Cu toții știm că în Republica Moldova nu se votează pentru o anumită doctrină politică, dar se votează liderul din fruntea partidelor politice. Doctrinele și împărțirea eșichierului politic în partide de stînga, de centru și de dreapta nu este decît o formalitate, pentru că partidele de stînga nu promovează politici de stînga, iar cele de dreapta nu promovează neapărat politice de dreapta.
De ce se întîmplă să fie atît de mult „idolatrizați” liderii politici din Moldova?
Cîțiva ani în urmă am fost invitat de niște prieteni cehi la o sărbătoare a strugurilor în unul din parcurile de pe Vltava, de la Praga, unde a participat și binecunoscutul politician Karel Schwarzenberg. Am fost mirat să descopăr că majoritatea cehilor de acolo nu au dat busna peste el să-i ceară „autografe”. Dar cum se întîmpla la noi? Este de ajuns ca vreun lider de partid simpatizat să se afișeze în public și toți sunt fericiți de parcă văd pe viu un rock-star.
Personal, am o teorie conform căreia fiecare cetățean va fi mai tentat să voteze liderul de partid care îi este mai aproape de vîrstă. Respectiv, nu este de mirare de ce pensionarii ar vota pentru Voronin, iar tinerii ar vota pentru Dorin Chirtoacă. Cei aflați între aceste două categorii de vîrstă ar fi mai tentați să voteze Filat sau Lupu. Iar partidele politice ca să poată capta electorat din mai multe catogorii de vîrstă scot în față personaje de diferite vîrste. Își mai amintește cineva de Ţulea Oleg, care era mascota tinerilor în vechea echipă a PD-ul condusă de Diacov? Pai, iată că odată cu venirea lui Plahotniuc în echipa PD-ului, această mascotă a devenit Sergiu Sîrbu.
Ce-i încurcă pe cetățenii aflați în tinerețea a doua să voteze și ei pentru Chirtoacă? Egoul, pe care alții îl mai supra-numesc și „rînza-moldoveanului”, este cel care nu-i permite unui cetățean de rînd cu o vîrstă puțin mai înaintată să-și dea votul pentru un „mucos” mai tînăr ca el. Nu știu de unde am preluat această „castitate” de a considera pe cei mai mici ca noi drept mucoși și ne-importanți. Și cu cît înaintăm în vîrstă - acest egou crește și el necontenit.
Cînd moldovenii nu au argumente, atunci îți reproșează: dar tu cine esti wăi sau dar cine-i tat’tu? Pe ei nu-i interesează cine vine cu o idee mai genială, dar îi interesează cine-i mai „bitîi”. De aceea ne aflăm unde ne aflăm, pentru că încă nu am înțeles că egourile mari sunt trecătoare, iar ideile geniale sunt nemuritoare. Sper mult ca într-un viitor nu prea îndepărtat să ajungem să conștientizăm acest lucru. Altfel viitorul ne este sumbru.