Noua Lege a finanțării campaniilor electorale care urmează să intre în dezbaterea parlamentară după ce a fost negociată între partide la comisia de resort nu a găsit rezolvare la cea mai spionosă dintre problemele care apar în perioadele electorale. Este vorba despre banii negri pe care îi investesc clienții politici ai partidelor sau candidaților, cei care sunt aduși cu sacoșa, pentru care nu se taie chitanțe și care sunt “recuperați” și “albiți” mai apoi de către acești “investitori” prin contractele cu statul pe care le primesc, dacă formațiunile pe care le ajută ajung la putere.
Pe scurt, noul proiect de lege nu încearcă să găsească soluții pentru ca instituțiile de control ale statului să poată verifica într-adevăr ce se întâmplă în cursul campaniei electorale cu banii care ajung la un partid sau altul. Noua filosofie pornește, în schimb de la modelul care se aplică în multe state europene, adică finanțarea de la bugetul de stat a campaniilor electorale. Proiectul legislativ menține și întărește posibilitatea ca partidele să poată primi împrumuturi de până la 500 de salarii minime pe economie, ceea ce înseamnă circa 100.000 de euro. Statul le va deconta cheltuielile de campanie candidaților și partidelor care vor obține cel puțin 3 la sută din totalul voturilor, până la o anumită valoare.
În acest fel partidele vor deveni într-un fel dependente de stat, fără a scăpa cu adevărat de dependența față de proprii clienți. Pe de altă parte, partidele sunt deja subvenționate.
Adevărata problemă nu stă în eventualele împrumutri fictive pe care le-ar putea face unele formațiuni, ci a sumelor nedeclarate care se cheltuie în campaniile electorale. În 2014 la alegerile prezidențiale din România suma totală cheltuită pentru candidați a fost de peste 7 milioane de euro, iar potrivit calculelor făcute de Mediafax. Pe Victor Ponta l-ar fi costat 3,8 lei un vot, iar pe Klaus Iohannis 1,5. În afara acestor cheltuieli oficiale au existat, însă și altele, care nu pot fi depistate decât în cazul unor anchete juridice.
Autoritatea Electorală Centrală nu are capacitatea de a verifica faptele, ci doar hârtiile pe care le depun candidații și partidele, de aceea e nevoie de un sistem transparent, cu ajutorul căruia să poată fi monitorizate campaniile electorale. În acest fel s-ar evita situațiile de corupție pe care procurorii le descoperă după ani de zile. A fost situația campanie electorale a lui Adrian Năstase din 2004, pentru care fostul premier a făcut pușcărie și trebuie să plătească despăgubiri în valoare de 1,45 milioane euro împreună cu ceilalți condamnați. Este și cazul campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu din 2009. Fostul ministru PDL al comunicațiilor Gabrile Sandu, acuzat de corupție în dosarul Microsoft le-a spus procurorilor că a dat în total 2,4 milioane de euro, bani obținuți din mită pentru această campanie. Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea le-a declarat și el procurorilor că a dat peste un milion de euro pentru campania prezidențială a lui Traian Băsescu. Și acești bani proveneau tot din mită, iar PDL, care i-a făcut campania fostului președinte nu putea să elibereze chitanțe pentru sume atât de mari.
Noua lege a finanțării partidelor ar avea deci nevoie cel mai mult de formule de verificare și transparentizare a banilor care ajung în folosința partidelor, fiindcă doar frica de procurorii anticorupție nu e suficientă pentru a readuce partidele pe drumul cel bun.
