Campania electorală a devenit mai interesantă, a căpătat mai multă substanță, „corporalitate”, după ce principalii concurenți electorali și-au făcut publice listele de candidați. Simpla examinare a acestor șiruri de nume furnizează materie primă pentru comentarii în presă și la TV, incită dezbateri pe rețelele de socializare. Componența listelor electorale spune adesea mai multe decât programul și retorica actorilor politici, probându-le seriozitatea sau, din contră, demagogia și crasa impostură. Dacă partidele de la guvernare și-au păstrat în mare nucleele de bază – în topul primilor 10 sunt de găsit figurile-fanion ale partidului (președinți, vicepreședinți, actuali deputaţi şi miniștri) –, cele mai semnificative schimbări au survenit la comuniști. A dispărut garnitura dură, a „revoluției continue”, troțkiste și cheguevariste, iar asta înseamnă că spălarea, curăţarea partidului de „trădători” (diagnostic fixat de Voronin) este reală, nu mimată.
Eliminarea extremiștilor – susțin unii comentatori – anticipează strategiile postelectorale ale PCRM, care dă semne că ar fi dispus să negocieze intrarea la guvernare sau, la nevoie, să-și asume rolul unei opoziții constructive. Faptul că spiritul de gherilă s-a mai calmat în PCRM poate fi dedus și din comportamentul său în acest început de campanie: criticile lui Voronin nu mai vizează atât partidele de la guvernare, văzute ca un „rău” generic, de fundal, ci îi țintesc pe transfugii din PCRM și pe concurenţii de stânga, care vor să smulgă voturi de la comuniști, preluând și amplificând vechile sloganuri ale acestora.
Fugarii din PCRM, cei care își asumă „disidenţa” pe față, au migrat spre Dodon sau au sărit în ambarcaţiunea lui Renato Usatîi. Ultima etichetă pe care și-a prins-o de rever „gastarbeiterul milionar” este partidul „Patria”, înființat, chiar în luna când se încheia termenul de înregistrare la BEC a competitorilor electorali, de un fost ambasador al Moldovei la București.
Lupta pe stânga se dă pentru încrederea și banii Moscovei care curg necontrolați de nimeni. Chiar va fi interesant să aflăm, în cazul când se vor face monitorizări, tabloul cheltuielilor din această campanie, întrucât Comisia Electorală Centrală a decis că pentru partide și blocuri electorale bugetul de campanie să nu depăşească 55 mln de lei, adică aproximativ 3 mln de euro, iar pentru candidații independenți – câte 2 milioane de lei de căciulă.
Toamna electorală basarabeană a venit într-o perioadă când au loc alegeri și în țările vecine: Ucraina și România. Însă un exemplu mai elocvent pentru Moldova, analizat și în presa noastră, sunt alegerile parlamentare din Letonia, desfăşurate sâmbătă, 4 octombrie. Acolo există de asemenea o importantă minoritate rusofonă, cu o pondere de 40% din totalul populaţiei. În pofida situației interne complicate, votul letonilor a fost determinat, covârșitor, de pericolul dinspre Rusia: majoritatea au optat pentru partidele aflate azi la guvernare, la Riga, cele care promit întărirea securităţii naţionale sub umbrela NATO. Letonii nu arborează sloganuri războinice, sfidări vocale la adresa Rusiei, de genul: „ei, de-am avea și noi o sută de ceceni!”, cum mai auzi în Moldova, letonii gândesc pragmatic, îşi pun raţiunea la contribuție când intră în cabina de vot.
Avem şi noi un cor de „Cassandre” care anunță iminenta „scufundare” a guvernării, „curățarea grajdurilor”, instalarea unei „echipe imaculate”. Această retorică hei-rupistă sună la fel de convingător ca sloganul socialiștilor lui Dodon: „În Uniunea Vamală, alături de o Rusie prosperă și puternică!”. De parcă acest partid și liderul său ubicuu n-ar fi auzit că Rusia a declanșat un război de agresiune și că a intrat într-o recesiune economică fără precedent ca urmare a sancțiunilor dictate de țările lumii civilizate, pe care revizionismul fascistoid al lui Putin le-a îngrozit. Și atunci pe cine vrea să prostească?
Dincolo de greutăți, dezamăgiri şi indignări legitime, ar fi bine ca moldovenii să-și cântărească la rece, fără patimă, asemeni balticilor, opțiunile electorale, să se gândească la viitorul acestei țări. Să-și rezolve fiecare următorul raționament: în ce condiţii putem menţine drumul spre integrarea europeană, oricât de chinuitor şi sinuos va mai fi el, şi în ce situaţie n-am mai avea nicio speranţă să ajungem şi noi, cândva, un popor prosper, care să trăiască în respectul legii, toleranței față de semeni și al valorilor morale.
