Basistul Reid Anderson, pianistul Ethan Iverson și bateristul David King au înființat acum peste 15 ani la New York trupa The Bad Plus.
E vorba de un trio de jazz în formula sa clasică (pian - tobe - bas), despre care ni se spune că a căutat permanent reguli stilistice pe care să le încalce, și granițe între genuri muzicale pe care să le șteargă.
The Bad Plus au un program deopotrivă ambițios și straniu, descris pe pagina lor de internet drept intelligent music for the masses - muzică inteligentă pentru mase.
Am însă impresia că nu e vorba despre masele largi populare despre care am auzit prima oară pe vremea comunismului, în România, mase largi populare cărora li se băga pe gât așa-zisa cultură croită după mintea și chipul regimului comunist.
E vorba, dimpotrivă, de o creativitate pe două planuri. În primul rând, domnii aceștia recântă jazzistic lucruri cu mare impact comercial, și foarte diverse stilistic - adică piese de Nirvana, Neil Young, Aphex Twin și Ornette Coleman.
În al doilea rând, The Bad Plus au propriile lor compoziții, iar cel mai nou albm al lor ultimul album, „Inevitable Western”, conține nouă piese originale care par a fi fiecare în parte un fel de dare de seamă a credinței celor trei în ceea ce Nate Chinen de la „New York Times” a numit „populismul de avangardă”, ceea ce vrea să spună că muzica serioasă poate fi angajantă, accesibilă, și în același timp îndrăzneață și provocatoare.
Populism de avangardă, deci, adică probabil exact muzică inteligentă pentru mase.
