Gheorghe Cojocaru: „Prăbușirea sistemului comunist în statele satelit est și central-europene ale Uniunii Sovietice, de-a lungul anului 1989, acum 25 de ani, a exercitat un efect de contaminare și asupra evoluțiilor din interiorul statului sovietic, încurajând, prin forța exemplului său, extinderea unor ample mișcări de emancipare națională și politică. Dar, pe de altă parte, un fapt mai puțin analizat în lucrările de specialitate și, poate, mai puțin cunoscut, eliberarea unor națiuni europene de sub povara comunismului de tip sovietic a determinat intrarea în scenă a unor factori care aveau scopul de a contracara tendințele de emancipare de sub sceptrul Kremlinului. Printre aceștia, fenomenul separatismului politic și teritorial, cu care încep să se confrunte încă de pe la 1988 autoritățile de la Chișinău, va fi una dintre armele cele mai redutabile ale forțelor care urmăreau păstrarea intactă a vechiului regim.”
Europa Liberă: Nu toată lumea își mai amintește despre pretextul care a fost invocat atunci, legi privind limba de stat și revenirea la alfabetul latin, care funcționează deja de 25 de ani și nimeni nu s-a plâns de discriminare din motive lingvistice.
Gheorghe Cojocaru: „Așa este. Acesta a fost pretextul, pentru ca ideea separatistă să câștige teren și pentru a contracara astfel mișcarea de emancipare națională care lua amploare în fosta republică unională moldovenească, ca peste tot în fostul spațiu sovietic. Pe la mijlocul lunii octombrie 1989 la Tiraspol era dat publicității un proiect prin care se fundamenta necesitatea formării unei „republici autonome sovietice socialiste nistrene”, declarativ, în cadrul RSS Moldovenești, dar care să se constituie ulterior, în urma unui referendum local, ca o entitate independentă.”
Europa Liberă: Deci, nici pomină de o republică moldovenească? Primul proiect separatist care a apărut cu un sfert de veac în urmă, în titulatura entității nu avea denumirea „republică moldovenească”. Cum se explică acest lucru?
Gheorghe Cojocaru: „Propunându-și să fundamenteze necesitatea decupării unei enclave autonome pe malul stâng al Nistrului, autorii proiectului respectiv respingeau obligativitatea respectării principiului etnic, așezat la temeliile construcției naționale în URSS, optând pentru un fel de internaționalism universal. Cert este că de la bun început, la sfârșitul anului 1989, planurile forțelor separatiste de la Tiraspol nu prevedeau formarea unei entități distincte care să poarte un caracter declarat moldovenesc, dându-se prioritate unor principii mai curând oarecum politico-geografice decât etnoculturale.”
Europa Liberă: Există și ipoteza că Tiraspolul în felul acesta a încercat să monopolizeze denumirea sau etnonimul „moldovenesc”.
Gheorghe Cojocaru: „Probabil, până la urmă la fundamentarea proiectului separatist s-a luat în calcul existența până la 1940 a autonomiei moldovenești de peste Nistru, în cadrul Ucrainei sovietice, deși părinții fondatori ai separatismului transnistrean evită să se pronunțe cu claritate asupra acestei chestiuni, dar și tendința speculativă de a atrage la acest proiect și o parte a populației moldovenești din acea regiune, precum și intenția, de-a dreptul mincinoasă, sterilă și anti-moldovenească, în esență, de a deveni o zonă păstrătoare a valorilor moldovenești neaoșe. În realitate, deși declarată „moldovenească”, din momentul apariției sale pretinsa „republică nistreană” distruge sistematic tot ce mai este moldovenesc dincolo de Nistru.”
