Europarlamentarul estonian Tunne KELAM este o legendă nu doar în țara sa, ci și în celelalte state baltice. În anii 70, pentru activismul său în mișcarea de independență a Estoniei, a fost demis din institutul unde lucra și forțat să lucreze timp de 17 ani ca muncitor necalificat într-un abator de păsări. În 1989 estonienii îl alegeau drept primul președinte al „Mișcării cetățenești” coagulată chiar în zilele când la Berlin se prăbușea zidul care despărțea Vestul de Est. Politicianul estonian deplânge faptul că totalitarismul sovietic nu a fost condamnat, așa cum s-a întâmplat cu nazismul, lucru care, crede el, ar fi schimbat mult Europa și nu ar fi permis apariția unor conflicte ca cel din Ucraina.
Europa Liberă: Dle Kelam, în 1972 ați trimis, în numele a două organizații clandestine o scrisoare Organizației Națiunilor Unite în care solicitați disperat ONU să „evacueze” Uniunea Sovietică din Estonia. Se întâmpla cu 17 ani înainte de căderea „Zidului Berlinului”? Nu era un gest nebunesc pentru acele timpuri?
Tunne Kelam: „Poate privit din afară părea nebunesc. Dar privit din interior era doar o încercare de a ne salva sufletul. De a ne salva integritatea. Era o alegere. Puteai, desigur, să faci cum făcea majoritatea, să te acomodezi, să te adaptezi dictaturii și să îți spui că nu poți face nimic. Dar nu e adevărat! Se putea face ceva! Puteai să te schimbi și să nu mai fii de acord cu minciunile sistemului totalitar.
Nici o dictatură nu poate rezista bazându-se pe vorbe goale. Și aceasta a fost și ideea noastră. Să trimitem lumii din exterior un semnal, că nu e adevărat ce spunea propaganda sovietică transmițând lumii întregi că 99,9% din populația estoniană susține partidul comunist, partidul unic. Și am vrut ca lumea să afle că exista o parte substanțială a populației care crede diferit, care încă mai crede într-o societate normală și liberă, și care speră în redobândirea independenței statului, un stat care în anii 20 și 30, până la ocupația sovietică în 1940, era membru al Ligii Națiunilor.”
Europa Liberă: 1989 vă găsește pe Dvs., un istoric renumit din Estonia, muncitor necalificat, doar în schimburi de noapte, la un abator de păsări. Cum arată amintirile Dvs. de atunci ?
Tunne Kelam: „De fapt, nu mai lucram acolo. Am lucrat cam 10 ani. Și a fost una dintre cele mai independente slujbe pe care le puteai ocupa într-o societate totalitară. Ești liber de presiunea politică, ai timp liber mai mult, iar eu am folosit acest timp pentru a construi un pod între Estonia și lumea vestică. Așa că am împrăștiat informații despre violările drepturilor omului din Uniunea Sovietică.”
Europa Liberă: Cum făceați asta?
Tunne Kelam: „Acum nu mai este un secret. Ne foloseam de turiștii finlandezi care erau destul de curajoși să ia aceste documente și să le trimită mai departe în Suedia sau Statele Unite. Culmea este că prăbușirea Zidului Berlinului a coincis cu cea mai mare inițiativă civică din istoria Estoniei, care s-a numit „Mișcarea cetățenească”. Prin intermediul acestei mișcări am hotărât să apărăm cetățenii estonieni care luptau pentru dreptul lor de a decide asupra viitorului Estoniei. Nu era vorba de naționalitate, ci despre cetățenie. Au semnat aceasta iniţiativă toate categoriile de cetățeni de toate naționalitățile și etniile. Eu nu m-am considerat niciodată cetăţean sovietic, ci cetățean al Estoniei democratice. Din cei un milion şi jumătate de cetățeni cât are Estonia, peste 800.000 oameni au semnat această petiție. Deci, 90%. Indiferent că erau ruși, estonieni, germani, evrei etc. În ziua următoare căderii Zidului am avut prima întâlnire și am format un Comitet național, al cărui președinte am fost ales. Şi am spus atunci că prăbușirea Zidului Berlinului a fost o încurajare pentru noi. Chiar dacă Estonia a mai așteptat 2 ani până să își câștige independența. Dar a fost o încurajare pentru toate statele aflate sub regimuri totalitare.”
Europa Liberă : În Estonia, există un Muzeu al ocupației. Cum vă explicați, de ce nu există și în alte foste state sovietice un astfel de muzeu ?
Tunne Kelam: „Există, în Ungaria.”
Europa Liberă: Da, dar Ungaria este membru UE. Eu făceam referire la statele care nu sunt încă în UE.
Tunne Kelam: „Încurajez astfel de inițiative, căci un astfel de muzeu nu vorbește doar despre trecut, ci și despre viitor. „Cine controlează trecutul va controla viitorul”, a spus Orwell. Dacă o sa fim în stare să integrăm experiențele istorice, să apreciem și să învățăm din lecțiile trecutului, nu vom repeta aceste greșeli niciodată. Crimele unui sistem totalitar au fost condamnate politic și moral, dar crimele sistemului totalitar sovietic, nu. Unii vorbesc de subsidiaritate când vine vorba de această temă. Dar eu cred că avem nevoie de o înțelegere comună, integrată a trecutului nostru comun sub Uniunea Sovietică.”
Europa Liberă: Având în vedere toată această experiență a Dvs., cum vedeți ce se întâmplă acum în Ucraina ?
Tunne Kelam: „Este rezultatul a ceea e am vorbit mai devreme. Dacă după prăbușirea sistemului sovietic acest sistem ar fi fost condamnat cel puțin moral și politic (căci pentru crimele comise trebuie să răspundă, individual, cei care le-au comis) nu am fi avut situații ca cea din Ucraina. Nu ar fi trebuit să avem de-a face cu foști KGB-iști ajunși la putere cum este cazul domnului Putin. O condamnare a regimului totalitar sovietic nu ar fi permis unor foști agenți KGB să conducă state care au rezultat din destrămarea URSS. O astfel de condamnare ar fi produs o schimbare uriașă, care nu ar mai fi făcut posibilă o criză ca cea ucraineană”.
Europa Liberă : Aceasta ar trebui să fie una dintre lecțiile acestei aniversări?
Tunne Kelam: „Dacă ne uităm în urmă la Estonia, vedem că noi am luptat atunci aparent fără speranță să ne recâștigăm statul de drept și libertatea. Experienţa estoniană arată că nimic nu este imposibil dar nici nimic nu este garantat. Trebuie să fim cetățeni activi, să fim vigilenți, să ne luptăm pentru apărarea drepturilor noastre fundamentale, a democrației, a statului de drept, și să nu așteptăm toate astea de la stat! Noi, cetăţenii trebuie să ne implicăm! Astăzi, chiar dacă noi sărbătorim căderea Zidului Berlinului, încă există, de exemplu „zidul moral al Berlinului”, „zidul informațional al Berlinului”. Ar trebui să dărâmăm și aceste ziduri invizibile.”
