Alegerile prezidențiale din România s-au încheiat cu victoria surprinzătoare a lui Klaus Iohannis, căruia sondajele de opinie îi dădeau șansa a doua, după premierul Victor Ponta. Una din sub-surprizele turului al doilea a fost și că Iohannis a câștigat votul exprimat în Republica Moldova, răsturnând situația din primul tur, când în frunte s-a aflat Victor Ponta. Aceasta este și tema unui comentariu primit de la scriitorul Vitalie Ciobanu.
Mass-media și cetățenii din Republica Moldova continuă să comenteze în diverse registre victoria surprinzătoare în alegerile prezidențiale din România a lui Klaus Johannis. Primarul Sibiului pornea cu a doua șansă în finala disputată cu Victor Ponta, premierul în exercițiu, susținut de cel mai mare partid din România, PSD, având la dispoziție toate pârghiile puterii. Or, pe 16 noiembrie, s-a întâmplat ceva aproape neverosimil: românii au respins un anume fel, reprobabil, de a face politică, au penalizat corupția și disprețul guvernanților față de conaționalii lor din diaspora cărora – prin diverse tertipuri – le-a fost refuzat dreptul de a vota.
Tânăra generație, înarmată cu Internet și Facebook, s-a dovedit imună la propaganda deversată de televiziunile puterii. S-a spus pe bună dreptate că la turul II al alegerilor prezidențiale România a susținut un mare test la europenitate și democrație: și-a ales un președinte aparținând unei minorități naționale – un etnic german –, un luteran, nu un ortodox, un om din afara sistemului, nu un produs hârșâit al jocurilor politicianiste cu iz balcanic. Fostul profesor de fizică, Klaus Iohannis, ales în mai multe rânduri primar al Sibiului pentru calitățile sale de gospodar, este un novice în lumea politică românească. E din „alt film”, cum se spune. Pe 16 noiembrie, românii au demolat mitul unei țări xenofobe, intolerante, naționaliste, exclusiviste. Și au contrazis pledoariile necuviincioase ale Bisericii Ortodoxe care a adoptat o frazeologie a segregării naționale, îndemnându-i pe enoriași să voteze un „român ortodox de-al nostru, nu un străin de neam și de credință”. Din fericire, toate aceste apeluri n-au avut ecou la electoratul român, dimpotrivă: au arătat cât de pernicioasă este angajarea politică a Bisericii, pe care ultimele alegeri au plasat-o într-o lumină anacronică și ostilă în raport cu agenda europeană a țării.
O premieră a scrutinului de duminică a fost participarea numeroasă a basarabenilor cu cetățenie română – circa 36.000 de persoane – care, aidoma conaționalilor noștri din diaspora, au stat ore în șir pentru a vota. Cele aproape 79% pe care le-a obținut Klaus Iohannis în Republica Moldova (scor echivalent cu cel din Transilvania) a spulberat impresia unora că stânga ar fi câștigat Basarabia. Cei care s-au grăbit să facă asemenea afirmații au ignorat faptul că urcarea lui Victor Ponta pe primul loc în Republica Moldova, la alegerile din 2 noiembrie, a fost cauzată de dezbinarea dreptei românești, care a avut tocmai 3 candidați: Iohannis, Udrea și Macovei, clasați în această ordine după candidatul PSD. Or, însumate, sufragiile acestora au depășit cele 38% obținute de Ponta și, dacă mai trebuia un argument, votul din turul II al basarabenilor a înlăturat orice dubiu. Moldova dintre Prut și Nistru rămâne preponderent de dreapta din motive naturale, ca să spunem așa. Pericolul rusesc, proximitatea „crivățului” răsăritean acutizează sentimentele naționale. Nu putea „turismul electoral”, despre care a scris presa, făcând referire la autobuzele PD-ului, aliat în alegeri cu PSD, să răstoarne această opțiune fundamentală.
Și mai este un motiv care, după părerea noastră, a sporit pe 16 noiembrie afluxul moldovenilor cu pașaport românesc la secțiile de vot: dorința de schimbare și nevoia de dreptate. Aceste două motive vor ghida electoratul moldovean și în alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
Sloganul „Schimbare, justiție!” sună destul de seducător, dar pentru a nu cădea în capcana sonorității golite de conținut a acestor lozinci ar trebui să definim calitatea schimbării pe care o dorim în Moldova. Cei care strigă cel mai tare că vor schimbare, că luptă împotriva corupției și oligarhilor sunt în mod curios partidele pro-ruse, cu o agendă secretă, imperialistă, partide care n-au manifestat până acum față de România decât ură rasială și fascistoidă.
Nimeni nu contestă că viciul primordial al Moldovei îl reprezintă corupția – şi în acest domeniu reformele se mișcă cel mai greu. Doar că ceea ce își propun „justițiarii” pro-ruși, care invocă demagogic votul pro-Iohannis al românilor, nu este rețeta europeană a combaterii acestui flagel. Nu statul de drept de tip occidental îi însuflețește pe agitatorii Moscovei. Modelul lor este regimul Putin, adică o mafie rusească, transnațională, criminală și asasină – model aplicat cu succes în estul Ucrainei și în Crimeea anexată, și care funcționează și la noi de ani de zile în Transnistria.
Schimbarea de care avem nevoie trebuie să se producă sub pavăza integrării europene. Or, pericolul cel mare al scrutinului din 30 noiembrie este tocmai acela că am putea derapa de pe drumul european. Dacă se gândesc cu seriozitate la destinul țării lor, alegătorii din Moldova pe care îi așteptăm să vină într-un număr cât mai mare la vot, pentru a se solidariza ca amploare a participării cu electoratul român, ar trebui să voteze pentru partidele importante din segmentul pro-european. Să trecem pragul alegerilor din 30 noiembrie alături de cei care s-au angajat pe această cale, punându-și la bătaie reputația și viitorul politic.
Și să le punem în brațe legile anticorupție europene, care îi vor obliga pe ei înșiși să se schimbe sau să dispară.
