În timp ce în Franța și în Japonia preocupările autorităților se concentrează pe problemele cauzate de terorism, într-un caz, după atentatele de la Paris, în al doilea, în urma amenințărilor grupării radicale Statul Islamic de ucidere a unor ostatici japonezi, Germania găzduiește la Essen una din cele mai remarcabile expoziții ale anului. O expoziție consacrată benefiiciilor intersectării creatoare a două mari culturi, cea franceză și cea japoneză, în ultima parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
„Monet, Gauguin, Van Gogh… inspirația japoneză” este titlul actualei expoziții, cu totul excepționale, găzduită de unul din marile muzee de artă ale Germaniei, Folkwang, de la Essen. Într-o epocă în care, cedîndu-se impulsurilor populiste, se vorbește cu prea mare ușurință de război între civilizații - ca și cum terorismul predicat și practicat de militantismul radical islamic ar fi cu adevărat expresia unei civilizații – expoziția de la Essen poate fi privită ca o demonstrație copleșitoare a ceea ce poate da omenirii întîlnirea pașnică a două civilizații și fenomenul de transculturație.
La întîlnirea a două civilizații: „Monet, Gauguin, Van Gogh... Japanese Inspiration”
Tobia Bezzola, directorul Muzeului Folkwang, și Sandra Gianfreda, curatoarea expoziției și îngrijitoarea unui spledid Catalog de aproape 400 de pagini, citează spusele scriitorului Edmond de Goncourt despre ce a reprezentat fenomenul artistic complex pe care francezii l-au denumit în anii 1860-1890 „japonism”. „Cînd am spus că japonismul este în curs de a revoluționa optica națiunilor occidentale – scria de Goncourt în jurnalul său în aprilie 1884 – am afirmat că japonismul a adus Occidentului o nouă colorație, un nou sistem de ornamentație, pe scurt, dacă vreți, o fantezie poetică în crearea unui obiect de artă, cum nu a mai existat niciodată în cele mai remarcabile obiecte ale Evului Mediu și ale Renașterii”.
În fapt ceea ce s-a petrecut, imediat după anul 1854, cînd Japonia se deschidea lumii occidentale după peste 200 de ani de izolare – pînă atunci olandezii fuseseră singurii acceptați drept comercianți – a fost o bruscă luare de conștiință despre natura, frumusețea și valoarea unică a culturii japoneze, urmate de explozia unei admirații totale și, firesc, de un fenomen de modă al colecționării de obiecte de artă importate din Japonia.
Prima utilizare a termenului japonism datează din 1873, în plină epocă de entuziasm față de stampe și alte numeroase obiecte, ce începeau să fie colecționate de marii pictori ai vremii, începînd cu Degas și Manet, urmați apoi, în deceniile următoare, de Monet, Gauguin și Van Gogh, iar în plin secol XX, materie de inspirație și creație pentru Pierre Bonnard și Matisse.
Ce descopereau artiștii europeni era o nouă manieră de a înfățișa lumea înconjurătoare, urmînd imagistica extrem de sofisticată și rafinată a stampelor japoneze de la Hokusai și Utamaro, la Hiroshige, între mulți alții, pentru a dezvolta corespondențe artistice „pe urmele bogăției și rigorii estetice a modelelor japoneze”.
Van Gogh, considerat cel mai entuziast de estetica motivelor și culorilor picturii japoneze, îi descria fratelui său, într-o scrisoare din 1888, o o scenă din portul Arles și culorile apei și ale unei nave, ce-l inspiraseră pentru un tablou, conchizînd: „Era Hokusai pur”.
Toulouse-Lautrec, Rivière, Vallotton aveau să-i urmeze în preluarea motivelor și a formelor japoneze, urmați de Monet – unul din marii colecționari de japonisme ai timpului – care își picta proprietatea de la Giverny, cu lacul și podurile ei, inspirat de culorile stampelor japoneze. Cum sintetizează curatoarea expoziției și cei care au colaborat cu studii la Catalogul ei, arta japoneză a servit de catalizator și de impuls determinant artiștilor europeni pentru a-și revoluționa creația și a deschide calea artei contemporane occidentale.
Expoziția de la Essen și cele cca 400 de exponate - tablouri, stampe, desene, diverse obiecte de artă – este organizată în 12 săli tematice, purtînd ca titluri: „Japonia la Paris”, obiecte din viața cotidiană; „Tipic japonez?!” – Vederi din Japonia; Ukio-e - „Picturile unei lumi plutitoare”; Cele japoneze printre noi – motive și serii; Japonismul pe hîrtie; Japonia internalizată; Nabiștii și arta decorativă; Katagamii și evantaie; Frumusețea ca formă și materie; „Un vis extrem-oriental” – Grădina lui Monet de la Giverny; „Japonesării în veci” – o privire în secolul XX; în sfîrșit, „Arta nu este niciodată castă” – Picasso și japonismul erotic.
O expoziție cu totul excepțională despre întîlnirea a două culturi, civilizații și efectul revoluționar jucat de arta japoneză asupra destinului artei contemporane franceze.
*[cu mulțumiri Annei Littman, Serviciul de presă al Muzeului Folkwang]
