Portugalia este o țară mică și foarte diversă din punct de vedere etnic și cultural.
E și țara fado-ului, un fel de muzică melancolică despre care profesorul meu de portugheză de la Cluj, regretatul Marian Papahagi, spunea că poate savurat de străini doar dacă ei nu cunosc limba portugheză. Asta pentru că cele mai multe din textele cântecelor fado sînt siropoase și nu au valoare literară, fiind similare cu versurile „eternelor” romanțe românești.
Lucrurile s-au mai schimbat între timp, cred eu, cel puțin datorită Marizei, poate cea mai spectaculoasă apariție pe scena muzicii portugheze din ultimii 13 ani, care cîntă fado și pe versuri de Fernando Pessoa, poetul portughez îndrăgit atît de mult de Profesorul Papahagi.
Dar nu despre fado vreau să vorbesc astăzi la Dicționarul de sunete, ci despre un grup a cărui muzică ilustrează foarte bine diversitatea culturală a Portugaliei.
Gala Drop e o trupă înființată acum 8 ani la Lisabona de organistul și DJ-ul Nelson Gomes. La început au fost trei și cântau ceva între dub, muzică psihedelică (varianta krautrock), afro-beat și sunete tradiționale ale multelor etnii din care se compune poporul portughez. Se aude asta pe primul lor album, omonim, lansat în 2008.
Între timp, trupa e alcătuită din patru portughezi și un american, Jerrald James, cunoscut și sub numele de Jerry the Cat.
Venirea lui Jerrald James în trupă, și colaborarea cu un alt american, ghitaristul Ben Chasny, a îndreptat sunetul Gala Drop mai mult în direcția psihedelică, cum se aude pe al doilea album al grupului, intitulat chiar așa, „II”, lansat în noiembrie 2014, primit oarecum amestecat de cronicarii muzicali.
Pînă una alta, mie unul mi se pare că muzica celor de la Gala Drop este ilustrarea unei alte caracteristici pe care, în opinia mea, o are această țară: Portugalia e o țară introvertită.
Introvertită, calmă și iubitoare.
