Ce mult te-am iubit, Jurnal de doliu, Litanii pentru orgă – tot atâtea jelanii puse-n pagină ale unor fii îndureraţi, cărora li se adaugă Ferestre stinse de îngeri, de Arcadie Suceveanu, Prut Internaţional, 2014. Tema morţii cere respect, cu atât mai mult când este vorba de moartea fiinţei care ţi-a dat viaţă:
Într-o dimineaţă
cu ceaţă deasă de noiembrie, 1952
Mama venea de la starea civilă
cu certificatul meu
de naştere
Într-o dimineaţă cu ceaţă deasă
de noiembrie, 2012
vin eu, fiul ei, de la starea civilă
cu certificatul ei
de deces
Mama îmi aducea începutul
eu îi aduc rezumatul
Mama îmi purta flacăra
eu îi port cenuşa
De unde înainte poezia lui Arcadie Suceveanu ţâşnea ca un gheizer, în jerbe baroce, iat-o acum pâlpâind ca o flacără de candelă, chit că nici de data asta orfevrul din el nu se dezminte, punând în valoare caratele unor versuri de mare fineţe, de-ar fi să citez: „necolindate ferestrele se vor usca în pereţi”, sau „Pe ramura de jos, sângele Mamei/ cânta ca o priveghetoare”, sau „Pe nesimţite, sângele meu s-a retras din tine/ rămânând cu o margine în afară”.
Odată cu Mama Catrina, o lume întreagă – lumea tradiţională a satului românesc din Bucovina de Nord – pleacă pentru totdeauna, sau mai exact sfârşeşte într-o carte. O carte, în ultimă instanţă, senină, precum acest Iris ceresc:
Mama avea ochii albaştri-albaştri
Cu cicoarea lor, îngerii
vor tivi
lanurile de grâu
dintre stele
17 noiembrie ’14
