Linkuri accesibilitate

Tipar rusesc (II)


Înainte de Nemțov, au fost și au murit alții. În 2004, Paul Hlebnikov, jurnalist de investigație la ediția rusă a revistei Forbes a fost împușcat în stradă. Vinovații nu au fost găsiți. În 2006, Ana Politkovskaia, o faimoasă ziaristă de investigație, a fost împușcată în blocul în care locuia. Șase persoane au fost condamnate. Motivația crimei nu a fost stabilită. În 2009, Natalia Estemirova, activistă pentru drepturile omului, a fost împușcată și aruncată într-un șanț, lîngă Groznîi, în Cecenia. Nimeni nu a fost adus în fața justiției. În același an, Anastasia Baburova, ziaristă, și Stanislav Markelov, activist pentru drepturile omului, au fost împușcați la Moscova, în apropierea Kremlinului. Doi neonaziști au fost condamnați, fără stabilirea motivației crimei. Tot în 2009, Sergei Magnițki, expert financiar al unei companii canadiene din Moscova, a fost arestat după ce a dat în vileag o enormă schemă de fraudare în valoare de 200 milioane de dolari, la Ministerul de Interne. Magnițki, a murit în detenție, după ce a fost bătut. După patru ani, justiția a găsit că Ministerul de Interne nu poartă nici o vină. În schimb, instanța l-a condamnat post-mortem pe Magnițki pentru evaziune fiscală.

În toate aceste cazuri, victimele sînt - dacă se poate spune așa ceva - vedetele listei. Bine cunoscuți în afara Rusiei, toți acești oameni au fost figuri publice de mare vizibilitate. Evident, asasinarea lor a fost urmată de reacții internaționale la vîrf care au menținut în atenția publicului cazurile lor. Însă, marea majorittate a jurnaliștilor, militanților pentru drepturile omului și politicienilor asasinați în Rusia lui Vladimir Putin nu sînt nici vedete și nici măcar figuri de notorietate locală. De cele mai multe ori, e vorba de oameni de rind care s-au angajat în acțiuni civice sau au făcut cu îndărătnicie presă adevărată de investigație. Estimări incomplete, dar fidele pun cifra jurnaliștilor uciși (lăsînd deoparte militanții și politicienii de opoziție) la un nivel uluitor. Mai mult de 130 de jurnaliști au fost asasinați în anii de dominație politică ai lui Vladimir Putin. Cei mai mulți sînt uitați sau n-au fost niciodată prea cunoscuți și au murit măcelăriți prin cotloane mizere în orașe prăfuite din provincii obscure.

Cifra și răspîndirea uluitoare a asasinatelor spun că Rusia e un stat eșuat și împarte această trărătură cu Mexic sau Pakistan. Nu e prea mult spus? Nu. Din simplul motiv că nimeni și nimic, nici liderii și nici instituțiile statului rus presupus democratic, nu au reușit să pună capăt acestei realități oribile. În fond, ce ni se cere să credem e că statul rus e îndeajuns de puternic pentru a invada Ucraina și pentru a ține în șah toate statele din vecinătate, dar prea slab pentru a face ordine în interior și pentru a stîrpi bandele care ucid în stradă. În mod indirect, autoritățile ruse acreditează mesajul după care asasinatul politic e normal în Rusia, așa cum e normală și de neschimbat clima. Asta e: la noi, sînt -30° iarna! Asta e: la noi, jurnaliștii și politicienii sînt împușcați din cînd în cînd!

Cei ce au fost sînt și vor mai fi uciși în Rusia pentru că nu acceptă sistemul nu sînt niște oameni plăcuți, simpatici sau rezonabili. Nemțov, Politkovskaia și alții ca ei au fost genul de „apucați” sau „nesuferiți”, oameni captivați total de o linie și de o cauză. Nu e nimic anormal aici. Într-o țară ca Rusia, cei ce se împotrivesc nu pot fi decît radicali exasperați, siliți să se bată singuri, să rabde și să insiste pînă la capăt. Prinși între un stat tiranic și o societate inertă, acești oameni par imposibili. Asta face din ei victime pentru a doua oară. Absența unei clase mijloc și a unei prese în adevăratul sens al cuvîntului, lasă loc numai gesturilor și curajului individual care vor fi, în consecință, stridente. E nedrept. Căci marele scandal nu e îndărătnicia acestor oameni, ci golul din societate și cruzimea primitivă a stăpînirii de stat. Rusia e acolo unde o știm: în strînsoarea unui aranjament primitv care a fost drapat, mai nou, în carton democratic. Dacă poate sluji la ceva, sacrificiul acestor oameni ar trebui să pună capăt iluziei după care Rusia a făcut pași înainte, a progresat și va mai progresa cu condiția să fie frumos tratată. Lumea occidentală nu s-a rupt încă de această iluzie comodă.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG