Linkuri accesibilitate

Caracatițe festive: ce mănâncă europenii de Crăciun


Petrecerea de Crăciun cu colegii și directorul: cei prinși acolo mulțumesc Domnului că a făcut o asemenea noapte doar o dată pe an.

De la francezi ne vine termenul însuși de Revelion - împrumutat de altfel doar de români - și care desemna cina de Crăciun, înainte de a se extinde și la cina mare de sfârșit de an, ceea ce italienii numesc il Cenone. Pînă în secolul trecut, Revelionul desemna exclusiv masa de Crăciun.

Obiceiurile culinare ale Revelionului se cam pierd însă la francezi. Francezii mănâncă astfel astăzi de cinci ori mai multe preparate congelate decât în anii 70 și beau de trei ori mai puțin vin.

Printre cei mai tradiționaliști în chestiunile culinare rămân locuitorii din Benelux. Belgienii și olandezii raman și azi fideli fructelor de mare, cu toate că acestea au devenit din ce în ce mai scumpe în zona lor. Scoicile de tip „midii“ - nume pe care românii l-au uitat, pronunțând astăzi afectat „mule“, cu buzele rotunjite - au devenit în ultimele două decenii o mâncare de lux în Belgia.

Plodurile mării devenind atât de scumpe și rare - cvazi-totalitate scoicilor mâncate în Belgia vin din Olanda -, multe bunătăți sînt aduse printr-un autentic pod aerian de dincolo de ocean. Din istorie e cunoscut podul aerian care a aprovizionat Berlinul. De Crăciun se pune însă la punct un alt pod aerian care leagă Halifax în Canada de Oostende în Belgia pentru a aduce legiuni de homari canadieni.

Condițiile transportului sînt foarte complicate: homarii sînt adusi vii și înveliți în hârtii umede, ca să se simtă bine, orice cunoscător știind că dacă homarul a fost stresat, puțina lui carne nu va mai avea același gust.

Și în Spania, Moș Crăciun se delectează tot cu mâncăruri marine. In Galicia, de pildă, masa de Crăciun poate fi bazată în principal pe fructe de mare, personajul central al mesei fiind deseori caracatița (pulpo), înlocuind curcanul sau porcul altora. Jivina acvatică e aruncată vie, cu tentaculele fluturânde, intr-un cazan cu apă clocotită. Cînd e gata, caracatița se taie în felii, se dă prin unt sau la grătar și se asezonează.

In Portugalia, inspirată tot din mare, țară care a întors întotdeauna spatele continentului, specialitatea culinară de Crăciun e batogul, spinarea sărată de morun sau de nisetru. Suedezii însă, la nord, amestecă marea cu șuncile de porc gătite în diferite feluri. Pun pe masă heringi, somon, varză roșie și pâine neagră de orz. Adulții beau bere și rachiu aquavit. Desertul e deseori, ca și în Danemarca și în celelalte țări scandinave, o budincă de orez, pentru a cărei digerare e nevoie de multe zile de odihnă.

In multe regiuni din Germania se gătește vânat, sau gâscă importată din Polonia, însoțită de varză roșie și vin sec. In ultimele decenii a apărut însă și în Germania obiceiul de a se înscrie cu toată familia la un restaurant pentru masa de Revelion, ceea ce înainte ar fi fost de neconceput pentru o sărbătoare atât de familială.

Mai degrabă însă decât a înșirui feluritele obiceiuri de Crăciun, care pînă la urmă s-au cam uniformizat, să pomenim o altă masă festivă ce s-a răspândit foarte mult în întreprinderi, chiar și în cele multinaționale, și care reprezintă într-un fel reversul medaliei: petrecerea de Crăciun cu colegii și cu directorul.

Toată lumea mimează veselia, stresul și plictisul făcând ca mai nimeni să simtă gustul mâncării. Pupături ipocrite, discursul patronului, vin puțin și atitudini artificiale urmate de o depresie inevitabilă. Toate astea îi fac pe cei prinși într-un asemenea angrenaj să mulțumească Domnului că a făcut o asemenea noapte doar o dată pe an.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG