România este un stat important. Este punctul de referință demografic și geopolitic al Europei de Sud-est, așa cum Polonia este al Europei de Nord-est. Prin urmare, alegerile prezidențiale de aici sunt importante. Propunem în cele ce urmează o prezentare a celor doi candidați și consecințele izbânzii unuia sau a celuilalt pe data de 16 noiembrie, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Votanții vor alege între candidatul socialist, Victor Ponta, și cel de centru-dreapta, primarul orașului transilvan Sibiu, Klaus Iohannis. Primul este un tânăr (42 de ani) fost procuror, extrem de ambițios, devenit politician. Cel de-al doilea este un etnic german, fost profesor de fizică la liceu. În iulie 2012, proaspăt numitul prim-ministru Ponta a fost unul din inițiatorii atacului la adresa domniei legii acestei țări care s-a tradus în suspendarea temporară a președintelui Traian Băsescu. Presiunile occidentale au jucat un rol-cheie în prevenirea a ceea ce mulți au perceput a fi o lovitură de stat graduală.
Cea mai mare amenințare, la acest moment, este ceea ce mulți comentatori și unii dintre cei mai proeminenți intelectuali ai țării, incluzându-l aici pe fostul ministru de Externe, Andrei Pleșu, privesc a fi iresponsabilitatea lui Victor Ponta. Nu doar în timpul campaniei, ci și pe tot parcursul ultimilor doi ani și jumătate în funcția de premier, acesta a afișat o înclinație îngrijorătoare pentru minciună, utilizarea demagogică a xenofobiei și atitudini pro-Putin. În mai 2012, revista „Nature" a făcut public plagiatul lui Ponta din teza lui de doctorat. Asemenea acuzații au dus la demisii în alte țări ale Uniunii Europene, inclusiv în Germania și Ungaria. Nu însă și în România, acolo unde Ponta a înlocuit comisiile academice care trebuiau să verifice aceste acuzații.
Instituțiile pe care Victor Ponta le detestă în mod visceral sunt Direcția Națională Anticorupție și Agenția Națională de Integritate. În lunile din urmă, cu sprijinul Serviciului Român de Informații, aceste agenții au intensificat ofensiva anticorupție. Mulți din cei mai notorii oligarhi sunt acum după gratii. Mari comploturi au fost denunțate public. Se poate vorbi de o revoluție a procurorilor care a risipit un întreg păienjeniș de aranjamente murdare. Dacă Ponta este ales președinte, această revoluție juridică este sortită eșecului. Spre deosebire de Ponta, Iohannis a anunțat că va continua războiul împotriva corupției.
Din punct de vedere politic și ideologic, Ponta este proteic, volatil și versatil. Nu manifestă nicio ezitare în a se contrazice. În fapt, aparține unei cohorte de politicieni cinici (nu doar din România) pentru care ideile și valorile nu contează și al căror singur țel este auto-promovarea. Democrația liberală nu este pe placul său. Deși se descrie ca un om al stângii, are multe lucruri în comun cu tizul său după prenume, premierul conservator populist al Ungariei, Viktor Orban. Dacă Ponta este ales președinte, ne putem aștepta la derapajul României înspre un autoritarism cleptocratic, adică „orbanizarea" țării.
Aceasta este miza votului care urmează: îi vor permite românii lui Ponta să acumuleze și mai multă putere și să distrugă domnia legii, sau îl vor susține pe Iohannis și Alianța sa creștin-liberală? Pentru a-și extinde baza electorală, Ponta a acceptat sprijinul stridentului demagog Corneliu Vadim Tudor, liderul partidului înverșunat naționalist „România Mare". Ar fi ironia supremă ca un astfel de deznodământ să aibă loc în singura țară est-europeană în care prăbușirea comunismului a fost rezultatul unei revoluții violente și sângeroase. În primul tur, Ponta s-a aflat în fața lui Iohannis cu 10 procente. Votul Diasporei românești, covârșitor pro-Iohannis, poate înclina decisiv balanța în favoarea acestuia. Dar în primul tur, mii de români din principalele orașe vest-europene nu au putut vota din cauza logisticii precare (au existat cozi imense în fața fiecărei secții de votare din străinătate). Pentru mulți, această situație scandaloasă a constituit o strategie deliberată a lui Victor Ponta. Acest fapt a dus la demisia ministrului de Externe al țării.
Este greu să nu observăm diferențele majore dintre Iohannis și Ponta. În primul și în primul rând, promovarea de către cel dintâi a transparenței și răspunderii. Iohannis a promis să elimine, în caz că va fi ales, imunitatea juridică pentru personajele politice, inclusiv pe cea a președintelui țării. S-a angajat, de asemenea, că nu îi va grația pe cei trimiși în închisoare pe motive de corupție, inclusiv pe fostul colaborator al Securității și mogulul media, Dan Voiculescu, și pe care mass media pro-Ponta i-au descris ca pe niște „martiri al libertății". Opțiunea în România nu este între Rău și mai puțin Rău, ci între un candidat care disprețuiește domnia legii și unul care o cultivă.
Spre deosebire de Ponta, Iohannis nu este un inamic al instituțiilor care conduc lupta anticorupție. Spre deosebire de Ponta, acesta manifestă convingeri, puternice și demonstrate, pro-occidentale. Spre deosebire de Ponta, acesta nu deformează adevărul în feluri menite să-i asigure o putere mereu crescândă. Pentru toate aceste motive, alegerea între cei doi este una între democrație și opusul acesteia.
Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la Universitatea din Maryland (College Park) și autor al numeroase cărți, incluzând aici, printre cele mai recente, "Diavolul în istorie: Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX." [Humanitas, 2013]. Marius Stan este un tânăr politolog român, autor de cărți în limba română și polonă, urmând actualmente un program postdoctoral la Universitatea din București.
*Opiniile exprimate în acest comentariu aparțin autorilor si nu reprezintă neapărat și punctul de vedere al RFE/RL.
