Judecătorii Curţii de Apel Chişinău au decis, astăzi, condamnarea la 4 ani de închisoare cu executare a fostului ministru de Interne Gheorghe Papuc şi la 2 ani cu suspendare a fostului comisar de poliţie Vladimir Botnari în dosarul 7 aprilie 2009. Alla Ceapai a stat de vorbă cu Ludmila Popovici, directoarea Centrului de reabilitare a victimelor torturii „Memoria”, organizaţie neguvernamentală care, a oferit asistenţă medicală şi psihologică la peste 100 de tineri, pe care a întrebat-o întâi de toate dacă aceste condamnări sunt un pas în a face dreptate victimelor din 7 aprilie 2009 sau doar o picătură de apă în ocean.
Ludmila Popovici: „Nu sunt jurist, sunt medic, mai puţin cunosc, dar ministrul de atunci sigur că merită să fie pedepsit, dar sunt curioasă de ce fostul comisar de poliţie, care a fost mai aproape de ceea ce s-a întâmplat, este condamnat la doar doi ani cu suspendare. Acum mă gândeam, puneam pe cântar, fostul ministrul de interne care de fapt nu a fost acolo - condamnat la 4 ani cu executare) şi fostul comisar care a fost mai aproape de poliţiştii care au bătut tinerii în comisariate, condamnat la 2 ani cu suspendare. Nu sunt jurist, dar dintr-o parte privind lucrurile chiar nu înţeleg… Nu ştiu… Asta e treaba juriştilor. Cu privire la victime, ce să vă spun. Am vorbit de multe ori cu victimele dacă eventual condamnarea făptaşilor ar duce la o stare mai bună a lor. Vreau să spun că nu întotdeauna victimele anume asta vor. Mai degrabă, dacă ar fi fost luate în considerare suferințele lor, dar dacă până acum victimele sunt practic ignorate de stat, iar o parte dintre ele nici măcar nu au primit compensaţii nu ştiu cât de tare le încălzeşte această decizie a Curţii de Apel.”
Europa Liberă: Doamna Popovici, dar credeţi că aceste condamnări sunt un pas pentru aflarea adevărului despre evenimentele din 7 aprilie 2009 sau sunt de ochii lumii?
Ludmila Popovici: „Totuşi au trecut atâţia ani de zile, mai mult de 5 ani… nu ştiu, ori la noi mașinăria asta lucrează mult mai rapid când e vorba de oameni simpli şi foarte lent lucrează atunci când e vorba de factori de decizie sau de reprezentanţii statului. În opinia mea, foarte lent s-a lucrat, foarte încet se lucrează. Această decizie nu ştiu dacă ar schimba cu ceva situaţia unor oameni care au suferit enorm. Din discuţiile pe care le-am avut cu mai mulţi beneficiari pot să vă spun că ei nu întotdeauna sunt plini de setea de răzbunare aşa cum s-a încercat să-i prezinte. Ei sunt oameni care au suferit, care încearcă să continue viaţa cu demnitate, sunt oameni care se focusează pe propriile probleme, merg mai departe. Din păcate anume această categorie de persoane au fost ignorată de către stat, a fost într-un fel chiar discriminată. Bani pentru reabilitare nu se dau. Facem eforturi neomeneşti ca să căutăm bani şi cu ţârâita să le rezolvăm problemele. Recent am făcut o serie de investigaţii şi am găsit consecinţe tardive la mai multe victime şi iarăşi ne batem capul de unde să căutăm bani şi cum să-i ajutăm să-şi rezolve problemele de sănătate. Să nu credeţi că setea de răzbunare predomină printre ei.”
