E greu de crezut că au trecut doar zece ani de cînd lumea trăiește cu sau pe Youtube și Facebook. Datele spun, totuși, limpede că Facebook a fost lansat în feruarie 2004, iar Youtube un an mai tîrziu, în februarie 2005. În zece ani, lumea a ajuns la practica și la impresia care spun că Facebook și Youtube există demult, din timpuri care nu merită nici măcar sondate. Exagerările au devenit norma în aproape orice discuție despre așa numitele „medii de socializare”.
Un singur lucru nu poate fi exagerat îndeajuns: supremația totală a acestor medii care controlează timpul, dictează comportamentul, formează gîndirea și au deschis libertăți neîngrădite pentru un public global. Mai exact: pentru toată lumea.
Cifrele sînt șocante dar, într-un fel banale, pentru o lume care, educată zilnic de Facebook și Youtube, a pierdut aproape complet percepția limitelor și s-a obișnuit cu nelimitatul și instantaneul. Totuși cifrele spun o poveste uluitoare. Facebook e folosit de aproape două miliarde de oameni. S-a mai întîmplat vreodată ca o rețea să lege atîția oameni? Youtube primește în fiecare minut 300 de ore de înregistrări video. S-a mai pomenit vreodată o arhivă în care există miliarde de ore de înregistrări?
Dimensiunile mediilor de socializare au atins în zece ani un nivel care depășește tot ce era cunoscut și au făcut primul pas într-o direcție care ne scapă încă. Altfel spus, sîntem, încă, nepregătiți pentru consecințele unei mutații care a venit repede și a schimbat tot ce știam sau ne imaginam. Probabil puțini din cei ce folosesc mediile de socializare - așa cum folosești pixul sau chibriturile - înțeleg ce se întîmplă și la ce sînt parte. Dacă, un timp, la început, se părea că Facebook și Youtube sînt două inovații, două jucării simpatice și utile, acum simțim sau bănuim că ne aflăm în fața unei realități care înlocuiește toate vechile realități. Nu trebuie să fi un „fan” sau un utilizator nevrotic al mediilor de socializare pentru a înțelege că lumea nu mai e aceeași.
Facebook și Youtube, alături de nenumărate derivații similare, au sfîrșit prin a creea o nouă raportare la lume și un nou fel de a trăi aproape fiecare act uman, de la comunicare la sex și de la relații de grup la politică. Discuția despre noua realitate creată de mediile sociale abia a început și nu e de mirare că înaintează nesigur: bîjbîim încă și dezbaterea oscilează dramatic între elogiu febril și contestație neguroasă (asta, fără a spune un cuvînt despre 3D Printing - altă direcție care deschide un viitor insondabil).
Dintr-o parte, mediile de socializare par calea spre paradis. Din cealaltă, aceleași medii sociale sînt o formă ireversibilă de degradare a umanității. Însă, dincolo de partizani și inamici, problema are realitatea ei și asta nu mai poate fi contestat. Ne-am pomenit, cum s-ar spune, cu mediile de socializare la putere și ar fi o nebunie să credem că ne vom întoarce la vremea dinaintea „loviturii de stat”. Da, există zone de „libere de rețele sociale”, în care guvernele limitează sau interzic accesul la Facebook, Youtube și, în general, la Internet. Iranul, Koreea de Nord și China limitează mai mult sau mai puțin sever accesul la Internet și, în consecință, par să se sustragă noii realități. E o iluzie. Mari persecutoare de Internet, aceste state au înțeles rapid că pot folosi ele însele foarte eficient internetul ca armă de propagandă și atac. Această împrejurare aparent curioasă ține de un capitol esențial și insuficient înțreles: ambiguitatea internetului. Politic vorbind, Internetul nu e, așa cum tinde să creadă, în naivitatea lui, un public inocent, nici de dreapta, nici de stînga, nici democratic, nici autoritar. Singura și proasta democrație a Internetului vine din permisivitatea absolută: oricine, orice, oricum.