Linkuri accesibilitate

Interesul personal, interesul de partid, interesul național. Despre prăbușirea credibilității în cei de la guvernare


Cu microfonul EuropeI Libere la Cahul.

Potrivit ultimului sondaj realizat de Centrul de Investigații Sociologice și Studii de Marketing SBS-AXA, preferințele politice ale moldovenilor nu evoluează semnificativ față de rezultatele alegerilor din noiembrie. În schimb, crește nemulțumirea lor pentru starea de lucruri din țară. Despre prăbușirea credibilității în cei de la guvernare vorbim la acest sfârșit de săptămână.

Așadar, politicienii au o cotă de încredere tot mai mică, imaginea lor fiind grav afectată de faptul că nu e pus înaintea interesului personal și de partid interesul național. Lumea îi va aprecia pe cei care se vor bate cu criza și fărădelegea și nu pe cei care se gândesc doar la propriul buzunar. Oamenii nu mai sunt dispuși să creadă în figuri providențiale și s-au cam săturat de corupție și sărăcie. Despre aceasta mi-au vorbit mai mulți trecători cu care am discutat la Cahul.

„Oamenii au sperat că vom trăi mai bine, că mergem spre vectorul european. Dar ei ne-au dezamăgit: alianţa de la conducere ne va trăda şi se vor întoarce în altă parte.”

Europa Liberă: Unde se vor întoarce?

„Spre Rusia.”

Europa Liberă: Ce ar însemna această întoarcere către Federaţia Rusă?

„Mulţi paşi înapoi. Ne întoarcem înapoi.”

Europa Liberă: Cum înţelegeţi dumneavoastră apropierea Moldovei de Uniunea Europeană?

„Acordul de Liber Schimb, circulaţie liberă, investiţii, burse oferite studenţilor de Uniunea Europeană, tinerii noștri fac studii în toate ţările europene. Asta e rău? E foarte bine, dar e păcat că nu se întorc acasă, nu li se permite promovarea, să ne facă o viaţă mai bună. Toată speranţa e în tineretul nostru.”

Europa Liberă: Încotro merge Moldova?

„Necunoscute sunt căile Domnului.”

Europa Liberă: Şi cum le cunoaşteţi?

„În timp. Aşa şi legile în Republica Moldova nu dau rezultate. Experţii şi partenerii de dezvoltare confirmă că Moldova are legi bune şi strategii, dar, din păcate, atunci când ajungem la momentul de implementare, aici e cu totul abordare.”

Europa Liberă: Ce rezultate trebuie să dea reformele?

„Servicii de calitate, îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor de la sate, dezvoltarea infrastructurii.”

Europa Liberă: De ce atât de greu această bunăstare pătrunde în Republica Moldova?

„Cred că la noi bunăstarea este prea politizată, se caută întâi a face dividende politice şi apoi efectul propriu-zis. Este o perioadă de incertitudine, de confuzie totală. În minuni nu mai credem, este timpul să ne implicăm noi.”

Europa Liberă: Se implică cetăţeanul în luarea deciziilor?

„Cetăţeanul este pasiv, dar oricum nu putem spune la ziua de azi că este aceeaşi situaţie cum era cinci ani în urmă.”

Europa Liberă: E mai bine? E mai rău?

„Domeniul implicare a societăţii civile este mai bine, însă este acel „dar” pe care îl aşteptăm să nu mai fie „dar”. Poporul este solicitat atunci când sunt alegerile parlamentare. Eu, ca primar la Colibaş, până pe 29 noiembrie, am fost telefonat de două-trei ori pe zi de oricare partid pro-european. Dar de la 30 noiembrie şi până astăzi încă nimeni nu m-a contactat să mă întrebe ce mă doare, ce viziuni avem pentru 2015, de ce proiecte are nevoie satul ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Cum descrieţi starea de spirit din societate?

„E prea mult spectacol.”

Europa Liberă: Ce nu merge? Unde sunt restanţe? Unde s-a greşit? De ce s-a greşit?

„Probabil nostalgia, generaţia a treia şi neimplicarea tinerei generaţii, conflictul între generaţii, aici undeva nu merge.”

Europa Liberă: Care sunt priorităţile ce trebuie să se regăsească pe agenda guvernanţilor?

„Un joc cinstit pe arena politică.”

Europa Liberă: Cum înţelegeţi dumneavoastră jocul necinstit?

„Tot felul de scheme, descurajări. Toată societatea stă cu ochii pe guvernanţi şi atunci când depistează falsitate, dezamăgirile societăţii provoacă tulburări psihologice şi morale.”

Europa Liberă: Care sunt problemele ce macină statul moldovenesc?

„Cumetrismul şi corupţia.”

Europa Liberă: Şi cum se leapădă de aceste metehne societatea moldavă?

„Peştele se strică de la cap.”

Europa Liberă: Dar se curăţă de la coadă.

„E păcat că s-a stricat capul.”

Europa Liberă: Dumneavoastră credeţi în şansa reformelor care să dea rezultate în favoarea cetăţeanului?

„Speranţa moare ultima.”

Europa Liberă: Şi ce reforme trebuie făcute să aducă bunăstare?

„Eliminarea dublelor standarde. Din păcate, avem astăzi o situaţie când spun una, a doua, dar o fac pe a treia. Decisivul e aceea ce se face, nu ceea ce se gândeşte sau ceea ce se vorbeşte.”

Europa Liberă: Există o ruptură între cei de sus şi cei de jos?

„Foarte mare.”

Europa Liberă: Şi atunci de ce le-aţi dat votul?

„O întrebare complicată. Schimbările trebuie să înceapă de jos. Atâta timp cât societatea civilă va fi dispersată vom avea ceea ce avem, din păcate.”

Europa Liberă: Vectorul politicii externe divizează societatea, atunci când vine vorba încotro Moldova: cu Estul, cu Vestul?

„Nu putem nega existenţa factorului rus.”

Europa Liberă: De ce Federaţia Rusă nu i-ar dori binele Republicii Moldova?

„Bănuiesc că aceasta le este caracteristic – ocupaţie, intervenţie şi de a ţine sub ciubota rusească, inclusiv Republica Moldova. Nu avem altă alegere decât comunitatea europeană. Să facem comparaţie – drumuri, justiţie, asistenţă socială, medicală, protecţie socială, juridică, procuratură etc., etc., pe care le au europenii şi le avem noi sau acei care vor să ne ducă acolo de unde am fugit. Am fugit de dracuʾ şi am dat aici de tat-su, Uniunea Vamală. Cam aşa e şi la noi în situaţia dată. Dar speranţa moare ultima. În primul rând trebuie să avem încredere în noi, să începem să facem curăţenie la noi acasă.”

Europa Liberă: Cahulul este un oraş europenizat?

„Departe.”

Europa Liberă: Suflul europenizării nu a pătruns în Cahul?

„Nu. Marea problemă sunt acei care trebuie să facă europenizarea – administraţia publică locală. Persoanele pe care ieri nimeni nu le cunoştea, devenind fie un simplu consilier sau primar, cumătrul, naşul, cumnatul, verişorul devin cei mai vestiţi comercianţi şi cele mai întrebate persoane la care trebuie să apelezi. Trebuie să apelezi la legi, nu la ei.”

Europa Liberă: Buchea şi spiritul legii ar mai putea fi puse în capul mesei?

„Vreau să cred.”

Europa Liberă: Cu cine?

„Indiscutabil, cu o justiţie reformată. Indiscutabil, cu o clasă politică integră reformată.”

Europa Liberă: Pot fi schimbate lucrurile în bine în Republica Moldova?

„Dacă se vor schimba lucrurile în administraţia centrală, atunci cred că da.”

Europa Liberă: Ce schimbări aşteptaţi?

„Trebuie să dispară de pe arena politică unele persoane şi să apară în locul lor altele.”

Europa Liberă: Care sunt problemele ce încurcă dezvoltării Republicii Moldova?

„La nivel de localităţi se simte foarte mult cum influenţează culoarea politică. Dacă eram în Parlament, insistam pe varianta că directorii instituţiilor publice sunt obligaţi să nu fie de o culoare politică. Dar acum ei sunt puşi în situaţia să facă ceea ce li se spune.”

*

Electoratul încă își caută modelele, fapt care ar putea fi explicat prin urcările și coborârile spectaculoase ale oamenilor politici în topul încrederii populației. Cahuleanul Igor Schin este avocat stagiar. Iată ce crede el despre calea pe care se îndreaptă Moldova.

Igor Schin: „Foarte greşită. Tot mai des în presă apar scandaluri de corupţie, scandaluri de mituire. Justiţia este foarte slabă, medicina este la pământ, economia ţării e în regres în loc de progres.”

Europa Liberă: De ce s-a ajuns la această stare de spirit şi de lucruri?

Igor Schin: „De vină este politicul. Deoarece, cum spune proverbul, peştele de la cap se strică, dar se curăţă de la coadă. La noi, cu părere de rău, se fură milioane de la stat, dar unui cetăţean sărac, care nu a avut posibilitatea să achite asigurarea medicală obligatorie, i-a fost schimbată amenda în arest preventiv. Este un fapt regretabil într-un stat democratic.”

Europa Liberă: Cine începe să cureţe peştele de la coadă şi cum?

Igor Schin: „Clasa politică.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi delegat deputaţii în Parlament.

Igor Schin: „Cetăţenii deleagă, dar cu părere de rău clasa politică din Moldova se deghizează ca și cameleonii. Astăzi sunt democraţi, mâine sunt pro-ruşi, poimâine sunt pro-europeni, îşi schimbă taberele, dar scopul este unul şi acelaşi, de a se îmbogăţi.”

Europa Liberă: Cine a divizat societatea ca unii să se uite spre Est, alţii spre Vest?

Igor Schin: „Clasa politică face dividende politice din aceasta. Cunoscând şi jonglând pe segmentul de emoţie al populaţiei atrag dividende.”

Europa Liberă: Cetăţeanul e dezmeticit ce avantaje vin din partea Uniunii Europene, ce beneficii vin din partea Uniunii Vamale?

Igor Schin: „Cetăţenii aşteaptă bunăstare. Ei nu ar fi tare interesaţi că mergem spre Est sau spre Vest, aşteaptă doar salarii decente, economie stabilă, siguranţă. Probabil cetăţeanului i-ar fi indiferent cine e la conducere.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă „cetăţeanul aşteaptă”? De ce cetăţeanul nu este implicat în procesul decizional?

Igor Schin: „Fiindcă nu i se permite cetăţeanului.”

Europa Liberă: Cine nu-i permite?

Igor Schin: „Clasa politică.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi încercat şi nu v-a permis cineva?

Igor Schin: „Desigur. Am o experienţă pe care nu vreau s-o relatez, dar este regretabilă. De ce cetăţenii care părăsesc ţara nu mai vor să revină? Fiindcă au încercat să investească şi, cu părere rău, s-au confruntat cu eşecul. Iar cineva peste noapte devine patron, deţine capital imens în bănci străine, iarăşi din bugetul de stat al Republicii Moldova.”

Europa Liberă: E greu să iniţiezi o afacere?

Igor Schin: „De la caz la caz.”

Europa Liberă: La Cahul clasa de mijloc e subţirică, e în creştere?

Igor Schin: „Nu pot spune dacă la Cahul există clasă de mijloc. Trebuie de studiat statistica din Republica Moldova şi vom vedea clar dacă există clasa de mijloc.”

Europa Liberă: Dumneavoastră ce pătură reprezentaţi? Clasa săracă sau cea care cât de cât se descurcă?

Igor Schin: „Dezinteresată.”

Europa Liberă: Şi aţi ridicat mâinile? Deznădejdea e mare? Nu mai aveţi încredere în nimeni? Ce faceţi?

Igor Schin: „Ca orice tânăr, am avut multe posibilităţi de a părăsi ţara, cum au făcut-o alţi tineri, care deja au capital şi duc un trai într-o ţară liniştită. Eu nu am făcut-o.”

Europa Liberă: Nu aţi luat drumul pribegiei şi aţi decis să rămâneţi la Cahul pentru că?

Igor Schin: „Aici sunt născut şi aici vreau să-mi văd viitorul.”

Europa Liberă: Şi viitorul acesta cum îl vedeţi? Cine vi-l face?

Igor Schin: „Noi.”

Europa Liberă: Cum?

Igor Schin: „Acţionând zi de zi. Cred că politica moldovenească este deja monopolizată de către nişte grupuri de interese care din anii ʾ90 până astăzi se află la conducerea ţării, doar că se schimbă, se deghizează ca și cameleonii.”

Europa Liberă: Vă pare rău de votul pe care l-aţi dat de-a lungul timpului?

Igor Schin: „Nu.”

Europa Liberă: Aţi votat pentru cei care au meritat?

Igor Schin: „Pentru cei care am considerat că trebuie să fie la conducerea ţării.”

Europa Liberă: Cât costă o promisiune în Moldova?

Igor Schin: „Nu costă nimic o promisiune. Este doar în campania electorală, după aceea nu mai există.”

Europa Liberă: Cum înţelegeţi responsabilitatea clasei politice?

Igor Schin: „Clasa politică din Republica Moldova nu are nicio responsabilitate. Câţi miniştri, funcţionari de stat din Moldova au fost condamnaţi pentru acte de corupţie, comparativ cu România sau alte ţări dezvoltate?”

Europa Liberă: Când ziceţi „corupţie” ce înţelegeţi prin noţiunea aceasta?

Igor Schin: „Abuz de putere, depăşirea atribuţiilor, furtul din banul public. Mă uit cu scepticism la încrederea populaţiei în instituţiile de stat. Cu fiecare zi se atenuează şi se vede un trend al birocraţiei decât al facilitării accesului cetăţeanului la serviciile publice şi de a veni în ajutor cetăţeanului.”

Europa Liberă: Este încredere că reformele pot da şi rezultate?

Igor Schin: „Dacă nu se mimează şi se doresc reforme reale.”

Europa Liberă: Reforme reale în ce domenii trebuie făcute?

Igor Schin: „În toate domeniile. În medicină, economie, justiţie şi chiar şi clasa politică.”

Europa Liberă: Cetăţeanul nu e pregătit pentru o reformă care, să zicem, pe moment ar putea să fie ca o terapie de şoc, iar după aceasta să dea rezultate.

Igor Schin: „Atunci vom trăi sute de ani în glodul pe care îl avem la ziua de azi.”

Europa Liberă: În următorii ani cum vedeţi viitorul Moldovei?

Igor Schin: „Foarte sumbru.”

*

Senzația de instabilitate politică perpetuă și neîncrederea pe care politicienii o inspiră cetățenilor se reflectă asupra activității antreprenoriale. Este părerea lui Vasile Petrenco, reprezentant al mediului de afaceri din Cahul.

Vasile Petrenco: „În afară că sunt antreprenor, sunt implicat din partea sectorului privat şi în procesul dezvoltării regionale.”

Europa Liberă: Cum percepeţi situaţia reală din economia naţională?

Vasile Petrenco: „O percep cu mare îngrijorare. Situaţia e tristă de tot, nu am mai avut aşa situaţie.”

Europa Liberă: Cine poartă vină că nu e funcţională?

Vasile Petrenco: „Poartă vină, desigur, conducerea de sus. Anterior anual la sfârşit de decembrie aprobam finanţările pe proiectele din acest proces din toată republica. Acum nimic nu este cunoscut, agenţii economici sunt în aşteptare. E o situaţie foarte deplorabilă.”

Europa Liberă: Cine pune beţe în roate şi cum le pune în acest domeniu atât de vital pentru ţară – economia?

Vasile Petrenco: „După părerea mea, ţara noastră e ca o corabie care suferă naufragiu în larg, e o furtună, cum se întâmplă de obicei în mare şi, afară de aceasta, nu departe se vede şi o corabie de piraţi. Deci, situaţia în ţară este critică. Sub semnul întrebării este și procesul de integrare europeană.”

Europa Liberă: De ce ar fi sub semnul întrebării acest parcurs european?

Vasile Petrenco: „Fiindcă actuala clasa politică, care se află la conducere, compromite acest proces.”

Europa Liberă: Domnule Petrenco, clasa politică actuală este votată de către cetăţean. Prin alegerile din 30 noiembrie au ajuns în Parlament. Ulterior au format şi guvernul cei pe care i-a delegat poporul, slugile lui.

Vasile Petrenco: „Cred că puţin nu aveţi dreptate. Oamenii totuşi, am în vedere lumea bună, lumea conştientă, a votat parcursul european. Din păcate, sus ceva se întâmplă, mai ales proaspătul megajaf de la Banca de Economii şi retragerea sumelor substanţiale din rezerva de stat, din banii noştri. Cred că este un element al unui proces de compromitere şi de stopare a parcursului de integrare europeană. Cu cât e mai rău, cu atât cineva din interior şi exterior se bucură de această situaţie...”

Europa Liberă: Ce înseamnă să-ţi pierzi încrederea? Și cum recâştigă clasa politică încrederea cetăţeanului?

Vasile Petrenco: „Este foarte trist să-ţi pierzi încrederea. Mai ales noi, antreprenorii, neavând încredere în ziua de mâine, nu mai riscăm să investim. Facem reduceri de personal, ne gândim să închidem întreprinderile, fiindcă situaţia e absolut imprevizibilă şi cu multe riscuri. Mă mir că totuşi Republica

Am avut şansa să ne integrăm împreună cu Ţările Baltice în Europa, dar am ratat-o şi am adus comuniştii la guvernare.

Moldova rezistă. Avem un popor tolerant. Să ne amintim de un plan, numit, nu e secret în popor, planul Roşca-1, care a dus la stoparea mişcării de eliberare naţională. Am avut şansa să ne integrăm împreună cu Ţările Baltice în Europa, dar am ratat-o şi am adus comuniştii la guvernare. Apoi, posibil, s-a început un plan Roşca-2, care iarăşi ca obiectiv a avut stoparea procesului de integrare europeană. E foarte obijduitor, fiindcă noi am semnat Acordul de Asociere, am obținut regim liberalizat de vize. Europenii au pus mari speranţe în noi şi nu numai speranţe, dar şi mijloace financiare considerabile au investit, însă am ajuns ca o corabie care riscă să fie acaparată de piraţi...”

Europa Liberă: Şi dacă investiţiile europene sunt substanţiale, de ce o bună parte din lume crede că fericirea poate veni de la o altă uniune, Uniunea Vamală?

Vasile Petrenco: „Lumea conştientă, competentă nu crede aşa ceva. Toată speranţa şi şansa noastră de a deveni un stat prosper este în Europa, de a aduce standardele europene acasă. Europenii au arătat o largă disponibilitate să ne ajute. Cred că mai ales după jaful de care am vorbit, europenii ar trebui să se mai gândească înainte de a ne acorda ajutor financiar... Aceste lucruri trebuie condiţionate, fiindcă altfel unii de sus vor compromite totul...”

Europa Liberă: Condiţionarea din partea UE ce ar însemna?

Vasile Petrenco: „Aveţi rezultate concrete la reforme – poftim suport financiar. Aceasta e toată condiţionarea. Reforma în sistemul justiţiei, lupta cu corupţia nu dau rezultate deocamdată. Organele de stat, statul însuşi, a devenit nefuncţional. Trebuie să înţelegem cu toţii riscurile care ne aşteaptă.”

Europa Liberă: Dumneavoastră reprezentaţi clasa de mijloc a Republicii Moldova. Dacă se subţiază această pătură, ce se întâmplă?

Vasile Petrenco: „Clasa de mijloc în Republica Moldova cred că nu depăşeşte 10%. Este foarte mică şi nu joacă rolul pe care al trebui să-l joace.”

Europa Liberă: Sunt puţini bogaţi şi mulţi săraci?

Vasile Petrenco: „E foarte joasă credibilitatea în organele de stat, care nu își exercită funcţiile de bază.”Europa Liberă: Continuă exodul braţelor de muncă şi al creierului.

Europa Liberă: Guvernarea ce trebuie să-i ofere mediului de afaceri ca el să nu fie sufocat?

Vasile Petrenco: „Guvernarea ar trebui să promoveze, să asigure liniştea şi stabilitatea politică. Investiţiile au nevoie de stabilitate în societate. Această stabilitate la noi este iluzorie şi ea, vrei nu vrei, te impune să nu faci planuri mari de viitor. De aceea noi, în primul rând, vrem de la cei de sus să vedem claritate, voinţă politică de a promova reforme şi să se acorde antreprenorilor înlesniri, să li se ofere libertate economică.”

Europa Liberă: Ce înseamnă această libertate economică?

Vasile Petrenco: „Să nu fim presaţi de birocraţie, de corupţie. Cât mai uşor să se rezolve problemele noastre când e vorba de diferite autorizaţii. Să se asigure relaţii bune cu administraţia publică locală, fiindcă mi se par la un nivel foarte scăzut. Nu există un parteneriat public privat cu adevărat lucrativ, cointeresat să aibă loc o dezvoltare locală. Sunt probleme serioase şi antreprenorii doresc schimbări reale. Întotdeauna judecăm orice efect, orice activitate după rezultatul final, ce am obţinut. A venit un moment decisiv: ori mergem înainte şi progresăm ca lumea occidentală, ori ne stopăm şi ne salvăm fiecare cum poate...”

Europa Liberă: Dar relaţia cu Federaţia Rusă cum ar trebui să fie? De cine depinde mai mult ca această relaţie să fie una bună?

Vasile Petrenco: „Totuşi, depinde de noi. Trebuie să fim mai principiali, să ştim ce vrem, să ne putem expune, dacă trebuie, principial poziţia, să ne apărăm

Din păcate, se simte că avem o prea mare coloană a cincea la noi în ţară, inclusiv în organele de stat, care îşi promovează interesele.

interesele… Din păcate, se simte că avem o prea mare coloană a cincea la noi în ţară, inclusiv în organele de stat, care îşi promovează interesele. Lucrul acesta poate fi văzut şi la televiziune, deschis se promovează interese străine nouă. Trebuie să avem relaţii bazate pe pragmatism, pe interes reciproc şi să ne apărăm interesele economice, politice, informaţionale, spaţiul informaţional să-l apărăm. Altfel derutăm totalmente populaţia, oamenii încep a se gândi la lucruri neaşteptate, care nu sunt corecte.”

Europa Liberă: Viitorul Moldovei cum îl vedeţi? Cum trebuie să fie?

Vasile Petrenco: „Moldova altă şansă nu are: trebuie să credem într-un viitor european. Și fiecare la locul lui să facă tot ce e posibil pentru realizarea până la capăt a acestui obiectiv european anunţat, declarat, aprobat în Parlament. Altă ieşire pur şi simplu nu avem. Altfel, dacă lăsăm mâinile în jos, ne pierdem ţara, viitorul, putem ajunge la un dezastru… Un exemplu de dezastru avem la câteva sute de kilometri.”

Europa Liberă: Domnule Petrenco, câţi moldoveni gândesc ca dumneavoastră?

Vasile Petrenco: „Ar fi suficient cel puţin vreo 20% să gândească la fel, partea mai activă a societăţii. În rest, ştiţi cum e.”

Europa Liberă: Şi acest segment de 20% din populaţie ar putea să croiască, să edifice viitorul Moldovei?

Vasile Petrenco: „Întotdeauna se desemnează o echipă, viaţa înaintează o echipă care realizează obiective. Nu se merge cu hurta. Tot timpul este cineva care stabileşte obiective, organizează oamenii, merg înainte, este ca o activitate de business, este lider care planifică…”

Europa Liberă: Faceţi portretul robot al unui politician care să se bucure de încredere şi să merite încrederea cetăţeanului.

*

Neîncrederea în politicieni, favoritismul în luarea deciziilor la nivel de stat, risipa banului public, încălcarea independenței sistemului juridic și povara legislativă sunt principalele repere negative ale Moldovei. E și constatarea făcută la microfonul Europei Libere de Vitalie Ponomariov, lector superior la Universitatea de Stat B. P. Hașdeu din Cahul. L-am întrebat mai întâi dacă locuitorii din oraș urmăresc cu încredere calea integrării europene.*

Vitalie Ponomariov: „Cred că sunt argumente suficiente, doar că este important să fie şi oameni buni, de calitate, în clasa politică a Republicii Moldova, care să convingă cetăţenii că orientarea pro-Vest a ţării noastre este cea mai bună şi aduce beneficii importante statului nostru.”

Europa Liberă: Şi care ar fi aceste avantaje, din moment ce se discută că şi Uniunea Vamală ar aduce beneficii ţării? Aceasta o spun socialiştii cu text deschis.

Vitalie Ponomariov: „Ce spun socialiştii este o demagogie curată. În primul rând, Uniunea Vamală este un proiect care nici nu a pornit să fie realizat, cel puţin. În acelaşi timp, observăm şi poziţia Kazahstanului, dar şi a Belarusului în legătură cu acest proiect. Şi ceea ce fac socialiştii este o curată demagogie, este o continuă luptă pentru legăturile nostalgice după fosta Uniune Sovietică şi sunt orientaţi valoric spre Moscova. Este important ca politicienii din Republica Moldova, care sunt cu adevărat prooccidentali şi, bineînţeles, experţii din ţara noastră, să comunice tot mai mult cu cetăţenii pentru a arăta argumentele principale de integrare în spaţiul euroatlantic.”

Europa Liberă: Dar se modernizează suficient ţara, astfel încât cetăţeanul să aibă încredere că viitorul e cel pe care şi-l doreşte?

Vitalie Ponomariov: „Cred că şi această noţiune de reformă începe să se compromită, iarăşi din cauza calităţii unor politicieni care se declară pro-europeni, aşa precum cândva a fost compromisă şi noţiunea de democraţie, şiEuropa Liberă: La firul ierbii cum este înţeleasă reforma, nevoia promovării reformei? În ce domenii reformele trebuie promovate? Ce rezultate trebuie să dea aceste reforme, astfel încât cetăţeanul să nu-şi piardă încrederea în viitorul ţării şi în cei care conduc statul?Europa Liberă: Guvernul minoritar şi-a asumat această responsabilitate şi a declarat că Moldova va merge ferm pe calea reformelor, astfel încât bunăstarea promisă să nu rămână doar una scrisă pe hârtie.

Eu constat, după schimbările care au avut lor în ultimele trei luni, că lumea este dezamăgită şi, în primul rând, această dezamăgire se înrădăcinează tot mai mult în rândul tinerilor, care se gândesc iarăși să plece.

de democrat în Republica Moldova. Aici, la firul ierbii, la Cahul, oamenii aşteaptă reforme concrete care să le ofere condiţii de viaţă mult mai bune şi care să le ofere un sentiment de speranţă în ziua de mâine. Eu constat, după schimbările care au avut lor în ultimele trei luni, că lumea este dezamăgită şi, în primul rând, această dezamăgire se înrădăcinează tot mai mult în rândul tinerilor, care se gândesc iarăși să plece şi parcă se porneşte un nou val de migraţie din ţara noastră, lucru care mă îngrijorează foarte mult. Recunosc că şi eu în ultimul timp am fost marcat de această idee: face să mai stau în ţara aceasta sau poate este cazul să-mi iau familia, am doi copii mici şi mă gândesc la ei, şi să plec ca alţi colegi, prieteni de ai mei, peste hotare. Dar mai sunt optimist, sper că vom reuşi să schimbăm clasa politică din Republica Moldova şi vom reuşi cu clasa nouă politică care va veni peste ceva timp să schimbăm situaţia în ţara noastră, să realizăm reforme.”

Europa Liberă: Ce trebuie schimbat, concret?

Vitalie Ponomariov: „În primul rând este nevoie de a merge pe reforme în domeniul justiţiei, pentru a obţine în rezultat o justiţie cu adevărat independentă, care să nu fie la cheremul unei formaţiuni politice sau al unui clan oligarhic. Şi prin aceasta să dezrădăcinăm corupţia care ne macină foarte mult şi care nu ne permite să ne dezvoltăm. În toate domeniile este important corupţia să fie dezrădăcinată şi cred că după aceasta se vor aşeza foarte bine lucrurile şi în economie, şi în viaţa socială la general. Să începem de la reforma în domeniul justiţiei şi cred că vom avea rezultate palpabile peste trei ani cu siguranţă.”

Europa Liberă: Pentru că Vitalie Ponomariov este lector superior la Universitatea din Cahul, reformele începute în educaţie dau roade?

Vitalie Ponomariov: „Vin tineri mai şcoliţi, se vede că ceea ce face Maia Sandu în privinţa examenelor de BAC contribuie la o competiţie sănătoasă între elevi şi, prin urmare, lucrul acesta se răsfrânge şi asupra învăţământului superior. Schimbarea mentalităţii depinde de generaţia nouă, care acum este şcolită în liceele ţării noastre, dar şi în universităţi şi care peste câţiva ani va ocupa diferite funcţii, inclusiv funcţii importante în acest stat. Și sunt sigur, cu ajutorul lor, al acestor tineri, vom reuşi să continuăm la modul serios reformele în Republica Moldova. Sper că ţara noastră va ajunge la un nivel în care va fi acceptată de statele membre ale Uniunii Europene în calitate de membru al acestei uniuni.”Europa Liberă: Vin tineri mai şcoliţi, mai pregătiţi?

XS
SM
MD
LG