Jurnalistul Ovidiu Nahoi scrie în „Adevărul” despre curioasele coincidențe dintre atacurile teroriste din Franța și unele elemente din ”discursul Kremlinului”, în care s-ar regăsi și ”imaginea unei Europe slăbite, care şi-a pierdut credinţa şi morala”. Europa înfruntă acest nou ”11 septembrie”, care este asasinarea a 12 persoane în redacția sptămânalului satiric Charlie, pe fondul unei crize prelungite şi profunde, și nu în plin boom economic, cum se găseau Statele Unite în septembrie 2001. Presa franceză sugerează că Rusia deja se erijează în ”salvatorul” Europe fragilizate și păcătoase, decreștinate. Frontul Național, formațiune de extremă dreaptă, a contractat un împrumut de 9 milioane de euro de la o bancă aflată sub controlul Kremlinului. ”Fără a avea, evident, vreo legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Paris, politica oficială a Rusiei primeşte acum o confirmare”; scrie Ovidiu Nahoi, referindu-se la tipul de presă practicată de săptămânalul francez „Charlie Hebdo”.
Mai mulți comentatori din presa de la București ating acest punct nevralgic: conținutul caricaturilor în care s-a specializat „Charlie Hebdo”, și anume șarje extrem de caustice despre Mahomed și musulmani (între altele). Ca să-și exprime rezervele, Cristian Delcea folosește în „Adevărul” un fel de pildă: privește un copil care se joacă printre birourile redacției sale. Cităm: ”Copiii sunt zeii voştri în care credeţi, sunt tot ce aveţi mai sfânt pe lumea asta şi nu aţi permite nimănui să spună vreun cuvânt rău despre ei. Nicidecum să-i caricaturizeze în desene pornografice abjecte. Pentru alţii, Dumnezeu e chiar Dumnezeu”.
În „România liberă”, Cristian Câmpeanu nu se ferește nici el să abordeze subiectul din această perspectivă: libertatea de expresie exersată de publicația franceze ar fi înțeleasă oarecum abuziv. Dar nuanțează mult mai atent: apelul la autocenzură și conformism este, oricum l-am lua, o lașitate. ”Prostul gust nu este o crimă, crima este o crimă. Nu e nimic liber în libertatea presei dacă publici numai materiale şi imagini conformiste, ceea ce este considerat decent şi acceptabil (...), pentru că atunci devii inutil şi irelevant”. A judeca drept provocator curajul caricaturiștilor de la Charlie Hebdo înseamnă abandon moral și probă de relativism moral, scrie Câmpeanu. Europa este vinovată că nu mai crede în valorile sale fondatoare, în superioaritatea sa culturală, ci, în numele ”dogmei progresismului politic” pronează un straniu tip de egalitarism: toate culturile și civilizațiile sunt egale între ele. ”Altfel spus, scrie Câmpeanu, nu există nici o diferenţă esenţială între arhitectura greu construită a sistemului de drepturi ale omului din constituţiile occidentale moderne şi Sharia islamică, sistemul oligarhic chinez ori dictatura de esenţă fascistă din Rusia”.
Adrian Pătrușcă de la „Evenimentul zilei”, consideră că în atentatul terorist de la Charlie Hebdo s-au întâlnit consecințele a două sindroame care macină Occidentul: imigrația masivă, necontrolată, care a schimbat brutal, a denaturat dramatic sistemele de valori, echilibrele și modul de viață și espectiv ”frenezia cu care Europa însăși își distruge propriile tradiții, fundamentele creștine pe care s-a construit. Ca un bătrân bolnav de Alzheimer care dă foc casei în care el și familia lui și strămoșii lui s-au născut și au crescut”.
De la Paris, jurmalistul Matei Vișniec scrie pentru același cotidian: ”Lupta împotriva islamo-fascismului, care a lovit ieri în Franţa, nu va putea fi însă câştigată fără o mobilizare masivă din interiorul lumii arabo-musulmane”.
