În ultimii ani se vehiculează cu insistenţă crescîndă diverse legende legate de Mişcarea legionară din România, cea mai cunoscută organizaţie extremistă de dreapta fondată în 1927 de către Corneliu Zelea Codreanu. La baza unor legende istorice legate de legionari se află atît succesorul lui Codreanu, Horia Sima, cît şi discipoli ai gardiştilor divizaţi în două fracţiuni adversare, simiştii şi codreniştii.
Una din legendele care şi datorită internetului a cunoscut o răspîndire aparte este teza că Garda de Fier nu ar fi fost o organizaţie fascistă. Ca argument pentru această teză se susţine că, însuşi Tribunalul de la Nürnberg ar fi exonerat Mişcarea legionară. Legenda trece sub tăcere faptul că Tribunalul de la Nürnberg nu s-a ocupat de criminalii de război din ţările aliate cu Germania nazistă, ci i-a condamnat pe principalii lideri ai celui de-al Treilea Reich.
Persoane vinovate pentru colaboraţionism sau pentru implicarea în crime contra umanităţii sau de război ca Jozef Tiso din Slovacia, Ferenc Szálasi din Ungaria, Ion Antonescu din România sau comandantul lagărului de exterminare din Ausschwitz (din Polonia), Rudolf Höß fuseseră judecaţi şi condamnaţi în şi de către ţările în care au săvîrşit crime.
În scrierile care invocă faptul că Garda ar fi fost exonerată la Nürnberg nu se menţionează nici faptul că mai mulţi lideri legionari care au participat la guvernare între 1940 şi 1941 au fost condamnaţi (unii în contumacie) în cîteva procese care au avut loc în România după război. Inclusiv Horia Sima.
O altă legendă pusă-n circulaţie cu scopul de a prezenta Garda de Fier ca o simplă organizaţie naţionalist-creştină, lipsită de tentaţii rasiste, militant anti-semite şi totalitar anti-democratice, este lagată de internarea unor legionari în lagărele administrate de către nazişti. Este vorba despre circa 300 de legionari care s-au refugiat în Germania după eşecul rebeliunii din ianuarie 1941, pentru a scăpa de represaliile declanşate de fostul lor aliat, Ion Antonescu.
Gerhard Köpernik a publicat acum o carte în care demitizează această legendă susţinută de către gardiştii care după război au încercat să se prezinte drept victime ale naziştilor. În cartea sa „Fascişti internaţi în lagăre de concentrare. Garda de Fier din România şi cel de-al Treilea Reich”, Köpernik reproduce şi sintetizează numeroase documente din arhivele germane (cele mai multe fiind cunoscute specialiştilor) şi le completează cu citate din scrieri memorialistice sau jurnale (de pildă, cele semnate de Horia Sima şi alţi legionari, respectiv jurnalul lui Goebbels).
Nefiind un istoric profesionist, Köpernik preia informaţii din materialele emise de către aparatul diplomatic german de la Bucureşti, virusate şi ele de ideologia nazistă de stat, fără a le trece prin filtrul hermeneutic al unei analize critice sau printr-o grilă comparatistică necesară (ignorînd lucrări şi studii istorice legate de tema volumului). În multe pasaje, limbajul autorului se confundă cu cel al limbajului diplomatic primar, iar din lipsa unei distincţii clare între citat şi text propriu, se nasc anumite confuzii de interpretare şi receptare. Astfel, autorul preia informaţia falsă că Dumitru Groz(e)a, comandantul Corpului Muncitoresc Legionar ar fi fost de fapt un comunist infiltrat în Garda de Fier. (Groza însuşi a încercat după 1990 să disperseze această legendă, prezentîndu-se ca un legionar care a rămas fidel doctrinei gardiste.)
Köpernik reuşeşte să demonstreze că legionarii internaţi în Germania s-au bucurat de privilegii deosebite şi nu fuseseră prigoniţi de către autorităţile naziste. Regimul lor s-a înăsprit doar după fuga lui Horia Sima în Italia, în 1942, cînd cei mai mulţi dintre gardiştii aflaţi în mai multe localităţi (ca de pildă Rostock) au fost concentraţi la Buchenwald. Însă, nu împreună cu deţinuţii din acel sinistru lagăr de concentrare, ci separat, în condiţii similare altor reţinuţi politici, consideraţi de către nazişti drept „deţinuţi de onoare” (Ehrenhäftlinge).
În războiul contra Uniunii Sovietice, regimul de la Berlin miza, în mod pragmatic, pe militarul Antonescu, urmînd doar pînă la un punct şi linia sa anti-legionară, oferind, în consecinţă, gardiştilor azil politic. După 23 august 1944, legionarii lui Horia Sima s-au bucurat din nou de tot sprijinul naziştilor, care au facilitat crearea la Viena a unui guvern în exil sub conducerea lui Horia Sima.
(În perioada postbelică, Sima şi-a continuat activitatea în vechiul spirit gardist, în exilul său din Spania; asta pînă la moartea sa, în 1993, în timpul unei vizite în R.F. Germania, şi nu la Madrid, precum se afirmă greşit în cartea lui Gerhard Köpernik).
Gerhard Köpernik, Faschisten im KZ. Rumäniens Eiserne Garde und das Dritte Reich (Fascişti internaţi în lagăre de concentrare. Garda de Fier din România şi cel de-al Treilea Reich), Editura Frank & Timme, Berlin, 2014, 286 p.
