Liviu Rotaru s-a născut pe 27 august 1999 în Chişinău. Este elev în clasa a 9-a la Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Elena Alistar”. Este laureat al mai multor olimpiade municipale de limbă română, engleză, artă teatrală şi informatică. Din pasiunea pentru jurnalism şi-a lansat o emisiune proprie de interviuri pe internet: „Vieţi şi Destine”.
Luni
La şcoală, începem cu o discuţie despre valori naţionale. La orele de teatru muncim din greu. Punem în scenă o nouă piesă. Ne pregătim pentru concurs. Decid să-mi vizitez prima profesoară de artă teatrală – actriţa emerită Eugenia Butnaru. Șase ani ne-a fost profesoară. Se bucură nespus de fiecare dată când mă vede. Povestim. Printr-o coincidenţă extraordinară, vine în vizită şi maestrul Vladimir Cobăsnean – și el profesor la Liceul Teoretic „Elena Alistar”. Încântarea mi se dublează. Tot atunci aflu că dna Eugenia urma să fie invitată a doua zi la Centrul Academic Eminescu. Ne luăm cu greu „la revedere”.
Mă întorc la monotonele teme pentru acasă. Mai am de scris un articol despre conflictele din societatea noastră.
Marţi
O zi bună se cunoaşte de dimineaţă. La lecţiile de limba română lansăm o nouă „bătălia cu aforisme”. De data asta ne-am oprit la cartea lui Aurelian Silvestru. Citatul zilei: „Vrei un prieten adevărat, ia-ţi o carte!”.
Cărţi mi-am luat încă demult, din banii câştigaţi la „Dictare pentru fiecare”, iar acum sunt fericit că am terminat de lecturat romanul conform programului şcolar şi mă pot aprofunda în sfârşit în „Castelul” de Franz Kafka.
Datorită scumpei mele profesoare de limbă şi literatură română, Antonina Raţa, nu-mi mai pot imagina o zi fără de lectură. Cât timp citim, atâta vom dăinui!
Întâlnirea cu actriţa Eugenia Butnaru de la CAIE a decurs ca la carte, fiind un adevărat succes. În curând, Maestrul Vladimir Cobăsnean va organiza o serată. Aşteptările sunt dintre cele mai mari.
Miercuri
Dacă îi pare cuiva că şcoala e la fel mereu, se înşeală amarnic. Profesorii nu contenesc să-mi pună note de 10, iar eu le spun: „Astea sunt doar linii pe hârtie, până la urmă cunoştinţele sunt cele care contează.”
Iubesc limba română, scriem eseuri aproape zilnic. La istorie ne punem serios pe treabă. Decizia privind examenele a venit ca un şoc, dar e întemeiată. Bravo, Maia Sandu.
După-masă mă dedau unei frumoase tradiţii tomnatice: în fiecare an, în ajunul zilei de naştere a unui bun prieten – Dumitru, ieşim în vreun parc din Chişinău pentru a face poze şi a admira metamorfoza naturii. Grădina Botanică e un loc mirific în această perioadă. Nu ezitaţi să ieşiţi în natură, să vă debarasaţi de rutină. Trăiţi viaţa la maxim, iată un moto pentru prosperitate. Şi la televizor parcă vedem noutăţi pozitive în ultimul timp. Muncim din greu, respectăm şi venim cu idei inovative, făcându-ne Europa la noi acasă.
Joi
Un nou proiect prinde rădăcini în imaginaţia mea. Azi urmează să-l prezint Senatului Liceului spre aprobare – un concurs pentru clasele liceale ce are drept scop promovarea colaborării între clase şi stimularea spiritului creativ. Este deja al 7-lea proiect organizat şi promite a fi memorabil.
După lungile, dar plăcutele ore de teatru, nimic nu poate fi mai binevenit decât o seară în familie. Deja de câţiva ani, filmele captivante şi muzica bună dau tonul serilor perfecte. Un film este scrierea în imagini a vieţii, iar muzica ţine de divin, îţi insuflă optimism şi linişte sufletească; înveţi să percepi altfel lumea care te înconjoară şi personalitatea fiecărui om în parte.
Mai târziu îmi parvine şi o veste neaşteptată. Sunt nevoit să-mi schimb niţel planurile, însă tot ce se face se face spre bine.
Înainte de culcare citesc. Sunt cucerit de profunzimea mesajului filozofic al lui Kafka. E o carte bună, căci mă face să regret că omul poate citi, în medie, doar 600 de cuvinte pe minut.
Vineri
Dacă pentru unii vineri înseamnă începutul relaxării, pentru mine e exact vice-versa. Orele decurg în mod normal, combinând seriozitatea cu distracţia. Profesorii au încredere în mine, aşa că-mi dau lucru suplimentar pentru week-end.
Revin acasă şi nu reuşesc să mă dezmeticesc, că-mi iau cealaltă geantă şi mă grăbesc la orele particulare de germană. Studiez limba de peste un an şi pot spune că-mi place la nebunie.
Trec pe la târgul de anticariat din centrul capitalei. Avem de gând să ne decorăm cabinetul de geografie într-un mod inedit, iar eu am primit această însărcinare.
Următorul popas îl fac la teatru. Mi-am invitat cei mai buni prieteni: Nicu şi Ştefan, la o reprezentaţie – „12 scaune”. Eu am mai văzut-o, dar mi-a plăcut atât de mult, încât ţineam s-o revăd. Cât îi aşteptam, n-am rezistat să nu cumpăr bilete pentru spectacolul de duminică – „Copiii foametei. Mărturii”. Închei prin a vă invita pe toţi la teatru; credeţi-mă, merită!
