O trăsătură mai puțin remarcată a tragediei din Alpi e caracterul ei exclusiv occidental. Complet în afara scenariilor obișnuite în care asasinatele în masă presupun prezența terorismului islamic, detaliile cazului Germanwings sînt strident occidentale: o cursă între Barcelona și Düsseldorf, cu echipaj german și cu pasageri în majoritate spanioli și germani. Identitatea copilotului care a provocat prăbușirea a fost rapid dezvăluită și descrie o existență cuminte, tipic germană, în medii urbane extrem de europene, așezate și civilizate.
O nevroză abia simțită pîndește în acest decor care și-a pierdut inocența uneori plicticoasă din vremuri nu tocmai depărtate. Copilotul sinucigaș și asasin în masă repetă o prezență neașteptată, dar comună în Occidentul ultimilor ani. Nu neapărat foarte comentate și lipsite de panașul ideologic sau teatrul apocaliptic al terorismului islamic, aparițiile criminale ale unor anonimi „locali”, care împrăștie moarte în jur se repetă fără încetare. Întotdeauna încărcate de o frustrare și de o furie care pedepsesc definitiv și la întîmplare, aceste personaje au un profil pe cît de banal pe atît de inconfundabil. De fiecare dată e vorba de persoane extrase aproape exclusiv din marele platou al lumii germano-anglo-saxone-americane.
De fiecare dată e vorba de singurateci sau anonimi, care schițează mecanic punctele fixe ale vieții de familie și ale legăturilor personale. În orice caz, o liniște exemplară domină persoana și comportamentul acestor oameni care trec, fără excepție, drept indivizi exemplari. Acest pluton social larg e binecunoscut în lumea occidentală și nu a fost pînă de curînd remarcat sau remarcabil în vreun fel anume. Resentimentul care injectează astăzi acest tip social are, poate, legătură cu generalizarea și intensificarea presiunilor conformiste și cu instalarea vidului în comunitățile disciplinate, productive și „normale” ale Occidentului.
Anonimizarea vieții și alinierea la normele tot mai strînse și restrictive ale unei vieți dirijate de clișee nu pot lăsa indiferente aceste personalități aparent indiferente. Pe măsură ce regulamentele vizibile și invizibile care trasează liniile vieții personale și de grup se înmulțesc, resentimentul începe să devină o alternativă de plauzibilă. Prosperitatea vieții cotidiene occidentale nu mai poate înșela. Trăim o epocă de standardizare și rigorism moral în care interdicțiile se înmulțesc, vocabularul limbii de fiecare zi trebuie aprobat de instanțe care pot sau nu decreta, în nenumărate feluri, culpa de erezie.
Viața interioară nu mai e liberă. Ea răspunde, uneori, tot mai des, refugiindu-se în răzbunări gigantice menite să contrazică lipsa de însemnătate a autorului. Tot ce e în jur poate și trebuie să fie pedepsit pentru că suferința celui ce e gata să explodeze nu mai vine dintr-o sursă precisă ci de peste tot. Aplatizarea vieții produce aplatizarea crimei care nu lovește, de fapt, la întîmplare, ci exact acolo de unde îi vin rădăcinile. În anonimat, în necunoscuții din jur. Patologia socială a făcut un pas mare înainte și nu e deloc sigur că sîntem pregătiți să o ajungem din urmă pentru a o înlătura.