Un articol al corespondentului Radio Svoboda Vladimir Voronov rezumat de Lina Grâu.
Primul război din Cecenia a început pe data de 15 octombrie 1994, într-o zi de sâmbătă, la ora 15.00, când avioane neidentificate care decolaseră de pe aeroporturi militare rusești au bombardat mai multe obiective în orașul Groznîi.
La câteva minute după atac, dinspre nord în oraș a intrat o coloană de blindate și mașini care transportau oameni înarmați cu pistoale automate, îmbrăcați în echipamente asortate la întâmplare.
Era detașamentul așa-numitei „opoziții” anti-Dudaev în frunte cu Umar Avturhanov, care a fost completat în scurt timp de alte două detașamente de oameni care se auto-denumeau cu mândrie „ополченцы”, adică militanţi – același termen folosit în 2014 de rebelii pro-ruşi din estul Ucrainei.
Aceștia nu se orientau deloc în oraș și îi întrebau pe localnicii derutați: „Unde ne aflăm?”. Noaptea, după lupte cu aruncătoare de mine și tehnică grea, detașamentele „opoziției” au părăsit orașul – rezultatul acestui „asalt” grotesc, a cărui țintă pare să fi fost reședința lui Dudaev, a constat în șapte morți, un tanc incendiat și câteva blindate distruse.
Evenimentul nu a fost deloc reflectat în presă, însă consecințele lui au fost dramatice – acesta a „detonat” atacul cu tancuri asupra orașului Groznîi din 26 noiembrie 1994 și apoi un război în toată legea.
Așadar, la aproape o lună și jumătate de la acest atac, în zorii zilei de 26 noiembrie „militanţii” cu tancuri au intrat din nou în Groznîi, dar de data aceasta din mai multe direcții și cu forțe mult mai numeroase – minim 36 de tancuri T-72, câteva zeci de blindate și 46 de camioane GAZ-66 cu oameni înarmați cu pistoale automate – în total peste 3000 de „militanţi”.
Și de această dată asaltul așa-numitei „opoziții” a fost respins, după lupte înverșunate. A doua zi se știa deja că la asaltul de la Groznîi au participat militari ruși.
Ministerul Apărării de la Moscova a negat însă acest lucru, spunând că ostaticii capturați nu sunt de fapt militari ruși, ci doar niște mercenari.
Corespondentul Radio Svoboda, Vladimir Voronov, care se afla în zilele acelea la Groznîi, a văzut cum ardeau tancurile pe străzi, iar din cer cădeau obuze aruncate de avioane neidentificate:
„Mi s-a oferit posibilitatea să stau de vorbă cu locotenentul superior Nikolai Potehin – avea fața arsă, iar mâinile bandajate. „Graciov (ministrul rus al Apărării – n.n.) a spus că suntem mercenari? Jigodie! Noi doar am executat ordinul primit în armată!”, spunea locotenentul, încercând inutil să-și ascundă, cu mâinile bandajate, lacrimile de pe fața arsă”.
Vladimir Voronov subliniază că în versiunea oficială, conflictul și ulterior și războiul au pornit de la intrarea opoziției cu tancuri în Groznîi, opoziție care a fost atacată de formațiuni militare ilegale.
Doar că opoziția anti-Dudaev despre care vorbește versiunea oficială a apărut ca ciuperca după ploaie cu doar câteva luni înainte de aceste evenimente – în vara anului 1994. Această opoziție era nu doar bine, ci foarte bine înarmată – cu tancuri și chiar elicoptere MI-24 și bombardiere SU-25, care au început bombardamentele din Cecenia încă din 30 septembrie 1994.
Decizia politică cu privire la debarcarea lui Dudaev de la putere în Cecenia a fost adoptată la cel mai înalt nivel la Kremlin. Fostul președinte rus Boris Elțin scrie în memoriile sale că în vara anului 1994 „Kremlinul a început să se ocupe la modul serios de problema cecenă”.
„Pe atunci, în structurile puterii se spunea că puterea lui Dudaev în Cecenia era forte șubredă, poporul este extenuat și sătul până în gât de promisiunile lui Dudaev, toată lumea vroia stabilitate. A venit timpul ca Rusia să intervină, prin intermediul forțelor anti-Dudaev din interiorul Ceceniei, să-i susțină cu bani și specialiști, în așa fel încât poporul să-l alunge singur pe Dudaev”, scrie Elțin în memoriile sale.
De fapt, Rusia a început livrările masive de armament și tehnică grea în Cecenia încă în 1992, iar planurile cu privire la scenariul violent pentru „soluționarea problemei cecene” au fost elaborate încă în vara lui 1993.
În aceeași perioadă, căpeteniile „opoziției” cecene au primit sume de bani halucinante pentru acele timpuri – 150 miliarde ruble rusești. Cam tot atunci, agențiile ruse de știri încep să scrie practic în fiecare zi despre activitatea acestor căpetenii.
Către 1994 militanții ceceni aveau deja inclusiv aviație proprie – elicoptere de luptă și bombardiere care decolau de pe aeroportul din Mazdok, care ține de spațiul aerian al trupelor aeropurtate ruse.
Scenariul cecen, după toate aparențele, era elaborat după chipul și asemănarea celui din Afganistan – o intervenție militară rapidă și instalarea unui guvern-marionetă de „renaștere națională” care să legalizeze prin decret intrarea armatei ruse în Cecenia.
Dar lucrurile nu au mers conform planului. Cei din KGB care au elaborat operațiunea nu au făcut față situației și a fost nevoie de intervenția armatei.
Ceea ce a și provocat la scurt timp un război în toată legea, pentru consecințele căruia nimeni nu a mai ajuns să răspundă.
