Două trăsături au dominat de la bun început datele legate de prăbușirea avionului companiei Germanwings în Alpii francezi: caracterul complet occidental al tragediei și misterul, nu mai puțin complet, al cauzelor. Misterul a fost dezlegat neașteptat de repede, în mai puțin de 48 de ore. Înregistrările din așa numita cutie neagră au pus anchetatorii în fața unei scenete sinistre și cum nu se poate mai limpezi. Comandantul avionului a fost blocat în afara cabinei și copilotul a trecut imediat la manevrele tehnice care au forțat prăbușirea avionului. Semnătura autorului era clară.
150 de oameni au murit pentru că așa a dorit cel ce avea puteri totale asupra lor. Uităm, dar într-un avion modern sute de pasageri devin din clipa desprinderii de la sol total dependenți de cei ce conduc avionul. Nu e tocmai greșit să compari pasagerii unui avion în zbor cu ostatecii sechestrați sub amenințare de un grup de răpitori. Cu diferența că, în cazul pasagerilor așezați într-un avion, toată lumea pornește de la ipoteza bunei credințe: piloții vor duce avionul la destinație, nu vor altceva, și nu se vor trandforma în altcineva. Exact această premiză s-a prăbușit odată cu avionul german. Încă o limită a îndelung verificată a dispărut dechizînd un orizont insuportabil.
Psihologia cotidiană a lumii în care trăim s-a impregnat, după cazul Germanwings, cu o teroare în plus. Mai insidioasă și mai răscolitoare decît teroarea clasică și brută, noua angoasă occidentală se hrănește din imprevizil, din nesiguranța aleatorie a persoanei umane. E sentimentul care șoptește unei conștiințe deja timorate: oriunde, oricînd, oricum! Imediat după ce împrejurările care au permis unei persoane deranjate să distrugă un avion cu 150 de pasageri la bord au devenit cunoscute, companiile aeriene au reacționat. Prima lor măsură defensivă în fața noii situații a fost să interzică prezența unei singure persoane în cabina de pilotaj. E intersant și neliniștitor de observat că, în acest fel, și compnaiile aeriene s-au recunoscut silite să pună la îndoială siguranța pesoanei umane pe care se bazează sau se baza pînă de curînd industria aviatică. Unele companii au decis că în cabină nu pot fi niciodată mai puțin de două persoane, altele au luat în considerare introducerea pilotajului robotic, non-uman. În ambele cazuri, avem de-a face cu recunoașterea noii fragilități a persoanei umane care urmează să fie suplimentată sau, pur și simplu, eliminată.
Problema a fost bine definită de un comentator care a remarcat recent că „o bombă în creierul pilotului e mult mai greu de depistat decît o bombă purtată de un terorist”. Primul care trebuie să o fi simțit a fost comandantul blocat în afara cabinei de pilotaj, pentru un timp singura persoană care a înțeles, cu disperare neputincioasă, ce se întîmplă cu adevărat cu avionul și cu lumea în care trăim. Ceva misterios a declanșat furia rece și ucigașă a celui ce a decis că trebuie să ia cu el, în neființă, oameni nevinovați sau, poate, vinovați, în fața lui, după argumentele de nepătruns ale nebuniei. Numai că misterioasa izbucnire care a umplut văile Alpilor de resturi umane nu mai e chiar o raritate în lumea în care trăim. Descărcările mentale imprevizibile și violente se repetă în diverse forme și după diverse scenarii de la un cap la altul al lumii occidentale. Senzația după care „lumea a luat-o razna” nu mai e chiar o vorbă în vînt.