Linkuri accesibilitate

Arestul preventiv al fostului ministru al sănătății Andrei Ustatîi a fost prelungit cu 25 de zile


Judecătoria Buiucani a decis prelungirea cu 25 de zile a arestului preventiv pentru fostul ministru al sănătății, Andrei Ustatîi și cu 15 zile pentru directorul Spitalului de Urgenţă, Gheorghe Ciobanu, cercetați în dosarul licitațiilor trucate din sistemul medical. Procurorii ceruseră prelungirea arestului cu 30 de zile, în ambele cazuri. Cei doi se numără printre cele 16 persoane reținute luna aceasta în urma unor raiduri ale procurorilor anticorupție, sub bănuiala că ar fi păgubit statul cu 2,7 milioane de lei prin trucarea și aranjarea unor achiziții de echipamente medicale și prin alte fapte de corupție. Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), în calitate de ministru al sănătății Usatîi avea rolul „de a coordona şi urgenta facilitarea achiziţiilor”. Usatîi, care a fost prezent la pronunțarea deciziei de astăzi, a fost tratat săptămâna aceasta la o închisoare de tip spitalicesc după ce i se făcuse rău, luni, în timp ce se afla la Curtea de Apel.

XS
SM
MD
LG