Oficiali moldoveni şi români au anunţat la finele anului trecut că în această lună vor începe livrările de gaze din România prin gazoductul Iaşi-Ungheni, iar preţul pentru mia de metri cubi va fi de 277 de dolari, cu peste 50 de dolari mai ieftin decât gazul rusesc. La începutul acestei luni, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a eliberat întreprinderii de stat „Vestmoldtransgaz” licenţă pentru transportarea gazelor naturale prin conductă. Aceasta a fost creată de Guvern pentru a administra segmentul din Moldova a gazoductului Iaşi-Ungheni. Obţinerea acestei licenţe însă, susţin experţii în energetică de la Chişinău, nu înseamnă şi funcţionarea imediată a conductei, existând riscul ca transportul gazelor să fie din nou amânat.
Într-un scenariu mai optimist, locuitorii din Ungheni şi localităţile din împrejurimi vor avea acces la gazul din România în câteva luni, crede fostul director al Agenţiei pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, în prezent expert la Institutul „Viitorul”. Obţinerea licenţei pentru transportarea gazelor naturale prin conducta Iaşi-Ungheni de către întreprinderea „Vestmoldtransgaz” nici pe de parte nu înseamnă că livrările de peste Prut vor începe imediat. Pană atunci urmează mai multe proceduri tehnice, între care şi stabilirea tarifului pentru transportarea gazelor prin conductă, susţine Victor Parlicov:
„După licenţă, compania „Vestmoldtransgaz” trebuie să obţină tarif de transport şi este o problemă la tariful de trasport, întrucât dacă luăm pur şi simplu uzura acestui gazoduct şi o împărţim la volumele infim de mici la gazele care vor fi livrate în Republica Moldova, pentru că tehnic, deocamdată, nu este posibil mai mult, noi vom obţine un tarif de trasport foarte înalt. Probabil, ei vor încerca să caute nişte soluţii, fie financiare, fie de ordin juridic, prin care să poată aduce acest tarif într-o limită de normalitate, astfel încât prin acest tarif de trasport să nu fie, practic, subminată competitivitatea gazului românesc şi să nu fie mai mare acest tarif de trasport decât diferenţa de preţ între gazul românesc şi cel rusesc.”
O altă etapă care va îngreuna procesul de livrare a gazului din România spre consumatorii finali din raionul Ungheni ţine de faptul că majoritatea gospodăriilor au încheiate contracte cu Moldova-Gaz, prin urmare angajaţii companiei care va furniza gaz românesc în zonă, „Energocom”, va trebui să convingă fiecare consumator în parte să renunţe la serviciile „Moldova-Gaz”. Această procedură, în cel mai bun caz, va dura câteva luni, susţine preşedintele Centrului pentru Eficienţă Energetică din Chişinău, Ruslan Surugiu:
„Conform legislaţiei în vigoare nu pot să vin eu ca un nou furnizor la consumator şi să spun că de azi înainte vă dau gaz mai ieftin, faceţi cu mine contract şi nu mai aveţi relaţii cu celălalt furnizor. Sunt contracte deja încheiate, acestea trebuie să fie reziliate conform legislaţiei, ceea nu se face într-o zi.”
Europa Liberă: Pe omul simplu, mai ales când vorbim de gaze naturale, îl convingi cu preţul ca să treacă la un alt frunizor. Dvs aveţi siguranţa că gazul din România care va ajunge în casa omului va fi mai ieftin decât cel livrat din Federaţia Rusă?
Ruslan Surugiu: „Desigur, trebuie să fie mai ieftin, acest lucru nu se pune în discuţie. Aici noi avem de-aface cu un agent nou, cu istorie curată, care nu are datorii sau nu are datorii majore. ANRE-ul sau agentul economic nu poate invoca anumite motive pentru a nu scădea preţul faţă de cel pe care îl avem de la Moldova-Gaz.”
Prognoza pesimistă a experţilor cu care am stat de vorbă este întârită şi de recenta declaraţie a eurodeputatului român Siegfried Mureşan care, preocupat de întârzierile la începerea livrărilor de gaze prin conducta Iaşi-Ungheni, a cerut explicaţii Comisiei Europene. Instituţia de la Brussels a confirmat că nu au fost semnate încă toate contractele care ar permite livrarea de gaze. Gazoductul „Iaşi-Ungheni” va deveni însă cu adevărat rentabil abia atunci, spun mai mulţi experţi, când gazul livrat din Vest va ajunge în capitală şi va face concurenţă marelui monopolist estic.