Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu a demonstrat până în ultima clipă că este un președinte jucător (Ion Cristoiu/Evenimentul zilei)


S-ar părea că nici președintele ales, Klaus Iohannis, nu are de gând să fie doar un președinte decorativ (Ziare.com).

Conținutul conferinței de presă susținute la Kremlin de Vladimir Putin este comentat de Cristian Câmpeanu, în „România liberă”. Liderul rus și-a schimbat diametral punctul de vedere, observă Câmpeanu. În urma cu două luni, susținea că sancțiunile occidentale nu vor avea niciun impact asupra Rusiei. Acum recunoaște că 25-30% din problemele actuale ale Rusiei sunt cauzate de ele. Cu toate că prețul actual al petrolului condamnă Rusia la faliment, Putin a făcut clar la această conferință de presă că Moscova nu-și va schimba politica față de Ucraina și Crimeea. Așadar, condiția formulată între alții de cancelarul german Angela Merkel pentru ridicarea sancțiunilor a fost refuzată. Totuși, observă analistul de la „România liberă”, la Kremlin nu s-a mai spus nicio vorbă despre Novorussia și nici despre așa-zisa „juntă” aflată la putere la Kiev.

Ion Cristoiu analizează în „Evenimentul zilei” un anumit moment din ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniștri ai cabinetului Victor Ponta, la Cotroceni, pe 17 decembrie. Multă lume se aștepta la un Traian Băsescu emoționat, fiind vorba de ultimul jurământ pe care îl primește ca președinte. Nu a fost așa. Înainte de ceremonie, președintele a citit un fragment de decizie a Curții Constituționale, care îl obligă să învestească miniștrii validați de Parlament. A făcut-o pentru a preciza că nu e de acord cu învestirea domnilor Liviu Pop și Sorin Cîmpeanu, pentru că au pus umărul la acoperirea plagiatului comis de premierul Ponta în lucrarea sa de doctorat. La izbucnirea scandalului pe această temă, în 2012, Ponta a negat plagiatul și chiar a pus la cale suspendarea din funcție a lui Traian Băsescu. Surpinzător, pe 16 decembrie anul acesta a renunțat în scris la titlul de doctor, deci a recunoscut implicit plagiatul, spune Cristoiu. El constată că, precedând așa cum a procedat la învestirea miniștrilor, Traian Băsescu a demonstrat până în ultima clipă că este ”un președinte jucător”.

S-ar părea că nici președintele ales, Klaus Iohannis, nu are de gând să fie doar un președinte decorativ. Domnia sa a susținut-o fățiș la conducerea interimară a Partidului Național Liberal pe Alina Gorghiu. Ioana Ene-Dogioiu, de la ziare.com, este uimită de reacția de cuminte acceptare a liberalilor. Când Traian Băsesc, devenit președinte, făcea același lucru în favoarea lui Emil Boc, liberalii au vociferat enorm.

Dublul standard e observat și de Narcisa Iorga, care scrie în „Evenimentul zilei”. Emil Boc a fost acuzat de „servilism” atuncti când a promis o bună colaborare a Partidului Democrat-Liberal cu fostul său lider, Traian Băsescu. Acum, Alina Gorghiu a fost primită cu simpatie și cuvinte frumoase pe toată linia. ”Jurnaliști, vă faceți bine meseria?”, întreabă autoarea acestui comentariu.

Singurul text care amintește de declarația de condamnare a comunismului, rostită de președintele Traian Băsescu în plenul Parlamentului la 18 decembrie 2006, este semnat de Marius Stan pe site-ul Lapunkt.ro. Tânărul cercetător consideră că documentul este ”prima intervenție radicală asupra setului de simboluri rămas ca substrat al noului sistem politic, numit democratic”, și care ”a produs o ruptură fundamentală în logica și funcționarea sistemului politic post-1989”. Românii trebuie să găsească ”decența”, spune autorul, de a prețui simbolistica acestui gest, mai ales acum, la 25 de ani de la revoluția din decembrie 1989. Cităm: ”Pentru cei peste o mie de cetățeni ai statului român care au murit în zilele Revoluției, de la Timișoara la București și de la Brașov la Cluj, condamnarea regimului comunist drept ilegitim și criminal ar trebui privită ca un act de reparație morală și ca premisă terapeutică esențială împotriva amneziei colective.”

XS
SM
MD
LG