A avut o biografie foarte tumultuoasă, plină de evenimente, aşa cum au fost timpurile în care a trăit şi activat, mare parte din care (evenimente) ne-au devenit cunoscute graţie celor relatate de sora sa Teofania, care s-a refugiat în România şi pe care Anatol a vizitat-o pe parcursul anilor. Mă voi opri doar asupra unui fapt ieşit din comun. Copii fiind, părinţii i-au dus la Pan Halippa, ca să-i binecuvânteze, spunându-le că acest mare om a făcut Unirea Basarabiei cu România...Iar în 1956, când fu eliberat Pan Halippa din gulagul sovietic şi trecea cu trenul prin Chişinău, oficialităţile comuniste l-au trimis la gară anume pe Anatol Coropceanu ca să-l convingă pe Halippa să rămână aici...
A refuzat...
Datorită faptului că în timpul războiului a activat într-o formaţiune de partizani, dar şi pentru că era un autentic intelectual, a deţinut mai multe funcţii de conducere, dintre care cele mai importante şi mai fructuoase au fost cea de ministru adjunct al culturii (1953—1960) şi cea de viceministru pentru probleme de cultură, ştiinţă, învăţământ etc.(1963—1970), după care a fost marginalizat... Dar tocmai în răstimpul acesta în fosta RSSM s-a produs o adevărată renaştere spirituală, în cadrul căreia în anii 1950 a fost inaugurată Aleea Clasicilor literaturii române, au luat naştere publicaţii (d.e.”Cultura Moldovei” ,”Chipăruş”ş.a.) ,teatrul din Bălţi, Muzeul de Literatură, şcoala de arte plastice ş.a., iar în anii 1960 a avut loc istoricul Congres III al Scriitorilor, care a pus problema revenirii scrisului la alfabetul latin...
Aşa cum remarcam anterior, invesigaţiile de arhivă din ultimii ani au scos la lumină noi date privind personalitatea şi faptele de adevărat patriot român, care a fost şi a rămas în memoria noastră Anatol Coropceanu.
Istoricul Ion Constantin în monografia sa „Pantelimon Halippa, neînfricat pentru Basarabia”(Editura Biblioteca Bucureştilor,Bucureşti,2009,p.p. 77-78) scrie următoarele:
„Pantelimon Halippa şi ceilalţi basarabeni din ţară erau deosebit de preocupaţi în legătură cu starea de spirit existentă în rândul românilor de dincolo de Prut, dar şi în privinţa unor eventuale încercări ale autorităţilor locale din R.S.S.Moldovenească , pentru obţinerea unei mai largi autonomii din partea Moscovei şi apropierea de ţara noastră. Nu era exclusă ipoteza că o propunere de soluţionare a „ problemei româneşti”, în cadrul sistemului socialist ar putea să vină chiar de la Chişinău, punându-se chiar speranţa că în acest caz ea să fie agreată de Moscova. Aşa cum rezultă dintr-o notă a sursei „Avocatul”, în cadrul unei discuţii purtate pe 20 august 1974 , la Policlinica nr.5 din Bucureşti, dr Ipolit Derevici ( Anatolie Coropceanu este nepot al dr. Ipolit Derevici, fiind fiul lui Vladimir Coropceanu—văr primar al acestuia,medic veterinar al oraşului Chişinău. Având o soră la Timişoara, A.Coropceanu venise în anii precedenţi de mai multe ori în România—nota autorului) i-a spus că, în urmă cu o săptămână a fost vizitat de Anatolie (Tolea) Coropceanu, vicepreşedinte al Consiliului de miniştri al R.S.S. Moldoveneşti şi secretar al Comitetului Executiv al P.C. Moldovenesc. În disuţiile purtate , dr.I.Derevici a abordat şi problema Basarabiei, spunându-i –între altele—lui Coropceanu, că ” atâta timp cât România era un stat capitalist, avea sens ca Basarabia să fie sub U.R.S.S. care, ca stat socialist, putea asigura o viaţă mai bună poporului, dar acum când şi România este stat socialist, nu mai are niciun rost”. Legat de acest aspect, Anatole Coropceanu a afirmat că „acesta este şi punctul de vedere al conducerii R.S.S.Moldoveneşti, care ar fi „determinat de tot mai desele întrebări pe care cetăţenii ţării de naţionalitate română le adresează conducerii (de la Chişinău), de ce Basarabia nu se uneşte cu Romînia. Conducerea a discutat această problemă şi a hotărât trimiterea unei delegaţi la Brejnev (Arh.C.N.S.A.S.,dosar I 161960, vol.3, f159, bis.-nota autorului). Această delegaţie, din care a făcut parte şi Anatolie Coropceanu, ar fi informat conducerea centrală a U.R.S.S. cu dorinţa românilor basarabeni ca R.S.S.Moldovenească să se unească cu România. L.I. Brejnev ar fi răspuns: ”Aşteptaţi!” Din modul în care a fost primită această delegaţie şi răspunsul dat, Coropceanu a tras concluzia ,potrivit căreia conducerea U.R.S.S, nu a părut surprinsă de problema ridicată şi nici nu a ripostat. Ca o consecinţă a trimiterii acestei delegaţii, s-a observat o tendinţă de înlocuire a a unor persoane din conducerea R.S.S.Moldoveneşti ,aduse de dincolo de Nistru, cu băştinaşi moldoveni, astfel că în momentul discuţiei ajunsese la circa 90%. După întoarcerea delegaţiei de la Moscova ,la întrebările adresate de moldoveni,unor persoane din conducerea R.S.S, Moldoveneşti”de ce nu ne unim cu România?” s-a dat acelaşi răspuns: ”Aşteptaţi!”...
Dincolo de unele imprecizii ( în 1974 A.Coropceanu era deja trecut pe linie moartă,fiind ministru adjunct al justiţiei ) informaţia de mai sus apare ca una deosebit de valoroasă .Or, nu e doar o dovadă că şi marii demnitari se simţeau datori a exprima doleanţele maselor largi, dar mai cuseamă ne vorbeşte de atmosfera ce domina la acele vremuri în societate. Este absolut adevărat că problema revenirii la Patria Mamă era una care anima spiritele marii majorităţi din Basarabia—o dovedesc şi alte documente...