la Wissembourg, în Alsacia, despre amintirile concertelor date la Chișinău…
Samir Golescu: „Am fost în Chișinău de două ori. Prima dată, imediat după revoluția din ’89, împreună cu colegii de la Conservatorul din Iași, și am fost cu adevărat impresionat de ospitalitatea extraordinară și generozitatea gazdelor basarabene. Am cîntat atunci împreună cu unii colegi, și a fost un fel de schimb; mai tîrziu colegii din Basarabia au venit la Iași și au cîntat acolo.
A doua oară am fost la Chișinău în 1995, am avut un recital de pian, și amintirea cea mai puternică este faptul că am fost surprins de ce instrument deosebit am avut la dispoziție; era un pian Steinway de concert de o calitate excepțională, pe care mi-l amintesc și acum…”
Europa Liberă: Originile familiei tale sînt, am înțeles, din Bucovina, o familie care „a descălecat” în nordul Moldovei, ajungînd pînă la Iași…
Samir Golescu: „Familia mamei mele era din Adîncata-Storojineț, în Bucovina, nu departe de Cernăuți. Au trăit acolo în perioada interbelică, în Bucovina multiculturală în care exista o efervescență muzicală și artistică de toate genurile intensă. Bunica mea era pianistă amatoare și a avut șansa odată de a-l acompania pe marele tenor evreu Josef Schmidt, care s-a întors la originile sale din Cernăuți, după o carieră frumoasă în Germania și Austria.
Eu nu am trăit în această parte a Bucovinei, m-am născut în Rădăuți, nu departe de granița actuală, după aceea ne-am mutat în Suceava și mai tîrziu în Iași din cauza studiilor, urmînd posibilitatea de a găsi o școală de muzică, mai departe un Conservator…”
Europa Liberă: Școala de pian din Iași a avut o legătură specială cu Viena și Germania, inclusiv una din profesoarele tale…
Samir Golescu: „Da, printre profesorii mei din Iași aș dori să-I menționez pe dl. Marin Pânzaru, cu care am lucrat, un elev al dnei
Sofia Cosma. De asemenea, profesor foarte drag mie este Ioan Welt, căruia îi doresc și pe această cale foarte multă sănătate, dacă ascultă interviul. Domnul Welt a fost el însuși studentul, elevul dnei Florica Nițulescu, o legendă în lumea Iașiului.
Această dnă Nițulescu a fost eleva profesorului Eduard Steuermann care a avut o carieră frumoasă în Viena, cu legături cu a doua Școală vieneză, după care s-a mutat în Statele Unite ale Americii, unde a predat în școli importante. Eu am avut șansa de a lucra și cu dl. Welt și cu dna Nițulescu, de la care am învățat anumite lucruri legate de marea tradiție romantică din secolul al XIX-lea.”
Europa Liberă: Cum ai ajuns de la Iași la Champain-Urbana, în Statele Unite?
Samir Golescu: „Mi-am dorit să emigrez în Statele Unite ale Americii nu atît din motive materiale sau materialiste, am fost atras de cultura libertății personale care încă există acolo, aș spune, chiar în formele imperfecte în care poate exista. Am ales statul Illinois și școala unde mi-am făcut doctoratul în parte datorită faptului că îl cunoșteam pe violonistul Sherban Lupu, cu care am colaborat și colaborez și astăzi pe o scară largă; și, în același timp, Universitatea din Illinois a avut legături importante cu George Enescu, care a fost artist in residence acolo, atît în 1949, cît și în 1950. A stat săptămîni de zile, a predat muzică de cameră, a cîntat și așa mai departe.”
Europa Liberă: Enescu este una din pasiunile tale, te-am ascultat în recital aici la Wissembourg cîntînd în mod remarcabil Suita Op. 10… La Urbana Illinois ai făcut niște descoperiri cu totul excepționale ale unor înregistrări enesciene practic necunoscute.
Samir Golescu: „Acesta este de altfel felul în care noi doi ne-am cunoscut și am devenit buni prieteni… În 1997 am găsit în arhivele locale o înregistrare cu Concertul de vioară de Brahms, cîntat de Enescu în 1949. Poate ar fi timpul să spun în premieră că mai există o înregistrare inedită, pe care nici măcar nu am transferat-o pe nici un fel de suport tehnic, pentru că vreau să o fac extrem de atent… Este un concert de Haydn cîntat de Enescu la vioară. Aceasta ar fi, de altfel, singura înregistrare cu muzică de Haydn din toată discografia Enescu.”
Europa Liberă: Altfel despre Enescu, cum îl vezi tu drept compozitor și cum îl înțelegi ca pianist?
Samir Golescu: „Fără exagerări naționaliste sau fără nici un fel de manie a grandorii admirația mea față de personalitatea, muzica, relevanța lui George Enescu, continuă să crească și, probabil, nu se va opri niciodată. Enescu a fost pur și simplu un miracol nu numai în muzica românească, și în muzica universală.
Îndrăznesc a spune că, cu toate că etica și estetica nu sînt întotdeauna legate, în cazul lui Enescu faptul că era un om de o bunătate și o calitate a experienței emoționale cu totul ieșite din comun transpare în muzica sa și tot ce are de făcut un interpret este să citească muzica cu foarte-foarte multă atenție și să o cînte fără vanitate…”
Europa Liberă: Cea de-a doua mare pasiune a ta, cu care ai obținut și titlul de doctor relativ recent este dirijorul Willem Mengelberg…
Samir Golescu: „Da, teza mea de doctorat a fost dedicată moștenirii discografice a acestui mare dirijor. Willem Mengelberg a trăit între 1871 și 1951 și a condus, practic a creat dacă nu literalmente vorbind, în sensul marii orchestre care a devenit, a creat Orchestra Concertgebouw din Amsterdam, pe care a dirijat-o între 1895 și 1944; ceea ce înseamnă o tenure cu totul deosebită. Există poate două-trei egaluri în istorie.
În același timp, Mengelberg a lăsat o moștenire discografică importantă, inclusînd toate simfoniile de Beethoven, de Brahms, ultimele trei simfonii de Ceaikovski, relativ multă muzică a secolului XX, pe care a promovat-o cu o forță de convingere ieșită din comun: Bartok, Bloch… A dirijat și Enescu, dar nu există înregistrări, l-a invitat pe Enescu în Amsterdam de multe ori…”
Europa Liberă: În viitor? Ce planuri, ce proiecte ai?
Samir Golescu: „Probabil că pentru anul viitor mă voi pregăti mult mai devreme pentru acest Festival; este atît de mult repertoriu și este o plăcere să cînt în acest minunat orășel medieval, în condiții excepțional de bune asigurate de organizator, Hubert Wendel. Alte planuri pe care le-aș avea ar fi să scriu ceva similar lucrării mele despre Mengelberg, despre dirijorul Herbert Kegel, activ în Leipzig și Dresda, și, în același timp mi-ar place să continui să aprofundez restul muzicii pentru pian a lui Enescu. Sigur, am cîntat o parte a ei, dar aș dori să include în repertoriu tot ce a compus pentru pian…”
Europa Liberă: Știu că ești extrem de pasionat, de interesat în înregistrările istorice, în general…
Samir Golescu: „Înregistrările istorice au fost o pasiune a mea de la o vîrstă timpurie și nu numai înregistrări orchestrale sau de pian. Mi se pare că istoria interpretării, ca o formă distinctă, ca un domeniu distinct al istoriei muzicii se cre explorată mult mai bine.
Mi se pare că arta unui interpret poate fi îmbogățită dacă asculți ceea ce au făcut înaintașii, predecesorii tăi în orice domeniu; pot să fie cîntăreți sau corniști, sau violonceliști: întotdeuna este ceva de învățat. În anii ’20-’30, secolul trecut, se spunea că instrumentiștii ascultau cu foarte mare atenție pe cei mai mari cîntăreți și încercau să le emuleze sunetul și frazarea. Mă tem că avem mai puțini cîntăreți astăzi, care pot să ne învețe [rîde!] aceste lucruri, dar putem întotdeuna să ne întoarcem la generația de aur a marilor interpreți din trecut.”
Europa Liberă: Este cea ce lipsește, cred, acum și în România și în R. Moldova…
Samir Golescu: „O să mai împărtășesc o ultimă amintire legată de Basarabia. Cînd am fost în 1995, am avut acest recital, în magazinul de discuri de acolo era o colecție uriașă de pe timpuri de la firma Melodya…, am cumpărat poate, să nu exgerez, o sută, osută și ceva de LP-uri, cu mari interpreți. Mi-aduc aminte că erau organizați pe culori, marii violoniști, marii pianiști, dirijorii erau cu albastru, și mi-a fost de folos în începutul acestei cercetări de care vorbeam….”
Europa Liberă: Aici se încheie interviul cu Samir Golescu pe care, prin amabilitatea organizatorului Festivalului de la Wissembourg, Hubert Wendel, îl puteți asculta cîteva momente într-o înregistrare a recitalului de la 27 august, cîntînd Suita Op. 10 de George Enescu.
