Mulți ziariști, practic majoritatea presei occidentale și-au exprimat imediat solidaritatea cu săptămânalul satiric francez „Charlie Hebdo”, în urma masacrului de miercuri, 7 ianuarie, petrecut în birourile de la Paris ale revistei.
Charlie Hebdo era faimos pentru libertatea absolută a caricaturilor și satirei sale. Imediat după asasinarea a 12 persoane (printre care 10 jurnaliști, grosul efectivelor redacției), a luat avânt pe Twitter folosirea lui #jesuischarlie ca „hashtag”.
Charlie Hebdo era celebru pentru felul in care râdea de toate religiile și pentru faptul că a publicat și republicat desene și caricaturi cu Mahomed.
Ziarul francez Le Figaro a preluat de îndată acel „hashtag”, anunțând o manifestație de sprijin în Paris:
În Anglia, scriitorul Salman Rushdie, care a petrecut ani de zile ascuns, în urma condamnării sale la moarte, printr-o fatwa, de către Ayatollahul Khomeini, pentru romanul său Versetele Satanice, a lansat un apel în favoarea satirei.
Și, de asemenea:
Iată și Josh Glancy (@joshglancy):
Mulți au insistat că atacul terorist nu va diminua libertatea presei in Occident:
Comentatori precum Edward Lucas au intervenit de asemenea:
Sau, printre comentarii, The Daily Beast:
In trecut, presa din multe țări a fost pusă în situația dificilă de a scrie despre scandalul caricaturilor fără a le reproduce. Atunci când a izbucnit scandalul cotidianului danez Jyllands-Posten, care in septembrie 2005 a publicat o serie de caricaturi despre Mahomed, ducând la mari proteste în mai multe țări musulmane, caricaturile au fost preluate in ziare din Olanda, Germania, Franța, Belgia și Elveția. In Statele Unite, însă, in Marea Britanie sau Canada ele nu au fost preluate.
Revista New Yorker a rezumat întreaga tulburare ideologică și morală din jurul afacerii:
Atentatul a coincis cu publicarea astăzi în Franța a ultimului roman al controversatului scriitor Michel Houellebecq, Soumission, care ar putea, după titlu, să fie o poveste sado-maso, descriind în detaliu acele „jeux de soumission” cu care ne-a învățat marea literatură franceză, de la Sade la Klossowski și Georges Bataille. E însă doar un clin d’oeil adresat cititorului, pentru că supunerea de acolo este de fapt islamul. Islam nu înseamnă altceva, în traducere literală, decât „supunere”, „supușenie”, soumission. Islamul este si religia despre care Houellebecq a spus odata intr-un interviu cu revista literara Lire, starnind mare indignare, cã e „religia cea mai cretină” («La religion la plus con, c’est quand même l’islam»).
Subiectul: peste mai puțin de un deceniu, în Franța anului 2022, Mohammed Ben Abes câștigă alegerile prezidențiale. Pentru a o bloca pe Marine Le Pen, președinta Frontului Național (primul partid al Franței, 32% din voturi în primul tur), stânga socialistă și dreapta moderată sprijină candidatul Frăției Musulmane (22% din voturi în primul tur).
Romanul iese şi într-un moment de degradare a climatului intelectual in Franţa, la puţin timp după apariţia cărţii lui Éric Zemmour, care flirtează cu extrema dreaptă: Le Suicide français (Albin Michel, 2014), carte a cărei teză este exact cea din romanul lui Houellebecq… pe deasupra, intr-un interviu cu Corriere della Sera, Zemmour, care e evreu, a devenit prima figura publica franceza ce evocă eventualitatea expulzării in masa a milioane de musulmani din Franta, pentru a evita un război civil.
Printre comentarii, unii scriu voalat că cei de la Charlie Hebdo „au căutat-o”, sau că trebuie să ai „respect" pentru momâile imaginare ale religiei de orice fel… Că ar fi fost „rasiști” pentru că râdeau de islam… de parcă islamul ar fi o „rasă”.
În realitate, Charlie Hebdo a râs în egală măsură de fanaticii rabini coloni evrei şi de Papă și de Dalai Lama și de tot ce e spălare de creier. Charlie Hebdo mai era și împotriva corridei și a publicității pentru alcool; Charlie râdea de snobi și de vedete…
„Charlie Hebdo” era cea mai liberă voce din toată presa occidentală.
