Cristian Pătraș s-a născut la 15 aprilie 1997 în satul Stefănești, Florești. Elev la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Orhei. Olimpic la informatică, pasionat de programare și alte domenii.
Luni
Mă ridic din pat și merg, ca prin ceață, spre bucătărie. Mă așteaptă dejunul și cafeaua (merci, mama!). Astăzi, îmbrac puloverul meu albastru. Câteva momente și iată-mă mergând în drum spre școală, cu câteva idei răzlețe în cap despre ce aș putea schimba socotind ziua de luni un nou început. Ore.
După-amiază, mă întâlnesc cu câțiva prieteni. Sărim de la o temă la alta. Este atât de important, totuși, să avem pe cineva cu care putem discuta liber, să scoatem măștile și gândurile impuse.
Seara, merg la antrenament. În vestiar, un băiețaș încearcă să-i dezvăluie prietenului său c-o place pe Marina. Drept reacție, primește un rânjet expresiv, urmat de: „știam asta!”. Cu obrajii îmbujorați, băiețașul își lasă-n jos privirea plină de dezamăgire și continuă să-și strângă lucrurile.
Ajung acasă. „Răsfoiesc” mai multe știri. Un titlu pompos îmi sare în ochi: „FOTOGRAFIA ZILEI: Ce face Dorin Chirtoacă în timpul ședinței Legislativului!” - în situația politică actuală, „este exact ceea de ce avem nevoie”. In rețelele de socializare mă bucur că măcar simțul umorului nu este pierdut! Ajuns în pat, citesc cartea primită în dar de la soră... Cât îmi este de dor... Ora 01:27. Închei ziua cu o istorioară frumoasă ce-mi ocupă întreaga gândire...
Marți
Straniu. M-am trezit înaintea alarmei. Dar nu vreau să mă ridic din pat. Profit din plin de câteva minute petrecute sub plapumă, care par a fi cele mai dulci. Ajunge.
La școală, ziua rulează după scenariul bine-cunoscut din fiecare marți. Excepție a fost trauma, în timp ce jucam volley. Cel puțin, am scăpat echipa de un gol din partea adversarilor. Încheiem „ziua academică” pe o notă pozitivă cu profesorul de fizică, care e atât de inspirat la potrivitul glumelor.
Merg acasă. La a treia repetare a piesei preferate din această zi, observ în fața mea doi tineri, ținându-se de mână, zâmbind... Frumos.
Ajuns acasă, hotărăsc să-mi prepar ceva pentru masă. Apreciindu-mi bucatele, observ că este mai bine decât data trecută, rămân cu speranța că mâine voi reuși mai bine. Scenarii, dezvăluiri, analize, declarații. Ochii mi se opresc în dreptul unei știri privind alegerile ce urmează să aibă loc în Găgăuzia și despre candidatul susținut de un partid de la Chișinău. Nici de data aceasta nu au fost ocoliți de eșecuri. Dar... „de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.”. Seara, împreună cu părinții, veniți obosiți de la serviciu, facem totalurile zilei. Mda... Nu-mi doresc destinul pedagogului... Câteva pagini din aceeași carte pun punct zilei de marți. Pentru somn, am la dispoziție șase ore.
Miercuri
Sper să recuperez orele de somn în weekend. Cafeaua, și în această dimineață, a apăsat butonul Play al zilei.
Ajung, din nou, primul în clasă. Poate trebuia să mai dorm puțin? Lecțiile decurg normal... Aflu că un avion cu pasageri s-a prăbușit într-un râu din Taiwan. Nu s-a putut trece fără jertfe omenești. Trist.
Ajung acasă. Deschid calculatorul și, cu voluptate, răsfoiesc mai multe pagini web, cu toate că făceam același lucru, cu 10 minute în urmă, la telefon. Îmi amintesc un gând, citit cu ceva timp în urmă: „producătorii din lumea virtuală au scopul de a crea produse care să te facă, inconștient, dependent de ceea ce au produs, și mai puțin ceva, cu adevărat, util.” Constat, cu o ușoară doză de tristețe, că am fost prins în această plasă.
După-amiază, mă întâlnesc cu o prietenă, pe care nu am văzut-o de o bucată bună de vreme. Ne rezumăm, în câteva minute, unul altuia, sincer, întâmplările din ultimele luni. Ne amintim de piesa pe care o socoteam „a noastră”. La despărțire, constat că nici de data aceasta nu m-am săturat de zâmbetul ei. Ador asemenea persoane.
Cum nu pot să mă duc la antrenament, din cauza traumei, îmi găsesc o altă ocupație și „înot” în ea. Sub ritmul bătăii picăturilor de apă ale ploii, mai citesc câteva file. Astăzi, mă culc mai devreme.
Joi
Mă trezește alarma. Apuc să mănânc ceva în grabă și înainte. Văd prognoza meteo pentru următoarele zile și o notă de dezamăgire răsună în creierul meu. În următoarele zile, o să ningă. Îmi place zăpada, dar nu-mi place noroiul care o urmează - un simbol național ascuns, nescris.
Lecții. Lecția de biologie, ultima, am făcut-o într-o sală dotată tehnic la un nivel foarte înalt. Tablă interactivă, tablete, Internet - lucruri străine, până acum, școlilor din Republica Moldova, dar, după câte vedem, atât de eficiente și atât de necesare. În pofida oboselii acumulate de-a lungul orelor precedente, lecția de biologie a fost una interesantă și, aș spune, energizantă.
După-amiază, urmez niște cursuri în programare. Ador să fac ceea ce-mi place. Este ora 18:30. Ajung acasă, dar toate luminile sunt stinse. Părinții încă nu au venit de la serviciu... Mi-e milă de ei...
Urmăresc unele notițe în legătură cu vizita Secretarului de Stat al SUA, John Kerry, la Kiev. Văd și intențiile Angelei Merkel și ale lui François Hollande de a merge la Moscova, pentru a găsi o soluție conflictului din statul vecin. Îmi doresc atât de mult ca acesta să fie rezolvat pe cale diplomatică... S-a vărsat prea mult sânge. Citesc pe rețelele de socializare câteva întâmplări ale prietenilor virtuali, câteva istorioare. Frumos. Vesel. Like. Ne amuzăm, cu un prieten, pe seama mai multor întâmplări. Apreciez persoanele cu un simț fin al umorului și de la care am ce învăța. Îi urez noapte bună surorii. Sunt obosit. Adorm.
Vineri
Pentru mine, vinerea este ziua în care pun cam toate punctele pe „i”. Acest lucru-mi oferă o bună dispoziție dis-de-dimineață. Îmi sorb cafeaua, care este rece deja. Urăsc cafeaua rece.
Merg la școală. Matematica, limba și literatura română, geografia - profesorii ne motivează să-nvățăm mai bine, amintindu-ne că avem examenul de BAC și, prin obișnuita deja frază, „nu o să puteți copia. Este totul monitorizat video.”.
După ore - obișnuitul curs de limbi străine. Curs la care merg cu drag, nu din obligație. Spre seară, cu niște prieteni, polemizăm haotic pe seama câtorva subiecte. Încheiem pe o notă pozitivă.
În drum spre casă, pe fondul muzicii din căști, îmi amintesc un gând ce face lucrurile mai clare: „Frumusețea se află în ochiul care privește...”. Hotărăsc să închei ziua de astăzi cu un film, vizionarea căruia o tot amân de câteva zile. Final. Este ora 01:05. Singurul lucru de care am nevoie este o porție dublă de somn.
