Mulți sunt cei care spun că biserica trebuie să fie o voce în societate care vestește adevărul și un reper moral. Unii însă cred că aprofundarea crizei economice are origini în criza morală. Și pentru că un proverb latin amintește: cuvintele învață, iar exemplele convin, ne-am propus să vorbim despre preotul care trebuie să fie un model pentru enoriașii din comunitate.
Îmi amintesc, în copilărie, atunci când omul cădea la vreun necaz, i-a ars casa, i s-a îmbolnăvit vita sau a căzut în vreo nenorocire, preotul nu aștepta să fie chemat, venea imediat să dea sfat de încurajare, ca să ridice moralul celui necăjit și încrederea în ajutorul lui Dumnezeu care îl va scăpa, dar să îndrume și vecinii pentru a da o mână de ajutor.
Am revenit la baștină, la Nisporeni, și am căutat să aflu cum înțeleg localnicii rolul pe care îl are astăzi preotul.
– „Rolul preotului în comunitate e din veacuri. Este model atunci când preotul în faţa mirenilor este o fiinţă, nu vreau să spun sfântă, dar este o persoană cu mesajul de la Dumnezeu. Prin inima şi prin sufletul lui omul înţelege cine este Dumnezeu, cine este Hristos, cine suntem noi, creştinii.”
– „Poate că preotul cândva a fost un model în comunitate. Însă acum fiecare preot îşi construieşte biserica sa şi prin aceasta îşi face un business.”
Europa Liberă: Cum şi-o construieşte?
– „Strâng de la persoane ajutoare, construiesc biserica. Respectiv, lumea crede că e biserica în comunitate, însă e biserica preotului, cum doreşte el aşa face – ograda mea, legile mele. Respectiv, e un business, nimeni nu vede cât primesc, ce donaţii se fac, doar nu se impozitează banii respectivi. Cine va spune că într-o lună i-au venit în biserică donaţii 50 de mii de lei? Nimeni nu va spune lucrul acesta şi va pune banul în buzunar.”
– „Biserica, cu părere de rău, s-a transformat într-o afacere profitabilă. Chiar în localitatea unde trăiesc, în centrul oraşului Nisporeni, cineva îşi face interesul, a fost scos un preot, apoi alt preot, ceea ce nu e normal. Cred că biserica trebuie să fie în afara oricărui interes, oricărei politici. Să vină la biserică oamenii cu cuget, cu suflet.”
Europa Liberă: Aud tot mai mulţi enoriaşi care spun: cred în bunul Dumnezeu, dar nu mai cred în preot.
– „Nu mai cred, fiindcă atunci când vezi la televizor preoţii aceştia tinerei, frumuşei, care arată foarte bine, cu averi imense, îţi pui întrebarea: „De unde au luat toate acestea?”. Cred că lucrul acesta dezamăgeşte lumea.”
Europa Liberă: Dar ei propovăduiesc averea spirituală şi nu pe cea materială.
– „Până la urmă, trăim într-o lume materială. Cred că iau pildă de la politicienii noştri, care văd scopul lor în activitatea politică în primul rând să-şi satisfacă interesele. Altfel cum se poate, la sărăcia aceasta care persistă în ţară, deputaţii să primească premii de Paşti de 1 500 de lei? Cred că s-au discreditat complet. Atunci când aceste feţe bisericeşti se îmbogăţesc peste noapte cu castele imense şi încă mai cer ca statul să le plătească fiindcă nu au salarii, cred că ceva nu e în regulă.”
Europa Liberă: La biserică se aduc foarte multe daruri: ulei, făină, colaci, prosoape. Unde se duc aceste daruri?
– „Nu ştiu unde se duc. Nişte băbuţe de 70-80 de ani duc ce are omul, o găină, un ou, ultimul leu. Unde se duc toate acestea? Cred că se duc pentru binele celor care servesc aceste biserici şi nu mai mult.”
Europa Liberă: Dar unde ar trebui să ajungă?
– „La un azil de bătrâni şi şcoală auxiliară, unde se trăiește în nişte condiţii care lasă mult de dorit.”
– „Posibil că o parte ajunge la orfelinate. Dar sunt sigur că cea mai mare parte rămâne în biserică, în ograda bisericii. Bisericile în prezent au devenit ca mănăstiri, preoţii în jurul lor şi-au strâns călugăriţe, ceea ce, conform canoanelor bisericeşti, nu e permis. Biserica este biserică, nu mănăstire. Puteţi verifica, o mare majoritate a bisericilor deja au călugăriţe, chilie respectivă. În aceste chilii trăiesc oameni care au nevoie de hrană.”
Europa Liberă: Preotul are grijă de cei necăjiţi?
– „Nu.”
Europa Liberă: Ce fac cu darurile care se aduc la biserică?
– „Nu pot împărţi între ei bogăţia. Nu degeaba a spus cineva că doi popi s-au întâlnit şi unul îl întreabă pe celălalt: „Ce faci cu banii, cu toată bogăţia care vine în biserică?”. - „Zvârl banii în sus şi care cad în partea stângă sunt ai mei, care în partea dreaptă îi dau poporului”.- „Eu tot arunc în sus şi ce rămâne sus e sus, dar ce cade jos e totul al meuʾ.”
Europa Liberă: S-a implicat politica în biserică şi biserica în politică?
– „Da. Cred că este vina noastră, a tuturor. Fiindcă credinţa e aproape de popor. Şi dacă le permitem, am greşit puţin, am pierdut pârghia şi direcţia şi ne-am trăsnit cu ce ne-am trăsnit.”
Europa Liberă: Preotul este un model pentru cei din jur?
– „Trebuie să fie.”
Europa Liberă: Dar este?
– „Din păcate, nu. Se explică că în toate ramurile avem haosul pe care îl avem.”
Europa Liberă: Ca să ajungă faţa bisericească să fie model în societate, ce trebuie să facă?
– „Foarte mult. Prin comportament, prin credinţa pe care dânsul o poartă în suflet. El în primul rând trebuie să fie model şi în faţa poporului trebuie să apară ca aproape de Dumnezeu, de Iisus Hristos, sărutăm mâna, ne închinăm, cerem iertarea păcatelor, cerem un sfat.”
Europa Liberă: Când vă întâlniţi preotul, îi sărutaţi mâna, vă cereţi iertare de păcate?
– „Nu. Nu sunt nici ateist, nici creştin, cred că omul singur după cuget trebuie să facă. Omul dacă vrea să creadă, nu trebuie să-i îngrădim acest drept, dar, totodată, nu trebuie cineva să se folosească de aceste lucruri, fiindcă pe credinţa omului nu trebuie de speculat.”
Europa Liberă: Se speculează pe credinţa omului?
– „Din ceea ce spun, că biserica se transformă într-o afacere prosperă, cred că da.”
Europa Liberă: Taxele sunt mari la botez, la cununie, la înmormântare?
– „Am participat odată la un botez şi am văzut că suma e cam frumuşică. Se cere să fie cumpărate lumânări, iconiţe şi omul nu
Având în vedere factorul demografic din Moldova, pentru copil sacrifici totul, iar cineva se foloseşte de lucrul acesta...
se mai tocmeşte atunci, fiindcă vine şi botează un copil, atâta bucurie pentru familie. Având în vedere factorul demografic din Moldova, pentru copil sacrifici totul, iar cineva se foloseşte de lucrul acesta.”
Europa Liberă: Ca să ajungă preotul să fie model în societate, ce trebuie să facă?
– „Să-şi schimbe atitudinea, să se gândească că nu preotul există pentru enoriaşi, să fie stimă şi respect reciproc.”
– „Un preot ar trebui să fie nu o persoană căreia trebuie să i te închini, dar o persoană cu care eşti aproape de sufletul lui. Prin acest preot să am legătura cu Dumnezeu.”
– „Cineva spunea: „Nu prea încerca să critici preotul şi popa că vei cânta în biserică”. Eu nu prea vreau să cânt.”
– „Pentru mine credinţa înseamnă să cred în Dumnezeu, nu în prooroci falşi.”
*
Cum răspunde biserica la nevoile enoriașilor și cum ar trebui să fie comunicarea dintre duhovnici și mireni? Vom afla de la părintele Vlad Mihăilă, preot la biserica Sfânta Teodora de la Sihla, care spune că unde este iubire față de neam, nu există ură între neamuri, iar preotul trebuie să fie cel care seamănă iubire.
Vlad Mihăilă: „Aşa este firea omenească, de a vedea răul, dar cel care caută binele vede în primul rând binele, apoi neajunsurile. Preotul este un model, fiindcă dintotdeauna preoţimea este sfântă şi a fost un model pentru societate, preoţimea din toate timpurile.”
Europa Liberă: În condiţiile de astăzi încrederea s-a cam risipit, pentru că şi preotul este văzut în goană după material. Pune accent faţa bisericească pe spiritual sau şi ea tânjeşte după material?
Vlad Mihăilă: „Însuşi Dumnezeu întrupându-se a devenit om desăvârşit şi Dumnezeu adevărat Hristosul. Se păstrează această fire omenească, însă firea omenească a preotului are o altă educaţie, o altă origine, o altă misiune. Căci prin lucrarea duhului sfânt, când i s-a dat, darul preoţiei, el devine sluga lui Dumnezeu şi trebuie să îndeplinească cu stricteţe poruncile lui Dumnezeu, ceea ce nu se întâmplă, se întâmplă inversul la mulţi dintre preoţi, la mulţi dintre slujitori. Fiindcă îi magnifică cumva valorile materiale care tulbură mintea şi creează nişte plăceri şi vrea și el să se bucure de aceste plăceri omeneşti, ceea ce nu îi stă bine şi atunci nu este slugă adevărată a lui Dumnezeu, dar devine un profitor.”
Europa Liberă: E un păcat să faci din biserică afacere?
Vlad Mihăilă: „E un păcat. Biserica nu ne aparţine nouă, niciunui preot, niciunui ierarh nu-i aparţine biserica. Biserica este casa Domnului, aparţine lui Dumnezeu. Este un mare păcat. Şi cei care gândesc şi caută să facă diferite structuri greşesc mult. I-a întunecat felul de fi în societate, goana după afaceri, se caută de a face profit. În faţa lui Dumnezeu profitul trebuie să fie îmbunătăţirea sufletelor, pentru că scopul principal al fiinţei umane este mântuirea. Dar ca să mergem spre mântuire, este cât mai bine să intrăm în comuniune cu Dumnezeu.”
Europa Liberă: Preotul are în grija lui şi pe cel năpăstuit, pe cel necăjit, pe cel care e neputincios?
Vlad Mihăilă: „Aceasta trebuie să fie. Chiar şi în rugăciunile de la mărturisire avem momentul acesta, că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, dar să se întoarcă şi să fie viu. Deci, neputinciosul, păcătosul să-l aducem pe calea mântuirii, să-l ajutăm când nu poate, să-l luminăm atunci când nu vede bine lucrurile, să-l întărim atunci când îi este betejit sufletul sau trupul. În toate preotul este un păstor, un diriguitor al fiecăruia din societate.”
Europa Liberă: Dumnezeu îi judecă pe toţi, aceasta se zice. Pe de altă parte, în ultimul timp tot mai multă lume îi judecă pe cei care se îmbogăţesc ilicit şi devin bogaţi peste noapte. Ce rol ar putea să joace biserica în această luptă împotriva corupţiei? Poate să-şi asume un rol ca să-i aducă pe cei rătăciţi pe calea cea dreaptă?
Vlad Mihăilă: „Desigur că poate. Ceea ce nu este cu putinţă la om, la Dumnezeu sunt toate cu putinţă.”
Europa Liberă: Ce poate face concret biserica pentru ca să curme acest fenomen, să pună stavilă acestui fenomen numit corupţie?
Vlad Mihăilă: „Adevărul. Să nu facem pentru profit orice mişcare, orice ajutor, de aici vin. „Îmi este rudă, să-l pun şef peste grupul justiţiar sau peste Judecătoria Supremă, sau altă judecătorie”. Vorbesc despre lucrul acesta care astăzi cu adevărat se vede, corupţia enormă. Ce fac ei? Caută în tot ce fac atât de mult să-l sugă pe omul de rând pentru a profita ei... În aşa mod îşi adună milioane, miliarde, castele, dar nu le trebuie atât de multe. Şi atunci, dacă eşti ales sluga societăţii, deputatul trebuie să fie sluga poporului.”
Europa Liberă: Aceşti oameni vor ajunge la judecata de apoi?
Vlad Mihăilă: „Numaidecât vor ajunge. Toţi vom ajunge mai devreme sau mai târziu. Judecata de apoi este judecata cea mare care va fi după judecata noastră personală. Până la judecata cea mare, odată cu sfârşitul acestei vieţi pământeşti, vom avea judecata personală şi atunci vom fi întrebaţi, la fel, ce am făcut. Dacă Dumnezeu ţi-a dat minte şi putere să obţii un avut, nu îţi aparţine numai ţie, trebuie să aparţină societăţii.
Însă abuzul acesta întotdeauna a fost judecat şi va fi desigur judecat de Dumnezeu ca ceva ce nu este bine, sănătos şi nu este plăcut lui Dumnezeu. Corupţia este obţinerea unui venit ilicit. Neadevărurile nu sunt plăcute în faţa lui Dumnezeu. Ştie Dumnezeu mai bine, nu pot eu să-i dau categoria că neapărat va cădea în iad. Dar odată ce vedem aceste lucruri, că cel de alături suferă şi nu are pe ce îşi cumpăra medicamente, dar ei dispun de castele şi de milioane de lei în bănci, este desigur neplăcut lui Dumnezeu.
Nu este omul lui Dumnezeu acel ce îşi adună averi pe pământ şi uită de averea pe care trebuie să o acumulăm în sufletele noastre pentru a câştiga fericirea cea veşnică. Se va spune că nici bogatul nu s-a gândit la Dumnezeu pe timpuri şi mulţi astăzi nu se gândesc, ei caută să trăiască viaţa aşa. Şi atunci de ce ne considerăm buni credincioşi, acumulând averi şi uitând de aproapele nostru, nu credem că lucrul acesta nu va fi plăcut lui Dumnezeu?”
Europa Liberă: Deci, să facem mai mult bine decât rău?
Vlad Mihăilă: „Absolut. Aceasta este mântuirea noastră, scopul vieţii noastre este mântuirea. Ca să câştigăm fericirea cea veşnică, avem nevoie să iubim omul, indiferent de religie, de rasă, de credinţă. Iubeşte-l, pentru că el până la urmă va găsi calea lui Dumnezeu. Mai spun sfinţii părinţi că nu ştim în ce măsură vor fi judecaţi musulmanii, şi ei cred în Dumnezeul cel adevărat, în Creator. Nu ştim în ce măsură şi cum vor fi judecaţi iudeii, că şi ei cred. Nu ştim cum vor fi judecaţi induşii, şi ei cred într-un Dumnezeu existent şi tot e Creatorul. În toate vedem Creatorul, căci divinitatea nu poate fi creată din diferiţi zei, ea este de un Creator.”
*
Pentru ortodocși preotul este întotdeauna motivul de mândrie în comunitate. Este cel care îi adună la un loc în casa de rugăciune și trebuie să fie alături de ei cu sufletul, nu doar cu trupul, în momente importante precum botezul, nunta, înmormântarea. Este părerea doctorului în teologie ortodoxă Romeo Cemârtan.
Romeo Cemârtan: „În această perioadă un exemplu pentru creştini, un exemplu pentru cetăţeni este un preot, un slujitor în biserică, menit de a fi lumina lumii şi sarea pământului, cum spune Sfânta Evanghelie. Şi rolul preotului rămâne de a fi conducător spiritual. Deja situaţia reală în parohii, situaţia reală în societate este că nu avem timp suficient nu numai pentru a analiza, dar şi a urma exemplul bun pe care îl arată un slujitor divin.
În al doilea rând, în atâta aglomeraţie de informaţii, evenimente, stresuri, frici, fobii care sunt în societate în privinţa viitorului nostru, se uită, cred, cel mai important lucru – comunicarea. De fapt un preot este slujitorul comunicării…”
Europa Liberă: Enoriaşii spun că în ultimul timp această goană după material se face tot mai prezentă, tot mai simţită, chiar şi feţele bisericeşti încearcă să-şi construiască case mai de lux, să aibă o maşină de lux. Şi atunci se pierde din credinţă sau se pierde încrederea în cel care propovăduieşte cuvântul lui Dumnezeu?
Romeo Cemârtan: „Sigur că a chivernisi, a gestiona lucrurile materiale nu este rău. Înainte rolul preotului, pe lângă cel spiritual, era şi cel de a îmbunătăţi viaţa, de a promova un progres în mediul rural. Preotul avea cele mai noi tehnologii de prelucrare a pământului, învăţa ţăranii cum se prelucrează după aceste tehnologii. Preotul poate era primul în sat care avea tehnică de prelucrare nouă, adusă din Occident ş.a.m.d. Şi sigur că aceasta nu este rău.
Când lucrurile se limitează la chestii materiale, când se uită de aspectul spiritual, când nu se mai simte o comunitate, iar preotul este ca un fel de patriarh în biserică, unde el uită de nevoile enoriaşilor, nu este conectat la problemele comunităţii, exact ca guvernarea noastră, atunci se creează două realităţi – viaţa preotului în biserică şi viaţa creştinilor în comunitate... Şi când nu este legătură strânsă între aceste două realităţi, atunci toţi pierd. Chiar şi preotul pierde prin aceea că enoriaşii nu sunt mulţumiţi de activitatea lui şi se nasc conflicte, se nasc probleme care apoi trebuie să se rezolve de comun acord.”
Europa Liberă: Mulţi dintre mireni spun că în ultimul timp biserica încearcă să devină un business. Pentru că se pun preţuri mari pentru înmormântări, cumătrii, cununii, cumpăratul lumânărilor, iconiţelor. Pe zi ce trece se majorează preţurile şi lumea un pic pierde încrederea în această instituție.
Romeo Cemârtan: „Biserica nu a existat numai din jertfe. A existat din activităţi economice permise, care erau tradiţionale pentru biserică. Este vorba şi de a fabrica lumânări, este vorba şi de icoane, de producerea unor obiecte bisericeşti. Problema este mai spinoasă atunci când biserica acţionează ca un agent economic. Dar niciodată în biserică nu s-a taxat după un preţ, totdeauna a fost acest principiu – fiecare dă cât poate. Se cere o jertfă, dar ea trebuie să fie din suflet dată, nu o taxare.
Întotdeauna, chiar şi în Vechiul Testament aceste zeciuieli, taxe erau povară pentru popor. Aici şi psalmistul David afirmă: „Milă voiesc şi nu jertfă”. Şi Mântuitorul repetă această teză. În comunitate fiecare dă cât poate. Avem episodul din Evanghelie, când o văduvă dă un bănuţ şi Mântuitorul spune: „Din ceea ce nu are ea dă. Şi de aceea jertfa ei este cu mult mai mare decât a celor care dau din prinosul lor exagerat”. În cazul respectiv ierarhii bisericii ar trebui să reglementeze această situaţie pentru a aplana conflicte, pentru a aplana această nemulţumire. Ştiu mulţi preoţi care când sunt întrebaţi: „Cât, părinte, să plătesc pentru o slujbă sau pentru oricare obiect?”, indică o sumă ca orientare, dar nu spun că fix această sumă: „Cât puteţi. Dacă puteţi atâta e bine. Dacă nu, e la fel de bine”. Și aceasta este creştineşte.”
Europa Liberă: Unii observă că Moldova ajunge să fie o ţară cu foarte multe locaşuri sfinte. Biserici, mănăstiri se construiesc, se reconstruiesc, sunt destul de multe. Dar Moldova e şi ţara cu cea mai mare corupţie. Feţele bisericeşti ar trebui să fie mai active şi mai vocale împotriva corupţiei? Este şi o poruncă: să nu furi.
Romeo Cemârtan: „Da, este. În primul rând, noi după perioada comunistă avem nevoie de aceste locaşuri sfinte, avem nevoie credincioşii să poată să aleagă unde să meargă. Pentru că nu putem monopoliza credinţa şi un preot să fie monopolist la o slujbă sau la o biserică. Dacă omul simte că nu are trăire spirituală în biserica respectivă, el trebuie să caute altă biserică şi alt duhovnic… Din acest punct de vedere e bine să fie multe biserici.
Apare altă problemă – calitatea slujitorului şi comunitatea pentru că biserica în primul rând este comunitate, acolo unde se predică şi acolo unde este o trăire creştină, acolo oamenii vin… Biserica este anume adunarea de oameni întru trăire, întru credinţă, întru dragoste. Şi sigur că acolo unde este această trăire este o comunitate, o lucrare între oameni şi lucrare cu duhul sfânt. Corupţia este altceva decât această lucrare. Pentru că ce înseamnă corupţie? Este un egoism, unde fiecare trage la turta sa. A fost făcut un experiment într-o şcoală, la o clasă, pentru a le arăta copiilor ce înseamnă a trăi din dăruire şi ce înseamnă a trăi din furt. Fiecare avea câte un creion şi profesorul i-a rugat să împartă creionul cu vecinul şi fiecare a transmis creionul, dar în acelaşi timp a şi primit de la vecin, deci, toţi au rămas cu creioane, dar s-a produs comunicarea, o legătură între elevi. A doua poruncă a fost să încerce cât mai rapid să fure creioane de la vecini şi cei mai ageri copii au reuşit să fure două-trei, iar alţii au rămas fără creioane.
Aceasta este situaţia: poţi trăi din furt, din corupţie, dar poţi să trăieşti din dăruire. Nu degeaba în popor se spune: dă şi ţi se va da înzecit, însutit. În cazul respectiv preotul este primul care ar trebui să educe în biserică la creştini simţul responsabilităţii, corectitudinii şi al dăruirii. Chiar dacă tu eşti momentan în pierdere, să ştii că în cadrul comunităţii vei câştiga oricând.”
Europa Liberă: Îmi amintesc cum Papa Francisc a atacat puternic mafia, ce e drept, mafia italiană, transmiţând public şefilor mafioţi că vor sfârşi în iad, dacă nu se căiesc şi nu renunţă la stilul de viaţă. Pare a fi valabil pentru orice societate ceea ce a spus.
Romeo Cemârtan: „Aş adăuga că mesajul lui a fost şi către guvernanţii lumii pentru a stopa sărăcia, pentru a stopa acest sistem care îmbogăţeşte pe unii şi sărăceşte pe alţii.”
Europa Liberă: Dar acest stil de viaţă nu aduce fericire.
Romeo Cemârtan: „De fapt fericirea nu depinde de starea materială. Starea materială este, cum spunea şi Mântuitorul: „Nu adunaţi comorile acolo unde sunt furturi şi acolo unde molia le mănâncă şi rugina le distruge, ci în ceruri”. Se referea la viaţa interioară, chiar oameni de ştiinţă au constatat, au făcut studii comparative şi au observat că nu banii, nu starea socială şi nici diferite mâncăruri îl aduc pe om la starea de fericire, ci amintirile frumoase, experienţele pe care le are călătorind în lume şi întâlnindu-se cu alţi oameni. De fapt fericirea stă în comunicare şi în comuniune.”
Europa Liberă: Şi atunci de unde această sete de putere şi de bani?
Romeo Cemârtan: „Putem să punem un diagnostic – situaţia de sărăcire sufletească și atunci începem să o acoperim cu cea materială… Omul dacă nu este harnic spiritual, el devine harnic material. Cu adevărat spiritual să te zideşti este mult mai complicat şi mai greu decât material... Şi ai nevoie de nişte principii, trebuie să suferi, trebuie să te schimbi, ceea ce este mult mai complicat. Mai uşor este să schimbi oamenii din jur, situaţia din jur şi atunci devii ca un fel de tiran pentru cei din jur. Orice oligarh este de fapt un tiran care impune voinţa şi interesele personale celorlalţi oameni.”
Europa Liberă: Vă întrebam şi nu am mai ajuns să răspundeţi dacă vrem preotul să fie model. Şi la el se observă această goană după avere, vrând să aibă şi maşini de lux, şi case de lux, şi aur, şi argint, şi de toate.
Romeo Cemârtan: „Şi guvernanţii noştri ar trebuie să fie ca noi. De ce guvernanţii noştri nu se gândesc la noi, ci se gândesc la bunăstarea lor şi asupresc oamenii? Răspunsul este unul şi pentru guvernanţi, şi pentru preoţi – ei sunt din rândul nostru… Ei sunt ca noi şi problema e că a lipsit educaţia de a fi creştin adevărat… În perioada comunistă trebuia să fim fideli partidului, unui stat. Și de fapt comunitatea creştină a fost înlocuită cu statul sovietic, iar atunci când statul s-a destrămat, fiecare a devenit patriarh în statul său... Noi nu avem o ţară comunitară, avem o ţară de clanuri, de oligarhi, de cumetri, dar nu avem simţul creştin de comuniune cu Dumnezeu...”
Europa Liberă: Se observă uneori că din ce în ce mai puţini oameni trec pragul bisericii, în special cei tineri, care nu au fost educaţi în spirit creştin. Cine îi îndrumă pe calea cea dreaptă pe cei care reprezintă generaţiile noi?
Romeo Cemârtan: „E o întrebare destul de actuală şi stringentă pentru tânăra generaţie. Şi aş face comparaţie între biserică şi mass-media, pentru că şi una, şi alta slujeşte cuvântului. Dacă un tânăr nu este în biserică, îl găsim sigur folosindu-se de mass-media...”
Europa Liberă: …în faţa televizorului, internetului...
Romeo Cemârtan: „Da. Golul acesta el îl umple cu noile tehnologii care, pe de o parte, sunt bune, pentru că informează, dar pe de altă parte, anume setea de informaţie arată că omul nu este împlinit spiritual. El priveşte, ascultă, încearcă să cunoască, să citească mai multe, dar nu se satură, cum spunea şi Mântuitorul: „Vor bea, dar nu se vor sătura de apa respectivă, pentru că e o deşertăciune”.
Orice informaţie are un sens şi un conţinut, dar fără dragoste această informaţie este ca şi cum goală. Astfel de informaţie pur şi simplu îţi dă aparenţă că te hrăneşte, dar nu te satură, nu are la baza ei nişte repere care şi te formează, nu numai te informează. Pur şi simplu este o bulimie de informare care mai mult dezorientează tânărul şi de aici avem explicaţia de extremism, tot mai mulţi tineri sunt atraşi de idei extremiste, cele islamice sau cele legate de credinţe ezoterice ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Războiul religiilor ar putea să se declanşeze?
Romeo Cemârtan: „Unii gânditori profunzi, care analizează spre care tărâmuri merge civilizaţia noastră admit că aşa ceva poate fi. Nu aş spune că ar fi război între creştinism şi islam, aş spune altfel, ar fi un război între credinţă şi lipsă de credinţă, între bine şi lipsa binelui… Pentru că toţi caută binele, numai că unii sunt atraşi de binele iluzoriu, fals. Şi căderea lumii a început de la căderea cuvântului – minciuna… De aceea, şi preotul este acela care conduce spre adevăr şi trebuie să combată nu numai corupţia, dar şi orice minciună.
În orice formă omul trebuie să ştie şi să înveţe să spună adevărul, să recunoască când a greşit şi să ştie care este modalitatea de a repara minciuna spusă cândva. La noi aceasta este o problemă: lipsa acută de demnitari şi chiar de oameni simpli care sunt pregătiţi de a-și asuma responsabilitatea recunoaşterii minciunii şi a neadevărului…”
Europa Liberă: Cine este cel care trebuie să ofere primul exemplu de curăţenie sufletească şi trupească?
Romeo Cemârtan: „Sigur că preotul, slujitorul bisericesc care are această menire dată de sus, de Mântuitor.”
