Linkuri accesibilitate

Mihai Ghimpu: „Nu cred că comuniştii vor vota chiar tot. Aici şi e miza acestor două partide”


Interviu cu liderul Partidului LIberal după ce PLDM și PDM au făcut singure coaliția de guvernare.

Europa Liberă: De ce au eşuat negocierile coaliţiei tripartite PLDM-PD-PL ?

Mihai Ghimpu: „Eu vreau să vă spun că în toate întâlnirile pe care le-am avut noi, am avut impresia că de fapt nu este un dialog între trei partide, ci între două – între PL şi PD. Al treilea lipsea şi dacă aţi observat, public, domnul Filat tot timpul a fost de acord cu propunerile PD. Ruşinos este că ieri a dat vina pe PL, spunând că blocajul timp de două luni de zile vine din partea PL, pe când foarte bine ştie şi a fost prezent şi a auzit cum domnul Brok [preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, Elmar Brok], reprezentantul Partidului Popular din care face parte şi PLDM a spus că „acesta este consensul şi vă recomandăm să guvernaţi împreună cu PL”, nu guvern minoritar sau guvernare cu comuniştii.”

Europa Liberă: Acum care sunt planurile PL? Sunteţi într-o situaţie nu tocmai certă – dacă vor fi proiecte legate de integrare europeană, PL parcă ar trebui să le voteze… Dar dacă le vor vota şi comuniştii, ce veţi face?

Mihai Ghimpu: „Nu cred că comuniştii vor vota chiar tot. Aici şi e miza acestor două partide. Crezându-se foarte deştepţi, ei cred că oricum PL o să voteze tot ceea ce ţine de reforme, de cursul european. Dar vreau să vă spun că reformele pe care vor ei să le facă sunt departe de reformele pe care le vede PL. Aşa că o să vedem încă ce reforme.

Așa cum, de exemplu, noi am propus să fie în fruntea Procuraturii un procuror general din partea unei ţări membre UE, iar formula venită de la domnul Lupu a fost că reforma generală a justiţiei… Noi prin asta am trecut. Când spui reformă generală, asta înseamnă de la concret - la nimic. Asta nu înseamnă reformă. E acelaşi lucru precum ne-am asumat să reformăm Procuratura în 2009 şi au amânat-o pe ultimul an şi nu s-a realizat nici ultimul an. Aşa nu s-a realizat nici până la 2009, până la noi. Acestea nu sunt reforme. Noi, din contra, vom veni cu proiecte ale noastre prin care să facem cu adevărat reforme, şi în justiţie, şi în alte domenii. Şi atunci o să vedem. Este Acordul de Asociere şi acolo sunt stipulate reformele necesare.”

Europa Liberă: Păi, iată, dacă vor fi proiecte legate de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, o să votaţi?

Mihai Ghimpu: „Proiectele sunt diferite. Depinde de calitatea lor. Fiindcă nu-i de ajuns să spui: noi îndeplinim Acordul de Asociere. O să vedem calitatea proiectului.”

Europa Liberă: Prima decizie la care va trebui probabil să chibzuiţi va fi guvernul. Dacă, eventual, va fi un nou guvern Leancă, veţi vota?

Mihai Ghimpu: „Nu vom vota fiindcă guvernul se votează de cei care sunt la guvernare. Adică este un acord semnat, se formează majoritatea parlamentară şi majoritatea parlamentară îşi asumă actul guvernării, prin funcţiile care sunt în stat – preşedinte al Parlamentului, preşedinte de comisie, prim-ministrul guvern, miniştri etc. Noi ce treabă avem cu asta? Nu poţi să pui în prim plan omul. Aici este vorba de relaţiile unui partid cu alt partid.

Noi am vrut să fim la guvernare. Noi n-am ajuns să discutăm că pe cutare sau pe cutare nu-l dorim. La asta nu am ajuns, deşi trebuia să ajungem dacă am fi mers spre un acord. Fiindcă şi aici noi avem probleme. Pentru că nu am fi acceptat dacă erau miniştri corupţi, aşa cum a fost în guvernul Leancă din 2013. Noi nu am votat din aceste două considerente: prima, că erau doi trădători de-ai noştri şi erau miniştri cu dosare penale…”

Europa Liberă: Republica Moldova intenţiona, parcă, să depună cerere de aderare până la finalul acestui an. Cum credeţi că va evalua subiectul acesta?

Mihai Ghimpu: „Eu pot să vă spun că ceea ce s-a întâmplat în decursul acestor două luni la noi şi acum, cu guvern minoritar, cu lipsă de majoritate parlamentară, cu lipsă de respect faţă de colegii europeni care ne oferă sprijin politic şi financiar, Republica Moldova a pierdut mult. Şi va mai pierde. ”

Europa Liberă: Se amână aderarea?

Mihai Ghimpu: „Nu ştiu. În primul rând nimeni nu ne-a vorbit de un an concret de aderare. Acestea tot au fost nişte speculaţii înainte de alegeri. Pentru că nu-i aşa cum vrem noi. Aici nu-i că mergi la biserică şi vrei-intri, da nu – nu intri. Sunt nişte norme clare când poţi să depui cerere. Acestea au fost nişte declaraţii făcute înainte de alegeri. Cererea noastră depinde de schimbările făcute la noi acasă. Aici fă, schimbă şi apoi vorbeşte de cerere. Dar nu: vorbeşti de cerere, dar totodată goleşti Banca de Economii şi bugetul statului de miliarde. Nu cu aşa reforme se aderă la UE.”

XS
SM
MD
LG