Linkuri accesibilitate

Cine câștigă prezidențialele din România: Internetul sau icoanele?


Candidatul prezidențial Klaus Iohannis
Candidatul prezidențial Klaus Iohannis

Direcția Națională Anticorupție a fost vedeta acestei campanii electorale.

Până acum campania prezidențială din România a fost extrem de dură. Președintele l-a acuzat pe primul ministru că este ofițer acoperit al serviciului de spionaj, Victor Ponta l-a acuzat pe Klaus Iohannis că nu este ortodox, sugerând că nu poate fi președinte, dacă nu are religia majorității.

Liberalii l-au acuzat pe Victor Ponta că împreună cu soția lui are șapte case și că a omis să le treacă pe toate în declarația de avere. Elena Udrea, preferata președintelui a fost fotografiată la Paris împreună cu Alina Bica, procuroarea șefă a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din Parchetul General într-o călătorie de cumpărături. Pozele au apărut după ce fostul ei soț a fost reținut de procurori fiind acuzat că a luat nouă milioane de euro mită. Direcția Națională Anticorupție a fost vedeta acestei campanii electorale, demonstrând cu dosarul Microsoft că frăția transpartinică a politicienilor români a continuat nestingherită și sub regimul Băsescu.

Este pentru prima dată când candidații prezidențiali din România nu participă la o dezbatere televizată. Premierul Victor Ponta, favoritul alegerilor de duminică și-a ținut promisiunea: înainte de primul tur s-a uitat la contracandidații săi și a mâncat pop-corn și a refuzat orice propunere de confruntare

Victor Ponta a vrut deci să-și păstreze energia și eventualele gloanțe pentru turul al doilea tur de scrutin, care va avea loc pe 16 noiembrie. Klaus Iohannis, candidatul PNL-PDL este al doilea clasat, dar cu toate că țara e plină de afișele lui, pentru a-i crește notorietatea, el nu a reușit să comunice prea bine și nu e clar de ce nu s-a folosit de argumentele arestării unuia dintre cei mai grei politicieni socialișit într-un dosar de corupție, pentru a-l ataca pe Victor Ponta, principalul său oponent.

Este evident că-i lipsește retorica, dar candidatul de naționalitate germană pare să fi convertit acest defect într-o calitate, explicând că el vrea să facă o altfel de politică, fără excese, de aceea nici nu reacționează la atacurile celorlalți.

Recent, deputatul PSD, Sebastian Ghiță, un apropiat al premierului Ponta, și-a trimis reporterii în Germania să filmeze unde stau părinții lui Iohannis, prezentând pe post o vilă frumoasă din Würtzburg și acuzându-l pe candidatul dreptei că și-ar fi investit banii acolo. Iohannis a răspuns că părinții lui stau într-adevăr acolo, dar cu chirie, și că de fapt ocupă doar două camere la mansardă.

Campania electorală a PSD s-a păstrat în tradiția partidului, de pildă una dintre componente a fost aceea de a le trimite pensionarilor scrisori, odată cu banii de pensie, în care să-i anunțe că o eventuală victorie a lui Klaus Iohannis va duce la scăderea pensiilor. Scrisorile au fost trimise prin Poșta Română, iar atașarea lor la cupoanele lunare de pensii a fost ca din întâmplare.

De altfel toate instituțiile statului au fost puse la lucru în favoarea candidatului Ponta. Au fost anunțate scăderi de taxe și măriri ale salariului minim pe economie, au fost tranșate ajutoare pentru familiile defavorizate, au fost date în folosință tronsoane de autostradă, au fost trimise acasă cardurile de sănătate pentru cei asigurați, au fost dați bani Bisericii Ortodoxe din fondul de rezervă al guvernului.

Mai mult, socialiștii au tipărit icoane cu Arsenie Boca, un duhovnic care a cunoscut închisorile comuniste, și despre care mulți oameni cred că face minuni de dincolo de mormânt, dar pe verso apare sigla PSD și îndemnul „Victor Ponta președinte”, cu specificația „sfințit”.

O campanie atipică a avut Monica Macovei, care a fost blocată de televiziuni și a fost nevoită să se concentreze doar pe Internet. În jurul ei s-au strâns sute de voluntari, unii au atârnat de balcoane cearceafuri scrise cu grafitii, alții i-au făcut spoturi video nonconformiste, s-au găsit caricaturiști care i-au însoțit textele cu desene, corporatiști care și-au luat concediu și s-au ocupat cu strânsul și administratul fondurilor, totul într-un sistem transparent care poate fi urmărit pe site-ul ei, oameni care i-au împrăștiat mesajele pe Internet, formând adevărate colonii pe Facebook.

Eurodeputată din partea Partidului Popular European, Macovei candidează ca independentă și poate că dacă se hotăra mai din timp și începea organizarea acestei campanii cu câteva luni înainte, ar fi avut șanse să intre în turul al doilea. Aproape 60% din votanții români nu merg la vot sau se declară nehotărâți și sătui de politica autohtonă. Acesta este bazinul pe care voia să-l activze Monica Macovei, în schimba a strâns o parte din electoratul lui Traian Băsescu, dar și destui tineri care-i detestă în masă pe politicieni. Scriitori, regizori, cântăreți declară în clipuri video că o susțin, iar filosoful Gabriel Liiceanu susține că doar ea poate întreține „basmul democrației”.

XS
SM
MD
LG