Se poate avea încredere în Rusia? Este o întrebare care a apărut în comentariile observatorilor occidentali imediat după ce s-a anunțat că la negocierile de la Minsk, joia trecută, s-a reușit semnarea unui acord de încetare a focului.
„Planul de pace inspiră speranță și dubii”, a apreciat New York Times; „Cea de a doua încetare inutilă a focului a lui Putin”, a titrat publicația The Daily Beast; „Ultima victorie a lui Putin” – a fost titlul din The Wall Streat Journal.
Iar inițiatorii întâlnirii de la Minsk, Angela Merkel și Francois Holland, la câteva ore după plecarea din Belarus, la Bruxelles, au anunțat că Comisia Europeană va pregăti noi sancțiuni împotriva Rusiei, pentru situația în care acordul va fi compromis. Ceea ce înseamnă că nimeni nu crede în ce spune Moscova. Nu este exclus că acest lucru s-a întâmplat din cauza declarației lui Vladimir Putin, care a spus că acordul de la Minsk prevede dezarmarea forțelor ucrainene din Donbass, lucru care pare să nu fie menționat în document. Corespondentul Radio Svoboda la New York, Iurii Jighalkin, a realizat o emisiune cu participarea fostului adjunct al secretarului de stat american, David Kramer, a sociologului și profesorului Universității Michigan, Vladimir Șleapentoh, și a economistului Mihail Bernștam, de la Institutul Hoover, SUA.
În opinia fostului adjunct al secretarului de stat american, David Kramer, înțelegerile de la Minsk conțin posibilități de manipulare cu prevederile acordului:
David Kramer: Nu încape îndoială, din punctul meu de vedere, că Putin este convins: el se află pe o poziție de forță, Occidentul încearcă cu disperare să obțină pacea, iar pozițiile ucrainenilor sunt foarte slabe. Iată de ce nu am prea mult optimism în legătură cu funcționalitatea acestei înțelegeri. Eu cred că Poroșenko a ajuns la Minsk împotriva voinței sale, a fost nevoit să meargă acolo sub presiunea Germaniei și a Franței, posibil și a SUA. În același timp, s-a observat o creștere a violențelor în zona conflictului pe parcursul zilelor de dinaintea armistițiului – nu există niciun indiciu care să sprijine teza că acesta va fi respectat. Astfel încât îi compătimesc foarte mult pe Poroșenko și pe ucraineni.
Europa Liberă: „Este foarte interesant faptul că imediat după semnarea acordului, Vladimir Putin a declarat de exemplu că câteva mii de soldați ucraineni în raionul Debalțevo trebuie să depună armele, potrivit înțelegerilor din document. Kievul însă nu este de acord cu această interpretare. Din punctul Dvs. de vedere, astfel de diferențe de interpretare sunt normale în astfel de situații?
Cu autoritățile ruse, se pare, se poate colabora doar în chestiunile soluționarea cărora prezintă interes pentru ele...
David Kramer: Ideea este că rușii au mințit despre ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, de la începutul crizei. Să ne amintim că Putin a admis că a indus lumea în eroare spunând că în evenimentele din Crimeea nu au fost implicați militari ruși. Moscova continuă să afirme că în estul Ucrainei nu există armată rusească, ceea ce este o indiscutabilă, completă minciună. De aici se pot trage concluzii, cred, și despre ultimele declarații ale lui Putin. Putin și oamenii lui – Lavrov, Ciurkin, Șoigu, Serghei Ivanov – au demonstrat lumii că sunt un grup de mincinoși. Din păcate, nu se pot găsi alte calificative pentru ceea ce se întâmplă.
Europa Liberă: Și atunci, cum să discuți în general cu Rusia?
David Kramer: Trebuie să se facă o diferență dintre relațiile cu rușii pe de o parte și cu regimul lui Putin, pe de altă parte. Indiscutabil, trebuie să se mențină relațiile cu Rusia. Însă cu autoritățile ruse, se pare, se poate colabora doar în acele chestiuni, soluționarea cărora prezintă interes pentru ele. Judecând după comportamentul Kremlinului, ajungerea la orice fel de acorduri cu Moscova va fi din ce în ce mai dificilă. Din punctul meu de vedere, trebuie să încetăm să ne comportăm ca și cum am putea reveni la relații normale cu Moscova. Este imposibil, atâta timp cât Putin rămâne la putere. Paradoxul constă în faptul că supraviețuirea politică a lui Putin depinde de capacitatea lui de a minți convingător și de a exacerba amenințările la adresa Rusiei din afară. Cu alte cuvinte, de a crea un mit despre cum SUA, Europa și NATO constituie o amenințare pentru Rusia. Într-adevăr, este incredibil de greu să menții relații cu un guvern care își fundamentează pe o astfel de bază politica externă”.
Europa Liberă: Acum câteva zile la conferința de la München ministrul rus de externe Serghei Lavrov a uimit elita mondială, descriind epoca post-sovietică drept o epocă a confruntării dintre Occidentul agresiv și Rusia pașnică. Este greu de imaginat ce poți discuta cu un ministru care neagă public niște evidențe incontestabile?
Am optat pentru includerea lui Lavrov pe lista persoanelor supuse sancțiunilor. Personal, nu văd niciun sens în întâlnirile dintre acesta și miniștrii de externe din țările occidentale. Este o pierdere de timp...
David Kramer: „Am optat pentru includerea lui Lavrov pe lista persoanelor supuse sancțiunilor. Personal, nu văd niciun sens în întâlnirile dintre acesta și miniștrii de externe din țările occidentale. Este o pierdere de timp. În primul rând, el minte. În al doilea rând, se pare că nu are nicio influență asupra cercului de apropiați ai lui Putin. În al treilea rând, pe lângă predispoziția către minciună, mai are o înclinare către fantezii, așa cum a demonstrat la München. Da, este ministru, și, într-o anumită măsură, este un releu dintre capitalele occidentale și Moscova, dar nu înțeleg de ce trebuie consacrat atât de mult timp comunicării cu acesta. În locul lui John Kerry nu aș fi consumat pentru întâlnirea cu el niciun minut în plus față de cât e nevoie pentru a respecta formalitatea. Îmi amintesc de un episod de acum șase ani. În timpul unei prelegeri a lui Lavrov la Fondul Carnegie a fost întrebat: ce aspecte ar dori Rusia, din punctul său de vedere, să „restarteze” în relațiile cu SUA? Impresia a fost că este pentru prima dată când se gândea la acest lucru. După o pauză prelungită, a spus: „Nimic, nu avem ce schimba în politica noastră”. Moscova consideră că în tot ce se întâmplă este vina noastră. Iată de ce luarea lui de cuvânt de la München nu m-a surprins”.
Mesajul care în mod evident nu corespunde realității și discursul agresiv împotriva Occidentului este necesar nu doar pentru a amenința și a pune în gardă Europa și SUA, ci și pentru a consolida societatea rusească și, într-un final, pentru a asigura menținerea la putere pe termen nelimitat a regimului lui Putin. Practicile au fost copiate de la regimul stalinist sovietic, spune Michael Bernstam.
Michael Bernstam: „Modelul pe care Rusia se bazează atunci când acționează și argumentează situația în Ucraina este copiat perfect de pe modul în care a fost argumentată agresiunea împotriva Poloniei în 1939 și războiul cu Finlanda. La fel ca și acum, atunci Molotov a declarat, în discursul său din 31 octombrie 1939 la sesiunea sovietului suprem, că nu există niciun fel de Polonie, că statul polonez s-a destrămat, iar Uniunea Sovietică a intrat pe un teritoriu al nimănui pentru a-și apăra frații în părțile vestice ale Ucrainei și Belorusului. În cazul cu Finlanda, imediat după atacarea acesteia la 30 noiembrie 1939, URSS a creat un guvern-marionetă din cetățeni sovietici, condus de Otto Kuusinen. Comisarul pentru afaceri externe al URSS Molotov a formulat atunci trei teze, care ulterior au fost prezentate ca poziție oficială a Moscovei în Liga Națiunilor. Prima: URSS nu a atacat Finlanda și nu luptă cu Finlanda. Există o nouă Finlandă – Republica Populară Democratică Finlandeză, care este legal condusă de un guvern în frunte cu Kuusinen. Uniunea Sovietică oferă sprijin acestui guvern. Doi. Finlanda veche nu mai există, este un stat ilegal și falimentar, guvernul acestuia este ilegal, URSS nu-l recunoaște și acest stat este un agresor. Trei. Acțiunile militare sunt purtate de militanți ai armatei populare finlandeze”.
Deci, aceleași argumentele prezentate în 1939 de URSS-ul lui Stalin se regăsesc în secolul XXI în argumentația oficială a agresiunii împotriva Ucrainei a Rusiei conduse de Vladimir Putin.
Profesorul Universității Michigan, Vladimir Șleapentoh, spune că Vladimir Putin constituie un pericol în creștere pentru Occident:
Putin, cu narcisismul său, cu cinismul fără margini, cu dorința nelimitată de a rămâne la putere prin orice mijloace prezintă un pericol în creștere pentru Occident...
Vladimir Șleapentoh: Tot ce se întâmplă crește dramatic pericolul pentru Occident pe care îl reprezintă Moscova și Putin. Putin, cu narcisismul său, cu cinismul fără margini, cu dorința nelimitată de a rămâne la putere prin orice mijloace prezintă un pericol în creștere pentru Occident. Și am impresia că Occidentul începe să înțeleagă acest lucru, dar, în același timp, vedem că Merkel șovăie, Merkel, cea care părea să fie bastionul libertății în Europa. Holland șovăie, întreaga Europă este șovăitoare și speriată. Și desigur că este tragic că singurul lider politic care spune lucrurilor pe nume este premierul Lituaniei”.
Vladimir Șleapentoh speră totuși că Rusia nu-și va permite să poarte prea mult timp această politică externă agresivă, pentru că este dependentă financiar de Occident, plus că are o datorie de peste 600 miliarde euro către guvernele occidentale, datorii care sunt mai mari decât activele țării. Deși, acest argument se pare că nu prea funcționează în acest moment.
Participanții la masa rotundă constată că pentru Putin nu vor exista pericole reale în interiorul Rusiei atâta timp cât în țară nu există niciun fel de mișcări de protest și atâta timp cât el controlează trupele cu destinație special, armata și serviciul de securitate.
