La Paris, 5000 de români stau la coadă, sunt mobilizați și cântă imnul, după cum relatează cei aflați acolo.
La Strasbourg au venit să voteze mult mai mulți oameni oameni decât în primul tur, iar coada e imensă, potrivit colegei noastre Iolanda Bădiliță.
De ce se mobilizează românii?
Cu toate că prezidențiabilul dreptei, Klaus Iohannis nu a stârnit în campanie emoție, totuși oamenii s-au mobilizat foarte mult. Este „meritul" lui Victor Ponta și al oamenilor lui, care au încercat să boicoteze votul din străinătate și și-au folosit puterea pentru a-l pune la colț pe adversarul pemierului.
2 dosare penale la urne
Nereguli: până acum s-au deschis două dosare penale, unul pentru cineva care și-a fotografiat buletinul de vot, iar altul pentru că a fost violent cu un alt alegător, potrivit Ministerului de Interne.