Anul acesta se împlinesc 23 de ani de la dispariția URSS. Natalia Sergheev a stat de vorbă cu omul de afaceri şi fondator al mai multor portaluri online de ştiri Pavel Zingan despre consecinţele unuia dintre cele mai importante evenimente din istoria contemporană.
Europa Liberă: Domnule Zingan, aveaţi vârsta de 25 de ani când Uniunea Sovietică a încetat să existe. Cum v-aţi imaginat viitorul pe timpul URSS?
Pavel Zingan: „Foarte previzibil, simplist şi plictisitor. Urma să fac o carieră de la un economist simplu la bancă, până la, probabil, vicepreşedinte al băncii. Cel puţin, majoritatea oamenilor gândea în aceiași termeni despre viitorul lor, deoarece aşa au trăit şi părinţii. Mama şi-a început munca la un institut de proiectare, pas cu pas s-a ridicat pe scara ierarhică şi a devenit şefa departamentului. Din acest motiv, cei cu studii superioare, îşi imaginau că an de an se vor mişca câte un pic „în sus”, presupuneau cine şi până unde va ajunge.”
Europa Liberă: La sfârşitul anilor `90, au luat amploare mişcările studenţeşti şi demonstraţiile împotriva regimului existent. În ce măsură tinerii decideau soarta ţării?
Pavel Zingan: „Nu trebuie supraestimată atenţia acordată de tineri politicii pe acele vremuri. Adică, de noi practic nu depindea nimic... În mare parte, urmăream politica internaţională. Asta era cool, interesant, pe atunci multe se întâmplau. În viaţa politică a URSS se întâmplau foarte puţine. Ea era conservată. Acum îmi aduc aminte că pe atunci oamenii deja priveau emisiile directe de la organul suprem de conducere al URSS şi asta deja era ceva inedit, deja era show. Dar era un show pentru maturi, asta era viaţa lor care pe neaşteptate a început să se ruineze. La noi nimic nu se ruina. Noi eram tineri, aveam cu ce ne ocupa. Atunci, tinerii se interesau mai mult de business, decât de politică. În cercul meu de cunoştinţe erau vreo treizeci de viitori businessmeni şi niciun viitor politician.”
Europa Liberă: Totuşi, statul avea grijă şi de viitorul şi de cariera tinerilor. De ce era nevoie să intri în domeniul riscurilor, adică în business?
Pavel Zingan: „Păi, era aşa o glumă: «Cine a făcut armata, nu râde la circ». Doar în aparenţă noi credeam că statul trebuie să aibă grijă de noi. Noi aşa nu consideram. Părinţii – da. Bunica, mama, tata, ei mizau pe o oarecare asigurare socială. Noi eram prea tineri... Mai exact, noi credeam că părinţii noştri sunt obligaţi să aibă grijă de noi şi pe atunci era normal să trăieşti din banii mamei şi ai tatălui, fiindcă de unde tu puteai avea bani? Noi puteam conta pe părinţi, dar pe stat – nu.”
Europa Liberă: Cum s-a schimbat conceptul rebeliunii?
Pavel Zingan: „S-a schimbat, fiindcă pe atunci puteai să cânţi o piesă de «Машинa Времени» şi deja erai aproape rebel. Pentru prima dată am citit «Maestrul şi Margareta» într-o copie pe o singură parte, aşa că «Maestrul» era gros cât capul meu şi lectura cărţii era un pic tensionată. Adică, faptul că o citeam îmi părea o încălcare, dar nu înţelegeam a cărei reguli. Mie, pur şi simplu, mi-au dat-o pe sub masă şi mi-au zis: «N-o arăta profesorilor, citeşte-o acasă». Pe atunci, un semn de răzvrătire putea deveni practic orice, chiar şi cea mai naivă declaraţie împotriva socialismului sau comunismului. Astăzi, răscoala împotriva statului e o răscoală nu ştiu pentru ce. Revoluţia începe de la o interdicţie. Rebeliunea este îndreptată împotrivă. Dar împotriva la ce să te răscoli în Moldova?”
Europa Liberă: Ce însemna sărăcia în Uniunea Sovietică și ce înseamnă să fii sărac astăzi?
Pavel Zingan: „În timpul Uniunii Sovietice noi eram o familie înstărită și de asta mama îmi cumpăra haine de la vecini, ca să le port după ei. Și noi nu eram săraci. Aveam o pereche de încălțăminte de iarnă și una de vară. Aveam 2-3 cămăși și noi eram normali, eram la fel ca toți. Erau oameni mult mai săraci ca noi și foarte puțini mai bogați, pe care noi, pur și simplu, nu-i vedeam, ei erau din altă pătură socială. Acum, cred că omul cu două cămăși sau o singură pereche de încălțăminte şi care poartă hainele vecinilor poate fi numit sărac. Criteriile sărăciei s-au schimbat mult.”
Europa Liberă: În Uniunea Sovietică, poate erai considerat sărac, însă înţelegeai că ceilalţi supravieţuiesc în aceleaşi condiţii. Dar acum, la fiecare pas vezi mărturii ale bunăstării altora. În ce mod se schimbă societatea sub influenţa acestui lucru?
Pavel Zingan: „E normal pentru un om să invidieze, e normal pentru un om să urască, din acest motiv diferența dintre clasele sociale a devenit covârşitoare. Alături de faptul că săracii văd cum trăiesc cei cu bani, are loc o propagandă deschisă a bogăției în media. Orice publicație glossy e bogăție, orice film e bogăție și dacă nu ai această bogăție, tu poți doar să te superi şi să-ţi pui poftele-n cui, fiindcă nu poți avea ce doreşti. Dar în Uniunea Sovietică bogăţia nu se vedea. Da, cei cu funcții înalte în partid trăiau în vile şi mergeau cu maşini, dar erau puțini. Era un segment de câteva procente, care exista acolo, undeva. El nu era foarte vizibil. Sigur, ei erau mai bogați decât restul lumii, trăiau în apartamente cu patru odăi dar nu cu una, însă în mare parte ei mergeau doar cu o Volgă și aveau șase costume, în loc de unul. Nu este o diferență uluitoare. Nimeni dintre ei nu zbura cu avioane private, nimeni nu avea castele de 2 mii de m2 a câte cinci etaje, fiindcă și ei erau nevoiți să se adapteze.”
Europa Liberă: Unii investitori străini spun că nu doresc să deschidă un business în Moldova, din cauza prezenţei unei anumite mentalităţi sovietice. Ce au în vedere?
Pavel Zingan: „Cred că e diferit. Dar, consider că ei sunt reticenți nu atât față de mentalitatea sovietică, cât față de regulile neclare de joc, mai exact, faţă de posibilitatea că astăzi vor deschide o întreprindere conform unor reguli, iar mâine ele se vor schimba şi deja nu va mai fi profitabil. În al doilea rând, nu le place corupţia, desigur, adică dependenţa sistemului nu de lege, ci de un deputat anume, care poate lua o decizie subiectivă referitoare la business-ul său. Dar aş spune că această mentalitate nu e numaidecât distructivă pentru business. Ea presupune ceva mai mult: anumite valori, anumite relaţii cu oamenii, o oarecare indiferenţă faţă de reguli, fiindcă pentru noi e normal să traversezi strada la roşu, dacă nu e nicio maşină. Fără dubii, mentalitatea sovietică e un complex comun, dar nu e ceva ce se referă doar la business, e un anume stil de viaţă.”
Europa Liberă: Şi care ar fi trăsătura ei principală?
Pavel Zingan: „Păi, părinții noștri au trăit toată viaţa într-un regim totalitar, bazat nu pe proprietatea privată, ci pe cea publică, pe faptul că omul realmente era doar un element în sistem, practic fără putere de decizie. Dacă timp de două generaţii consecutive eşti dezvăţat de individualitate, e clar că asta va schimba comportamentul oamenilor.”
Europa Liberă: Care fostă țară membră a Uniunii Sovietice poate deveni un exemplu de succes pentru Moldova?
Pavel Zingan: „Probabil nici una. Pur și simplu, niciodată n-am fost în Republicile Baltice şi mi-e greu să judec unde au ajuns. Nu pot descrie gustul bananelor doar după fotografii. Pentru kazahi și azeri Moldova este o țară foarte europeană, comparativ cu Kazahstan și Azerbaidjan. Am avut prieteni azeri care au lucrat mulţi ani la Moldcell, care considerau exact așa, chiar dacă Baku e un oraş mai bogat şi mai european decât Chișinău. Dar pentru ei, după mentalitate și comportament, oraşul Chișinău înseamnă Europa, iar Azerbaidjan sau Kazahstan e încă Asia. Fără dubii, Moldova a adoptat valorile europene şi comparativ cu anii `80 cred că s-a apropiat de Europa mai mult, decât unele sate rusești sau ucrainene. Dar nu pot spune că există vreo ţară din CSI care poate servi drept exemplu pentru noi. Poate doar Statele Baltice, despre care nu știu nimic.”
Europa Liberă: Desigur, nu putem fi categorici când vorbim despre consecințele destrămării URSS, dar totuși, ele sunt pozitive sau nu? Personal, ați prefera așa numita „încredere în ziua de mâine”, căreia unii îi duc dorul?
Pavel Zingan: „Nu cred că e o bună încredere aceea că mâine va fi relativ rău. Niciodată nu aș regreta cele întâmplate, fiindcă în Uniunea Sovietică, cel puțin până la 40 de ani eu nu aș fi avut apartament propriu, nu aș fi avut mașină, fiindcă nu cred că aș fi făcut bani pentru ea și niciodată n-aș fi putut spune că în acest week-end am fost la Barcelona, iar în cel precedent – la Roma. Ceea ce am văzut datorită destrămării URSS e incomparabil cu acea plictiseală, pe care aș fi trăit-o în perioada sovietică, chiar dacă aș fi fost asigurat cu pensie și asistență medicală. Dacă ar fi să aleg istoria, aș alege-o exact aşa cum s-a întâmplat.”
